RSS

yeceporunci

Cetățeni cărora Dumnezeu le-ar cam scurta viața

Răpitorii de oameni

Cine va fura un om și-l va vinde sau îl va ține la mâinile lui să fie pedepsit cu moartea [Exodul 21:16]

Homosexualii

Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos. Să fie pedepsiți cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. [Leviticul 20:13]

Oricine care lucrează sâmbăta

Când erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului. Cei ce-l găsiseră strângând lemne l-au dus la Moise, la Aaron și la toată adunarea. L-au aruncat în temniță, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă. Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără”. Toată adunarea l-a scos afară din tabără și l-a ucis cu pietre și a murit, cum poruncise lui Moise Domnul. [Numeri 15: 32-36]

Orice mireasă care nu-și poate dovedi virginitatea în noaptea nunții

Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară, să scoată pe fată la ușa casei tatălui ei. Să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate și să moară, pentru că a săvârșit o mișelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să curăți astfel răul din mijlocul tău. [Deuteronom 22: 20-21]

Toți cei care iau în van numele Domnului

Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, să moară pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu. [Leviticul 24:16]

Soțiile care își înșeală bărbatul și persoana cu care îl înșeală

Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. [Deuteronom 22:22]

Orice femeie care își pierdea virginitatea cu altcineva decât cel căruia i-a promis și bărbatul cu care a împărtășit momentul

Dacă o fată fecioară este logodită și o întâlnește un om în cetate și se culcă cu ea, să-i aduceți pe amândoi la poarta cetății, să-i ucideți cu pietre și să moară amândoi: fata, pentru că n-a țipat în cetate, și omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. [Deuteronom 22: 23-24]

Orice om care omoară accidental o femeie însărcinată, într-o altercație

Dacă se ceartă doi oameni și lovesc pe o femeie însărcinată și o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiți cu o gloabă pusă de bărbatul femeii și pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. [Exodul 21:22-24]

Orice fiu rebel sau orice persoană care nu își respecta părinții

Dacă un om are un fiu neascultător, care nu ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui și nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl și mama să-l ia și să-l ducă la bătrânii cetății lui și la poarta locului în care locuiește. Să spună bătrânilor cetății lui: „Iată, fiul nostru este neascultător și îndărătnic, nu ascultă de glasul nostru și este lacom și bețiv”. Și toți oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre și să moară. [Deuteronom 21:18-21]

Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui. [Leviticul 20:9]

Orice non-evreu sau non-creștin și/sau orice om care venerează alt Dumnezeu

Dacă fratele tău, fiul mamei tale sau fiul tău sau fiica ta sau nevasta care se odihnește la sânul tău sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți te ațâță în taină, zicând: „Hai și să slujim altor dumnezei!”, dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut, dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă, să nu te învoiești și să nu-l asculți. Să nu arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți și să nu-l ascunzi, ci să-l omori. Întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare și apoi mâna întregului popor. Să-l ucizi cu pietre și să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.  [Deuteronom 13:6-11]

*

Sursă: Karl Shaw (2011) 10 Ways To Recycle A Corpse. New York: Three Rivers Press.

*

Text scris pentru România liberă.

Discussion (6)

There are 6 responses to “Cetățeni cărora Dumnezeu le-ar cam scurta viața”.

  1. IoanB responded:

    · Reply

    O să încep prin a creiona harta câtorva spații necesare înțelegerii interdicțiilor și pedepselor mozaice. Și-o să încep cu ceea ce e mai simplu, pedepsele: reparația materială (înlocuire sau „gloabă” în bani sau alte substitute), reparația simbolică (ochi pentru ochi etc.) și moartea (lapidarea comunitară).
    Uciderea infractorului nu este o reparație, însă, nici pentru victimă sau familia acesteia, în caz de crimă, nici pentru societate, ci are doar rolul de a elimina răul prin a-l elimina pe autorul răului și, eventual, de pedagogie. Nici reparația simbolică nu folosește practic la nimic victimei, astfel că, din perioada talmudică, se zice că evreii au mers din ce în ce mai mult spre reparația materială.
    Am uitat să precizez ceva esențial: eu nu văd legea lui Moise ca pe o lege „morală”, ci ca pe una socială, „juridică”, politică. Nici ideea de păcat nu e implicată aici, ci doar cea de ne-legiuire, fără-de-lege, adică încălcare a unei legi obiectivate, nu a unei norme sau a unui comandament moral. Doar că despre o lege – afară de cazul în care o consider un produs al unei evoluții de la nu-se-știe-ce la ceva-anume, însă o astfel de poziție m-ar bloca definitiv – trebuie să mă întreb ce urmărește, ce anume efect vizează, adică s-o judec „entelehic”, finalist, teleologic. Or din acest punct de vedere, legile au doar două scopuri, din ce reușesc eu să pricep: prezervarea puterii și stabilitatea corpului social.
    Moise (indiferent cine-o fi fost acela) produce un contrast între distribuția puterii în „poporul” sau „statul” pe care-și propune să-l creeze și modelele existente în toată antichitatea, până la greci. Principele antic concentrează toată puterea – politică (voința principelui este izvor și temei al legii; ia deciziile executive și este suprem judecător), militară și religioasă (este șeful cultului, dacă nu chiar zeu). Dar fiind om, el este încă într-un raport de imanență cu poporul. La Moise nu. Puterea politică este a zeului, el e sursa legii, temeiul e liberarea; puterea executivă e a lui Moise; pentru cea judecătorească îl învață socru-său să profesionalizeze niște oameni; șefi militari există diverși, desemnați ad-hoc; puterea religioasă e dată fratelui său Aron și leviților. Dar zeul ca sursă a legii este complet transcendent. Moise prevede și posibilitatea ca poporul să vrea un principe vizibil și scrie o lege pentru acesta, dar exact prin legea asta îl deposedează de atributele puterii.
    De cealaltă parte, poporul e parte într-un contract de vasalitate. Respectarea legii care contează pentru acest contract nu privește fiecare individ în parte, ci poporul ca întreg. De altfel, deși nu există sfinți (ca indivizi, care pot să fie însă drepți), poporul în ansamblu trebuie să fie sfânt (sfințit) în diverse ocazii. Așa că, din moment ce sursa puterii e transcendentă, conservarea puterii nu contează, pentru că nu poate fi contestată, ci doar trădată. Iar trădătorul trebuie eliminat, pentru că altfel strică echilibrul social. Există, de altfel, un episod în care din cauza unui singur ne-legiuit poporul ca întreg are de suferit, pierzând o bătălie (în Iosua 7). Relatarea e interesantă dacă n-o citești ca pe un basm cu zei care îl ajută pe Paris să ochească în călcâiul lui Ahile. Nelegiuirea acelui om era că luase pradă după ce i s-a spus să nu ia pradă. Or în tipul de războaie pe care le poartă Iosua, dacă soldații umblă după jaf, nu după victorie, înfrângerea e logică, fără intervenții supranaturale.

  2. IoanB responded:

    · Reply

    De la coadă, acum. Uciderea unui om de către alt om este strict interzisă în repetate rânduri. Interdicția se întemeiază pe „mistica sângelui”, cu prima ocurență în episodul fratricidului comis de Cain: „Glasul sângelui fratelui tău strigă spre mine din pământ” (Gen 4:10) și repetată și explicată la „legământul” cu Noe: „dar carnea cu viața sa în ea – sângele – să nu mâncați; căci cu siguranță și sângele vostru, care este viața voastră, îl voi cere îndărăt de la orice fiară și de la orice om, din mâna fiecărui om voi cere înapoi sângele fratelui său; dacă varsă cineva sângele unui om, și sângele său să fie vărsat de om, căci după chipul lui Dumnezeu a fost omul făcut” (Gen 9:4-6). Așa se naște pedeapsa cu moartea pentru ucidere (asasinat). Și tot de aici derivă acel „sângele lui să cadă asupra lui”, pentru că prin uciderea ritual-juridică prin lapidare, comunitatea îndeplinește porunca de a cere sângele înapoi din mâna ucigașului, fără ca vreunul anume să devină călău (cam cum e cu plutoanele de execuție). Și, după poruncile astea, pentru a le oferi forță, Dumnezeu așează un arc (adică un instrument care ucide la distanță, dacă Moise ar fi scris azi cred că zicea ceva de pușcă cu lunetă și sniperi) în cer, adică un reper în funcție de care orice viață umană are aceeași valoare. Mișcarea asta, găselnița cu arcul pus în cer îmi amintește de monarhia absolut(ist)ă, puterea care face ca starea de homo homini lupus prin care este descrisă lumea „antediluviană” („și a văzut Dumnezeu că răutatea oamenilor pe pământ era mare, pentru că orice izvodire a gândurilor din inimile lor era doar îndreptată spre rău” – Gen 6:5) să înceteze și toți să se supună unei puteri aflate deasupra, în transcendență. Probabil că legendarul Nimrod s-a prins că nu de curcubee și de descompunerea luminii albe e vorba acolo, așa că a vrut să facă un turn pe care să urce și să pună mâna pe arcul ăla din cer (zic asta pentru că, din ce știu, de inundații te aperi făcând diguri, nu turnuri).
    Cât privește reparațiile simbolice, există o întreagă literatură care explică de ce, de fapt, așa-zisa lege a talionului este o codificare și o îndiguire a răzbunării (cel mult un ochi pentru un ochi, nu moartea pentru un ochi). Apoi găsești pe-acolo, pe lângă diferențele de clasă (inerente, cred, unei lumi care abia deslușea cuplul muncă-repaus și liber-sclav, dar o să revin la asta când vorbesc de sâmbătă), substituiri ceva mai subtile: în cazul sclavului, pentru un ochi sau un dinte pierdute primea eliberarea. Ce e important de reținut este că anticilor din Semiluna Fertilă le este limpede care e diferența dintre definitiv și nedefinitiv (mort sau doar rănit, cu handicap sau complet refăcut etc.), dintre substituibil și nesubstituibil. Ceea ce e substituibil, precum proprietatea, sau ceea ce se poate reface, cum e sănătatea, intră în categoria reparației materiale.
    Bun, acum întrebarea decisivă: cum și de ce anumite acțiuni sunt considerate la fel de grave precum crima, astfel încât să fie pedepsite cu moartea? Iarăși am nevoie de-o paranteză cu privire la succesivele geneze. Geo-geneza se face din apă (Gen 1:2,6-7,9-10), socio-geneza, nașterea lumii cu reguli impuse de un „monarh” absolut(ist) după Noe se face tot din ape (ale Potopului), etno-geneza evreilor se face tot din ape, de trei ori: a lui Moise însuși, din Nil (Exod 2), apoi a primului popor, din Marea Roșie (Exod 14), apoi a celui de-al doilea popor, din Iordan (Iosua 3). Christos din Evanghelii tot în acest registru joacă antropogeneza – naștere din apă (a botezului) și spirit.
    Israel – poporul, nu Iacov – este fiul, întâiul născut al lui Dumnezeu (Exod 4:22 – reluat în Psalmul al doilea, citat inexact și apoi transformat în profeție mesianică, dar sensul originar ăsta este). Când îi dă Legea, Dumnezeu nu se mai prezintă ca un zeu al părinților, ci ca Liberatorul (Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt, din casa robiei). Libertatea individuală și politică pare să fie în centrul întregului sistem legal. Nimeni nu poate să fie sclav decât până în anul al cincizecilea (7×7), dar o prevedere pentru cei ce fac parte din popor este și mai restrictivă „De ti se va vinde tie fratele tau, evreu sau evreica, sase ani sa fie rob la tine, iar in anul al saptelea sa-i dai drumul de la tine, slobod. Iar cand ii vei da drumul ca sa fie slobod, sa nu-i dai drumul cu mainile goale; Ci inzestreaza-l din turmele tale, din aria ta, de la teascul tau; da-i si lui din cele cu care te-a binecuvantat Domnul Dumnezeul tau. Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in pamantul Egiptului si te-a izbavit Domnul Dumnezeul tau. Iata pentru ce iti poruncesc acestea astazi”. (Deut. 15:12-15)

  3. IoanB responded:

    · Reply

    Mistica lui 7, luată din povestea creației în șase zile, este mereu marca legilor ce prevăd interzicerea sclaviei pentru orice evreu. Lungul pomelnic de blesteme din Deut. 28 se încheie cu blestemul suprem: „Si te va intoarce Domnul in Egipt, in corabii pe calea aceea de care ti-a zis: “Sa nu o mai vezi!”; si acolo va veti da spre vanzare vrajmasilor vostri robi si roabe si nu va fi cine sa va cumpere””. Orice transgresiune în raport cu legământul dintre Yahve și Israel – care e un contract feudal, vezi Jon D. Levenson, Sinai&Zion – duce la pierderea protecției din partea suzeranului, deci la două mari pericole, atacurile altora și retorsiunea suzeranului. Deci încălcarea legământului prin idolatrie sau orice altă nerespectare a legii contractuale duce la pierderea libertății întregului popor. Este ăsta totalitarism? Probabil. E o societate închisă? Discutabil. Nu e xenofobă (există posibilitatea ca oricine să devină parte a poporului), e deschisă schimbării și inovării, inclusiv cu privire la religie. Dar mai ales, este o antisocietate și un antistat, pentru că prescripțiile sociale și politice sunt făcute pentru evitarea acumulării de putere prin însăși plasarea monarhului într-o transcendență reală, nu politică sau de clasă. Și asta pentru că între regnul zeului și cel al oamenilor nu există interval. Există un spațiu gol prin care se plimbă niște îngeri. Clerul, chiar la nivel de mare preot, este în raport de ruptură de nivel față de zeul-monarh.

    (Cu asta sper că am lămurit povestea cu lucratul sâmbăta: peste tot unde întâlnești mistica numărului 7 e vorba de libertate, fie că e o codificare a sclaviei, fie că e una a muncii. Sigur, oamenii citesc mereu din poruncă doar bucata cu statul cu burta la soare sâmbăta, nu și faptul că ți se poruncește „să lucrezi șase zile”, ceea ce e extrem de diferit, de exemplu, de codificarea muncii la greci, unde cetățeanul nu este obligat să muncească nicio zi, ci munca este făcută de tot felul de sclavi sau semi-sclavi. În același timp, și robii, și animalele trebuie să beneficieze de ziua liberă. Este un fel de „dreptate socială”, iar a lucra când toată lumea se abține înseamnă, în primul rând, a trișa, a încerca să obții un avantaj competitiv față de restul societății. Ducerea în robie, răpirea, sunt tot infracțiuni contra libertății individuale.)

    Vin la rând infracțiunile sexuale. Aici mai există o întrebare importantă. Există lucruri a căror interzicere este cvasi-universală și care să nu intre într-una dintre următoarele două categorii: (i) acțiuni care s-au dovedit de-alungul experienței sociale a omului că, pe lângă efectul rău imediat, asupra obiectului lor direct (precum crima, tâlhăria, furtul), destabilizeză societatea sau (ii) acțiuni care destabilizează relațiile de putere, precum ofensa adusă autorității sau lezmajestatea (da, hula, luarea în deșert, impietatea e același lucru pentru că Yahve, Dumnezeu este regele evreilor, cărora poporul îi prestează liber și neconstrâns jurământ de supunere, nu pe încredere ci după ce Dumnezeu (sau Moise) își executase deja obligațiile contractuale,eliberându-i din Egipt și dându-le o țară)? Vrăjitoria și idolatria, ambele pedepsite cu moartea, intră tot la lezmajestate/trădare. Nouă ne poate părea acum ciudat și barbar, dar la ultimele războaie ale lumii occidentale civilizate, cei ce se sustrăgeau obligației de a deveni carne de tun patriotică mergând pe front ajungeau fie la pușcărie, pentru pacifism, fie la spânzurătoare sau pluton de execuție pentru dezertare sau predare la dușman. Cu ce suntem mai „progresiști”? Că am înlocuit mistica lui Yahve cu cea a statului național? Și ceva mă face să cred că, în caz de război, pedeapsa cu moartea va fi reintrodusă, dacă nu de iure, cel puțin de facto.

  4. IoanB responded:

    · Reply

    Au mai rămas câteva. Dacă crima și violențele afectează libertatea omului în corporeitatea lui, furtul – libertatea sa economică, iar tâlhăria pe ambele, curvia (fornicația, relațiile premaritale) și preacurvia (adulterul), incestul (fără legătură cu „genetica”), homosexualitatea și zoofilia nu afectează decât pe cei implicați, și mai degrabă producându-le plăcere decât durere.

    La „infracțiunile” sexuale, din păcate, lucrurile sunt mai complicate, pentru că avem trei paliere: igienă și curăție rituală, codificarea endo/exogamiei ca bază a raporturilor sociale și sensul erotismului și al sexualității ca generatoare de indivizi (misterul nașterii). Interzicerea sexului cu o femeie (Levitic 20:18) la ciclu intră la curăție rituală, iar nivelul pedepsei (pentru macularea templului prin macularea bărbatului care trebuie să meargă la templu) e derivat din impietate/lezmajestate. Povestea cu în cetate/afară din cetate este un mod ingenious de-a pune în scenă acuzațiile false de viol față de violurile reale.

    Impunerea exogamiei, ca orice regulă pozitivă, e foarte ciudată. Evident, nu are nicio legătură cu genetica, pentru că e plin de relații de rudenie care nu-s de sânge. Și mai ciudat este că același Moise care zice să fie omorâți fratele și sora ce se culcă unul cu altul, descrisese o lungă listă de incesturi fondatoare: Avraam e frate cu soția lui Sara, Isaac e văr cu Rebeca, Iacov e văr cu Lea și Rashela. Dar cheia pentru a pricepe diferențierile subtile pe care le face Moise între diferite grade și relații de rudenie e dată de alte două prevederi: „Dacă un om se culcă cu mătuşa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; îşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii. Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăţie; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.” (Levitic 20:20-21).

    Acestea par a fi un fel de infracțiuni mai puțin grave, pentru care „se dă cu suspendare”. Dar aparențele înșeală aici. Cum ar putea să știe Moise că un bărbat și mătușa sau cumnata sa vor fi un cuplu steril? Și cât de tare s-ar fi făcut de râs „profetul” și zeul în numele căruia vorbește dacă vreo astfel de mătușă sau cumnată ar fi rămas borțoasă și-ar fi născut un copil? De ce e Moise sigur că își vor lua pedeapsa? Pentru că s-ar putea ca toate aceste prevederi să fie, de fapt, cu referire la relația juridică, nu la gimnastica sexuală. Mai ales cu privire la asta ziceam că o lectură factuală, inginerească, mai mult încurcă.

    Într-o lume care nu cunoștea testele de paternitate cu analize ADN, la nivel de asemănare fizică era foarte greu, dacă nu imposibil, să decizi dacă un copil este al unui bărbat sau al unchiului său sau al fratelui său. Asta e important aici, bărbații, pentru că ei sunt rude suficient de apropiate încât copiii lor să semene fizic foarte mult. Însă de aici decurg o mulțime de probleme. Faptul că nu sunt uciși presupune ca actul sexual să nu fie adulter, ceea ce implică faptul că mătușa sau cumnata sunt văduve. Doar că, în cazul în care văduvele n-ar avea deja copii de la frate sau unchi, bărbatul în cauză ar fi obligat să le ia de nevastă și să le facă cel puțin un copil, care ar fi fost moștenitor de drept al fratelui sau unchiului mort (la unchi e mai complicat să ajungă nepotul să-i facă prunci, dar nu imposibil) – leviratul evreiesc, numit Yibbum, e descris în Deuteronom 25, dar și în Geneza 38, de unde moștenim „onania”.

    Legea asta nu spune însă ce se întâmplă după ce primul copil – moștenitorul – s-a născut. Fratele supraviețuitor mai face alți copii cu văduva, ajunsă acum nevastă? Ei bine, mie, din interdicțiile alea îmi reiese că nu. Și că ăsta ar fi sensul acelei certitudini a lui Moise că cei doi nu vor avea copii: și dacă, biologic, femeia ar mai naște alți copii, aceștia nu ar moșteni nici averea tatălui biologic, nici pe cea a tatălui ad nominem, adică pe-a fratelui mort. Dar chiar atât de crud să fi fost Moise, să-i permită bietei văduve doar puțin sex până îi face bărbatului mort un moștenitor și apoi pauză toată viața? De fapt, nu, pentru că femeia se poate despărți de acest soț și să-și vadă de viață cu un alt bărbat și să facă alți copii. Care vor moșteni de la tatăl lor, noul soț al femeii, ce e de moștenit. Sensul leviratului este ca fratele supraviețuitor să nu moștenească și averea fratelui mort, în rest fiecare face cum și ce vrea. Apoi, nu trebuie uitat că, deși permisivi față de poligamie, aceasta nu este totuși încurajată, și nici dezirabilă pentru femei, ceea ce l-ar fi pus în încurcătură pe un frate supraviețuitor burlac, pentru care ar fi fost dificil să-și găsească o nevastă fiind deja însurat din obligație cu văduva fratelui său.

  5. IoanB responded:

    · Reply

    Această situație este unul dintre amănnuntele care pun sub semnul întrebării modul literalist de a citi aceste reglementări. Impresia mea este că unele se referă la relații sociale, nu propriu-zis la sex. În lumea mozaică sexul în sine nu e nici bun, nici rău (cum ajunge să fie la creștini, pe linia Pavel-Augustin), așa că problema cu toate infracțiunile sexuale derivă din două surse: încălcarea obligației de înmulțire – repetată obsesiv, de la facerea omului încoace (creșteți și vă înmulțiți; te vei face un neam mare, ca stelele cerului și ca nisipul de pe fundul mării etc.), pe de-o parte și generarea de (sau combinarea cu) alte probleme sociale. Adulterul poate duce la crime din gelozie, fornicația/violul, chiar urmate de împăcare și căsătorie duc la un măcel (Gen. 34), iar bastarzii sunt excluși din adunarea Domnului zece generații (Deut. 23:2). Dar și castrații sunt, în baza aceleiași mistici a înmulțirii (care ar cere, pentru a fi măcar sumar explicată, alte multe pagini). Câștigul curvei sau prețul unui câine sunt, de asemenea, interzise la templu, dar și aici sensul ține de palierul curăției rituale.

    Și, în sfârșit, avem idolatria și homosexualitatea atașată. Fundamental aici e textul din Deuteronom 23:17, care zice ca fiicele și fii lui Israel să nu facă prostituție rituală. Deși românește se traduce cu curve și sodomiți, cuvântul se referă strict la un fel de preoți și derivă din termenul ebraic pentru sfânt. Așa că, și dacă femeile fac sex hetero și bărbații homo, problema e idolatria și sexul ca act ritual, ca parte a cultului, nu preferința pentru scoici sau melci (https://www.youtube.com/watch?v=2yzY-HUvavU). Așa cum păcatul celor din Sodoma poate sau nu să fie vreun fel de sex (deși mai degrabă nu par interesați de ejaculări) ci xenofobia.

    Homosexualitatea și zoofilia sunt tratate în același loc cu idolatria, vrăjitoria și jertfele umane. Și din contextul apropiat, și din cel îndepărtat, impresia mea e că vizate sunt prostituția rituală, în orice formă. Moise pare să creadă că nu există niciun alt impuls în afară de cel religios pentru sexul de alt tip decât cele heterosexual, în interiorul unui cuplu (căsătoria nu există ca act religios, definirea ei e strict socială). Are dreptate să creadă asta? Dacă îi privim întreaga antropologie implicită, mai degrabă da. Moise pare să fie primul care să constate că, la om, deși este biologic definit ca mamifer, sexul, ca și dragostea (Rougemont, Girard), sunt constructe culturale. Cum omul nu intră în călduri ca animalele celelalte, are nevoie de un impuls cultural, transmis prin educație, pentru a-și depăși solipsismul și frica de celălalt pentru a performa activități sexuale.

    Așa că totul e o problemă de normă: așa cum evreul este învățat că există animale curate și necurate, că poți sacrifica animale, dar nu oameni, că poți lucra în zilele de lucru, dar nu și în cele de odihnă, tot așa poate fi învățat să mănânce doar scoici, nu și melci, sau să evite perioada hemoragică. Distincția între natural și cultural este foarte clar făcută. Nu ceva natural face diferența între porc și miel, ci întemeierea culturală. Dacă acum am trăi după acele legi, înțelegând tot sistemul, cred că execuțiile ar fi extrem de rare. Narațiunea prevede un contract real, nu ficțional, ca la alde Rousseau, între zeu și oameni, cu privire la acceptarea legii. Una printre altele. Cine și-o asumă, trebuie s-o respecte sau este pedepsit. Cine n-o asumă, poate trăi în orice altă societate. E, totuși, vorba de o teocrație.

    Așa că oricât de nou ar fi textul (cel puțin 2300-2400 tot are, deși pe mine nu m-au convins niciodată argumentele pogorâte de la Wellhausen), nu știu dacă nu ne pierdem vremea încercând să „modernizăm” un sistem legal, social și politic, bazat pe un weltanschaung coerent. Ca să ce? Față de vechimea minimă a textului, abrogarea pușcăriei pentru homosexualitate la noi sau separarea bisericii de stat la norvegieni sau petrecut acum 5 minute. Iar separarea bisericii de stat, ieri-alaltăieri.

  6. Marius responded:

    · Reply

    Da :)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*