RSS

tatucu

H.G. Wells de vorbă cu Generalissimul: „Mi se pare că sunt mai de stânga decât dumneavoastră, domnule Stalin”

În 1934, H.G. Wells s-a dus la Moscova pentru a se întâlni cu un grup de scriitori interesați să se înscrie în clubul internațional PEN (n.r. – Clubul Poeziei, al Eseurilor şi al Romanului), al cărui președinte era la acea vreme. Cât timp a stat acolo, Stalin i-a acordat un interviu. Conversația omagială a lui Wells a fost criticată, printre alții, de J.M. Keynes și George Bernard Shaw în The New Statesman. Alţii au primit-o cu entuziasm. Discuţia a fost publicată într-un supliment special al The New Statesman, la 27 octombrie 1934, adică exact acum 80 de ani. Întâmplător sau nu, era ziua de naștere a președintelui american, Theodore Roosevelt. Publicăm mai jos o parte a interviului.

*

Wells: Vă sunt foarte recunoscător, domnule Stalin, pentru că ați acceptat să ne întâlnim. Am fost recent și în Statele Unite. Am avut o conversație lungă cu președintele Roosevelt, în care am încercat să mă lămuresc care sunt ideile sale directoare. Acum am venit să vă întreb și pe dumneavoastră ce faceți pentru a schimba lumea…

Stalin: Nu prea multe.

Wells: Cutreier lumea ca un om obișnuit și, ca om obișnuit, observ ce se întâmplă în jurul meu.

Stalin: Oameni de o asemenea importanță publică precum dumneavoastră nu sunt „oameni obișnuiți”. Desigur, numai istoria poate arăta cât de important a fost un om public sau altul; orișicum, dumneavoastră nu vă raportați la lume ca un „om obișnuit”.

Wells: Nu mă dădeam umil. Ce vreau să spun e că încerc să văd lumea cu ochii unui om obișnuit, nu ai unui politician de partid sau ai unui administrator responsabil. Vizita pe care am făcut-o în SUA a fost o incitare pentru minte. Vechea lume financiară se prăbușește; viața economică a țării este reorganizată după linii noi. Lenin a spus: „Trebuie să învățăm să facem afaceri”, să învețe asta de la capitaliști. Astăzi, capitaliștii trebuie să învețe de la dumneavoastră pentru a prinde spiritul socialismului. Mi se pare că în SUA are loc o reorganizare profundă, crearea unei economii socialiste planificate. Dumneavoastră și Roosevelt porniți de la două baze diferite. Dar nu există oare idei înrudite în Moscova și Washington? În Washington am fost surprins de ceea ce am văzut că se întâmplă și aici; se construiesc birouri, se înființează un număr mare de organisme de stat regulatoare, se organizează un serviciu civil îndelung așteptat. Nevoia lor, ca și a voastră, este capacitatea directivă.

Stalin: Statele Unite urmăresc un obiectiv diferit de cel pe care îl urmărim noi în URSS. Obiectivul pe care îl urmăresc americanii a izvorât din problemele lor economice, din criza economică. Americanii vor să scape de criză prin activitatea capitalistă privată, fără să-şi schimbe bazele economice. Încearcă să reducă la minim dezastrul, pierderile cauzate de sistemul economic existent.

Aici, în schimb, după cum știți, în locul bazei economice vechi, distruse, a fost creată o bază economică nouă, complet diferită. Chiar dacă americanii la care faceți referire își ating parțial obiectivul, adică reducerea la minim a pierderilor, nu vor distruge rădăcinile anarhiei inerente sistemului capitalist existent. Ei conservă sistemul economic care va conduce inevitabil, și nu poate să nu conducă, la anarhie în producție. Prin urmare, în cel mai bun caz, nu va fi vorba de o reorganizare a societății, nici de o abolire a sistemului social vechi care provoacă anarhie și criză, ci de o restricționare a anumitor excese ale sale. Poate că la nivel subiectiv americanii cred că își reorganizează societatea; obiectiv, însă, ei conservă baza actuală a societății. De aceea, în mod obiectiv, nu va avea loc o reorganizare a societății.

Nu va exista nici economie planificată. Ce este economia planificată? Care sunt câteva din atribuțiile sale? Economia planificată încearcă să anuleze șomajul. Să presupunem că șomajul ar putea fi redus la un minim păstrând sistemul capitalist. Dar niciun capitalist, cu siguranță, nu va fi de acord cu anularea completă a șomajului, cu desființarea armatei de rezervă a șomerilor, al cărei scop este să pună presiune pe piața muncii, să asigure o rezervă de forță de muncă ieftină. Nu veți convinge niciodată un capitalist să-și provoace singur pierderi și să fie de acord cu un nivel mai scăzut de profit doar de dragul satisfacerii nevoii oamenilor. Dacă nu se scapă de capitaliști, dacă nu se desființează principiul proprietății private în producție, crearea unei economii planificate este imposibilă.

Wells: Sunt de acord cu mare parte din ce ați spus. Dar aș vrea să subliniez că dacă o țară, ca întreg, adoptă principiul economiei planificate, dacă guvernul începe treptat, pas cu pas, să aplice acest principiu, oligarhia financiară va fi în sfârșit abolită şi se va instala socialismul, în sensul anglo-saxon al termenului. Efectul ideilor lui Roosevelt din „Noua Învoială” („New Deal”) este cel mai puternic și, după părerea mea, aceste idei sunt socialiste. Mi se pare că în loc să se accentueze antagonismul dintre cele două lumi, ar trebui să facem un efort, în circumstanțele actuale, de a pune bazele unei limbi comune pentru toate forțele constructive.

Stalin: Când vorbeam despre imposibilitatea realizării principiilor economiei planificate, păstrând în același timp bazele economice ale capitalismului, nu mi-am propus nicidecum să minimizez calitățile personale remarcabile ale lui Roosevelt, inițiativa, curajul și determinarea lui. Roosevelt este, fără îndoială, una dintre cele mai puternice figuri din rândul tuturor căpitanilor lumii capitaliste. De aceea aș vrea să mai accentuez o dată că ceea ce cred eu, că economia plaificată este imposibilă în condițiile capitalismului, nu denotă că am vreun dubiu în ceea ce privește abilitățile personale, talentul și curajul președintelui Roosevelt.

Dar dacă circumstanțele nu sunt favorabile, cel mai talentat dintre căpitani nu poate atinge obiectivul la care vă referiți dumneavoastră. La nivel teoretic, desigur, posibilitatea de a se ajunge treptat, pas cu pas, în condițiile capitalismului, la obiectivul pe care dumneavoastră îl numiți socialism, în sensul anglo-saxon al cuvântului, nu este exclusă. Dar cum ar fi acest „socialism”? În cel mai bun caz, ar însemna înfrânarea într-o anumită măsură a celor mai neînfrânați reprezentanți individuali ai profitului capitalist, o anume intensitate în aplicarea principiului regularizării în economia națională. Asta e foarte bine. Dar de îndată ce Roosevelt, sau orice alt căpitan al lumii burgheze contemporane, va încerca să facă ceva serios împotriva bazei capitalismului, va suferi, în cele din urmă, o înfrângere totală. Băncile, industriile, companiile mari, fermele mari nu se află în mâinile lui Roosevelt. Toate sunt proprietăți private. Căile ferate, flota comercială, toate acestea aparțin unor proprietari privați. Și, în cele din urmă, armata de muncitori calificați, de ingineri, de tehnicieni, nici aceștia nu se află sub comanda lui Roosevelt, ci sub cea a proprietarilor privați; toți lucrează pentru proprietarii privați.

Nu trebuie să uităm funcțiile Statului în lumea burgheză. Statul este o instituție care organizează apărarea țării, organizează menținerea „ordinii”; este un aparat de colectare a taxelor. Statul capitalist nu are de-a face prea mult cu economia în sensul strict al cuvântului. De aceea, mă tem că, în ciuda energiei și a abilităților sale, Roosevelt nu va atinge obiectivul la care vă referiți dumneavoastră, dacă într-adevăr acela este obiectivul său. Poate că acest obiectiv ar putea fi atins într-o oarecare măsură pe parcursul mai multor generații; dar eu, personal, cred că nici asta nu e foarte probabil

Wells: Poate că eu cred mai tare decât dumneavoastră în interpretarea economică a politicii. Invențiile și știința modernă au activat forțe uriașe preocupate de o organizare mai bună, de o funcționare mai bună a comunității, adică de socialism. Organizarea și regularizarea acțiunii individuale au devenit necesități mecanice independente de teoriile sociale. Dacă începem de la controlul de stat asupra băncilor și ne uităm apoi la controlul asupra industriilor grele, asupra industriei în general, asupra comerțului etc., acest control atotcuprinzător va fi echivalent cu proprietatea statului asupra tuturor ramurilor economiei naţionale.

Socialismul şi individualismul nu sunt opuse ca albul şi negrul. Există multe etape intermediare între ele. Există individualism care se învecinează cu tâlhăria şi există disciplină şi organizare echivalente socialismului. Introducerea economiei planificate depinde, în mare măsură, de organizatorii economiei, de intelighenţia tehnică calificată care, pas cu pas, poate fi convertită la principiile socialiste ale organizării. Este aspectul cel mai important. Fără organizare, ideea socialistă rămâne doar la nivel de idee.

Stalin: Nu există şi nici nu ar trebui să existe un contrast ireconciliabil între individual şi colectiv, între interesele individului şi interesele colectivităţii. Nu ar trebui să existe un astfel de contrast, deoarece colectivismul, socialismul nu anulează, ci combină interesele individuale cu interesele colectivităţii. Socialismul nu se poate sustrage de la interesele individuale.

Numai o societate socialistă poate satisface în întregime aceste interese personale. Mai mult decât atât, numai o societate socialistă poate apăra cu tărie interesele individului. În acest sens, nu există un contrast ireconciliabil între individualism şi socialism. Dar putem nega oare contrastul dintre clase, dintre clasa avută, capitalistă, şi clasa care trudeşte, clasa proletară? Pe de o parte, avem clasa avută, care deţine băncile, fabricile, minele, transporturile, plantaţiile din colonii. Aceşti oameni nu văd altceva decât interesul personal, se străduiesc să facă profit. Ei nu se supun dorinţei colectivităţii; ei încearcă să subordoneze orice colectiv propriilor lor dorinţe. De cealaltă parte, avem clasa săracilor, clasa exploatată, care nu deţine nici fabrici, nici uzine, nici bănci, care este obligată să traiască vânzându-şi propria forţă de muncă capitaliştilor şi căreia îi lipseşte şansa de a-şi satisface nevoile cele mai elementare.

Cum pot fi împăcate aceste interese şi eforturi opuse? Din câte ştiu eu, Roosevelt nu a reuşit să găsească calea de reconciliere între aceste interese. Şi e imposibil, din experienţele de până acum. Întâmplător, cunoaşteţi situaţia din SUA mai bine decât mine, pentru că nu am fost niciodată acolo şi urmăresc problemele americane prin lectură, în mare parte. Dar am ceva experienţă în lupa pentru socialism, iar această experienţă îmi spune că dacă Roosevelt ar încerca cu adevărat să satisfacă interesele clasei proletare în detrimentul clasei capitaliste, aceasta din urmă ar pune un alt preşedinte în locul lui. Capitaliştii ar spune: preşedinţii vin şi pleacă, dar noi nu dispărem niciodată; dacă un preşedinte sau altul nu ne protejează interesele, vom găsi altul. Cum se poate opune un preşedinte voinţei clasei capitaliste?

Wells: Nu sunt de acord cu această clasificare simplificată a omenirii în săraci şi bogaţi. Evident că există o categorie de oameni orientaţi doar spre profit. Dar nu e adevărat că aceşti oameni sunt consideraţi o bătaie de cap în Vest la fel de mult ca aici? Nu sunt destul de mulţi oameni în Vest pentru care profitul nu este totul, care au ceva avere, care vor să investească şi să obţină profit din aceste investiţii, dar care nu văd în asta un scop suprem? După părerea mea, există o clasă numeroasă de oameni care recunosc că sistemul actual nu este satisfăcător şi care sunt destinaţi să joace un rol important în societatea capitalistă din viitor.

În ultimii câţiva ani, am fost foarte implicat şi m-am gândit la nevoia realizării unei propagande în favoarea socialismului şi a cosmopolitanismului în cercurile largi ale inginerilor, aviatorilor, personalului tehnic militar etc. E inutilă abordarea acestor cercuri cu o propagandă pentru un război de clasă cu două sensuri. Aceşti oameni înţeleg condiţia lumii. Înţeleg că e o treabă sângeroasă, dar consideră o prostie antagonismul simplist al războiului de clasă pe care îl expuneţi.

Stalin: Nu sunteţi de acord cu clasificarea simplistă în bogaţi şi săraci. Evident că există un strat de mijloc, există intelighenţia tehnică pe care aţi menţionat-o şi în sânul căreia se află oameni foarte buni şi foarte oneşti. Printre ei se află însă şi oameni necinstiţi şi vicleni; există tot felul de oameni printre ei. Dar înainte de toate, omenirea este împărţită în bogaţi şi săraci, în proprietari şi exploataţi; a sustrage pe cineva din această diviziune fundamentală şi din antagonismul dintre săraci şi bogaţi înseamnă a sustrage pe cineva din realitatea fundamentală.

Nu contest existenţa unui strat de mijloc intermediar, care fie ia partea uneia dintre cele două tabere aflate în conflict, fie adoptă o poziţie neutră sau semi-neutră în această luptă. Dar, repet, a sustrage pe cineva din această diviziune fundamentală a societăţii şi din lupta fundamentală dintre cele două clase principale înseamnă ignorarea realităţii. Lupta continuă şi va merge mai departe. Rezultatul ei va fi determinat de clasa proletară – clasa muncitoare.
Wells: Nu există însă mulţi oameni care nu sunt săraci, dar care muncesc şi muncesc productiv?
Stalin: Bineînţeles, există mici proprietari de pământuri, artizani, mici comercianţi, dar nu aceşti oameni decid soarta unei ţări, ci masele care trudesc, care produc toate lucrurile de care are nevoie societatea.

Wells: Dar există categorii foarte diferite de capitalişti. Există capitalişti care se gândesc numai la profit, la îmbogăţire; dar sunt şi cei care sunt pregătiţi să facă sacrificii. Gândiţi-vă la [J.P.] Morgan, de exemplu. A fost orientat numai spre profit; a fost un parazit al societăţii, simplu, nu a făcut decât să acumuleze avuţie. Dar gândiţi-vă şi la [John D.] Rockefeller. Este un organizator genial, a oferit un exemplu de organizare a producţiei de petrol care este demn de egalat.
Sau gândiţi-vă la [Henry] Ford. Evident că Ford este egoist. Dar nu este el un organizator înflăcărat al producţiei raţionalizate de la care luaţi lecţii? Aş vrea să subliniez că, recent, s-a produs o schimbare importantă de opinie la adresa URSS-ului în ţările vorbitoare de engleză. Principalul motiv sunt, înainte de toate, poziţia Japoniei şi evenimentele din Germania. Dar există şi alte motive în afară de cele date de politica internaţională. Există un motiv mai profund, şi anume recunoaşterea din partea mai multor oameni a faptului că sistemul bazat pe profitul privat se destramă. În aceste condiţii, mi se pare că nu ar trebui să împingem în faţă antagonismul dintre cele două lumi, ci ar trebui să ne străduim să aducem laolaltă toate mişcările constructive, să aducem, pe cât posibil, toate forţele constructive pe o singură linie. Mi se pare că sunt mai de stânga decât dumneavoastră, domnule Stalin; cred că vechiul sistem e mai aproape de sfârşit decât credeţi dumneavoastră.

Stalin: Când mă refer la capitaliştii interesaţi doar de profit, interesaţi doar să se îmbogăţească, nu vreau să spun că aceştia sunt oamenii cei mai lipsiţi de valoare, incapabili să facă altceva. Mulţi dintre ei au fără îndoială un mare talent organizatoric pe care nici nu visez să-l neg. Noi, sovieticii, învăţăm foarte multe de la capitalişti. Iar Morgan, pe care îl portretizaţi atât de nefavorabil, a fost fără îndoială un organizator bun şi capabil. Dar dacă vă referiţi la oameni pregătiţi să reconstruiască lumea, atunci, bineîneţeles, nu îi veţi găsi în rândul celor care slujesc cu credinţă profitului. Noi şi ei ne aflăm la poluri opuse.

L-aţi menţionat pe Ford. El este, desigur, un bun organizator al producţiei. Dar nu ştiţi care e atitudinea lui vizavi de clasa muncitoare? Nu ştiţi câţi muncitori aruncă în stradă? Capitalismul este fixat pe profit şi nicio forţă de pe pământ nu-i poate smulge asta. Capitalismul nu va fi desfiinţat nici de „organizatorii” producţiei, nici de intelighenţia tehnică, ci de clasa muncitoare, pentru că stratul menţionat înainte de ea nu joacă un rol independent. Inginerul, organizatorul producţiei nu lucrează cum ar vrea, ci după cum i se comandă, în aşa fel încât să satisfacă interesele angajatorilor. Există şi excepţii, desigur; există oameni din acest strat care s-au trezit din intoxicarea capitalismului. Intelighenţia tehnică poate, în anumite condiţii, să facă miracole şi să fie de mare folos omenirii. Dar poate face şi mult rău.

Noi, sovieticii, nu avem o experienţă redusă în ceea ce priveşte intelighenţia tehnică. După Revoluţia din Octombrie, o anumită parte a intelighenţiei tehnice a refuzat să participe la munca de construire a societăţii noi, s-a opus acestei munci de construcţie şi a sabotat-o. Am făcut tot ce era posibil pentru a implica intelighenţia tehnică în această muncă de construcţie, am încercat şi aşa, şi aşa. Nu a trecut multă vreme până când intelighenţia noastră tehnică a acceptat să contribuie activ la noul sistem. Astăzi, cea mai bună parte a acestei intelighenţe tehnice se află în linia întâi de constructori ai societăţii socialiste. Având această experienţă, suntem departe de a subestima părţile bune şi rele ale intelighenţiei tehnice şi ştim că, pe de o parte, ea poate face rău şi că, pe de alta, poate face „miracole”.

Desigur, lucrurile ar sta diferit dacă ar fi posibil, dintr-o singură lovitură, să îndepărtăm spiritual intelighenţia tehnică de lumea capitalistă. Dar asta este o utopie. Cât de mulţi membri ai intelighenţiei tehnice sunt dispuşi să se îndepărteze de lumea burgheză şi să înceapă să muncească la reconstrucţia societăţii? Credeţi că sunt mulţi oameni de genul acesta în Anglia, să zicem, sau în Franţa? Nu sunt; sunt puţini care ar fi dispuşi să se desprindă de angajatorii lor şi să înceapă să reconstruiască lumea.

*

Versiunea integrală a interviului poate fi citită, în engleză, pe pagina de internet a publicației The New Statement.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*