 |


 |
 |

 În 1979, o echipă de tineri jurnalişti de la Budapesta şi-au propus să salveze onoarea profesiei lor. Aşa că au înfiinţat Heti Világgazdaság (HVG) sau, i-am spune noi, Săptămânalul de Economie Mondială.
 Pe Luminiţa Petrescu (foto), fost consilier al preşedintelui Constantinescu şi preşedintă a Fundaţiei pentru Pluralism, am cunoscut-o în 2003, când am plecat în Statele Unite ca bursier German Marshall Fund.
 László Toroczkai (31 de ani) este, dacă vreţi, un soi de Zelea Codreanu al Ungariei de azi, fiind liderul celei mai importante organizaţii de tineret de extremă dreaptă din Ungaria, „64 de Comitate”.
 Că tot se vorbeşte de gripa din Mexic şi perspectiva „globalizării” ei, mi-am adus aminte de o colegă plecată acolo acum mai bine de şase ani: Isabela Corduneanu. E profesoară la o universitate de stat din Ciudad de Mexico.



 O scurtă prezentare a lui Zsolt Bayer am făcut şi în postarea anterioară. Mai adaugă şi el, în discuţia noastră, cîteva date autobiografice.
|
 |