Browsing content published during January 2013
Page 1 of 2
1

Tânără tunsă de civili francezi pentru că a avut o relație cu un soldat german. Montelimar, Franța, 1945-46.

MRL_2716

Văranul

A trăit netulburat milioane de ani, până când a început să exercite o fascinație incredibilă. Învăluit în mister, a dat naștere unor legende despre atacuri feroce și neprovocate asupra oamenilor. Este cel mai dezvoltat superior al speciei, aflat în vârful piramidei trofice. Din această poziție, nu cunoaște dușmani sau rude apropiate. Rămâne, de când se …

Getty Images

Alice în țara oglinzilor

Astăzi și mâine, cehii își votează președintele. Pentru prima oară în istoria lor post-comunistă, până acum Parlamentul fiind cel care numea șeful statului. Am primit din țara bravului Svejk un text simpatic despre povestea acestor alegeri. Mi l-a trimis un vechi amic scriitor, Attila Pató: un ardelean rătăcit cândva prin Ungaria pentru ca apoi, cedând …

Primul Razbel

Peste o mie de fotografii inedite de pe frontul românesc al Primului Război Mondial postate pe site-ul Ministerului Culturii din Franța. Imaginile sunt preluate din arhiva Serviciului Fotografic al Armatei Române.

2

Timișoara, micul Manchester

Aproximativ 150 de timişoreni s-au adunat ieri seară în faţa Casei Mühle din Timişoara, un  cunoscut imobil monument istoric, pentru a protesta faţă de distrugerea acestuia, după ce a ajuns în proprietatea unui grup de rromi, anunță Mediafax. N-am să scriu despre istoricul năzbâtiilor manageriale din administrația locală (nu doar) timișoreană. Nici despre războiul surd …

KKK

Touchscream

Un copil îmbrăcat în mantie Ku Klux Klan privește reflecția imaginii sale pe scutul surprinsului polițist negru. Fotografia a fost făcută de Todd Robertson, la 5 septembrie 1992, pentru cotidianul The Gainesville Times din Georgia, Statele Unite, la un marș al supremațiștilor albi. Dată uitării timp de două decenii, expresiva imagine a renăscut grație rețelelor …

Inge Druckrey: Teaching to See from Edward Tufte on Vimeo.

Un film superb despre cum să îți antrenezi privirea și cum să privești de la nivel meta ceea ce vezi. Un documentar despre experiențe vizuale unice, revelații și elegantele conflicte dintre acuratețea geometrică și cea optică, designul informației și cel al imaginii sau cel dintre ochiul “conservator”, care vrea ca totul să fie perfect și …

12Next ›
Page 1 of 2