RSS

bayer_zsolt

Zsolt Bayer: Inamicul public nr. 1

Luni, 9 februarie 2009, cotidianul Magyar Hirlap din Ungaria publică un articol extrem de critic la adresa romilor plecând de la incidentul morţii handbalistului român Marian Cozma. Autorul articolului, Zsolt Bayer, este unul dintre cei mai controversaţi, dacă nu chiar cel mai controversat jurnalist din Ungaria ultimilor ani. Articolele şi declaraţiile sale slobode, radicale (fie ele pe tema Transilvaniei, a minorităţii maghiare din afara Ungariei, a stângii sau a romilor), au declanşat nu o dată reacţii dure din partea politicienilor sau intelectualilor liberali şi post-comunişti din ţara vecină. Dar nu numai a lor. În 2004 (an electoral la noi), statul român i-a interzis jurnalistului maghiar intrarea în România, declarându-l persona non grata.

Controversatul articol semnat de Zsolt Bayer (“S-a umplut paharul!”) l-a supărat inclusiv pe premierului ungar Ferenc Gyurcsany. Nu e pentru prima oară. De data aceasta, însă, Gyurcsany s-a supărat atât de tare, încât a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât boicotarea publicaţiei care a publicat textul, solicitând instituţiilor statului şi companiilor publice să îşi anuleze abonamentele şi să nu mai încheie contracte de publicitate cu cotidianul acuzat de rasism şi alte năzbâtii.

Redau mai jos varianta în română a textului scris de Zsolt Bayer, primit chiar de la el, cu precizarea sa că această variantă e ceva mai lungă decât cea apărută în Magyar Hirlap. Aseară târziu, am stat şi de vorbă cu el, plecând de la articolul care a făcut atâta vîlvă în Ungaria şi prin prejurimi. Interviul cu jurnalistul maghiar urmează după articolul din Magyar Hirlap.

S-a umplut paharul!

de Zsolt Bayer

Sâmbătă, când am publicat în paginile acestui ziar articolul meu „Dezgust”, nu mi-aş fi închipuit că peste nici 24 de ore dezgustul meu va fi şi mai mare. Din păcate, însă, aşa s-a întâmplat. Duminică dimineaţa m-au sunat nişte prieteni din Veszprém şi am aflat vestea proastă. În Ardeal fiind, nu ştiam nimic. Aşa că mi-au povestit ei.

Mi-au povestit că sâmbătă noaptea, excelentul pivot al echipei de handbal din Veszprém, uriaşul, amabilul, zâmbitorul, puiul de urs român Marian Cozma a fost ucis. Cel care s-a grăbit să îi sară în ajutor, sârbul Zarko Sesum, a fost lovit atât de tare în cap încât a suferit o fractură la osul craniului, în timp ce Ivan Pesic, portarul croat al echipei, a fost înjunghiat în rinichi. Un român, un sârb şi un croat sărbătoreau sâmbătă seara în barul din Veszprém naşterea fiului coechipierului lor, Iváncsik Gergő. Trei băieţi, un român, un sârb şi un croat au sărbătorit venirea pe lume a unui copil maghiar. Cei care au visat cândva cu inima curată şi bineintenţionaţi proiectul Uniunii Europene sau care au doza de naivitate pentru a crede în convieţuirea paşnică, cu siguranţă că despre aşa ceva trebuie că au visat. Au sărbătorit băieţii, a sărbătorit echipa. Un român, un sârb, un croat şi maghiarii. Şi s-au năpustit asupra lor 15-20 de ţigani, care au început măcelul.

Redau aici, cuvânt cu cuvânt, un pasaj apărut în corespondenţa de duminică din Népszabadság (unul dintre cele mai populare cotidiane din Ungaria – n.tr.): „La rugămintea poliţiei, jucătorii prezenţi la incident nu vor da declaraţii despre cele întâmplate în cea de a doua parte a nopţii, singura sursă care şi-a dezvăluit până acum identitatea fiind Hunyadfalvy Ákos, preşedintele clubului de handbal din Veszprém. Conform declaraţiilor lui Hunyadfalvy, în zori a apărut în bar un grup de 20-30 de persoane, care şi-au exprimat nemulţumirea că nu pot să intre în local pentru că evenimentul era în cadru organizat. Străinii s-au legat de jucători, punând ochii în mod special pe Cozma, pivotul de 211 cm al echipei, respectiv pe prietena acestuia. Altercaţia a continuat până când necunoscuţii l-au scos în stradă pe Cozma. Dintre coechipieri, Sesum şi Pesici au mers imediat după ei, că să îşi ajute colegul. Evenimentele s-au derulat atât de repede, încât până când majoritatea colegilor de echipă s-au prins de gravitatea situaţiei, tregedia de afară se produsese deja. Atacatorii, odată ajunşi în stradă, l-au înjughiat de mai multe ori pe handbalistul român, una din împunsături atingându-i inima lui Cozma, care a murit pe loc. Colegul Pesic, care i-a sărit în ajutor, a fost înjunghiat în rinichi, iar Sesum a fost doborât şi lovit cu piciorul în cap, făptaşii fugind apoi de la locul tragediei. Sportivii au fost transportaţi la spitalul din Veszprém”.

Cine crede că făptaşii de care scrie ediţia online a Népszabadság erau ţigani, bine face… Dar să vedem una dintre numeroasele postări ale utilizatorilor din Veszprém, postare pe care o redau, de asemenea, cuvânt cu cuvânt, cu greşeli cu tot:

„Fiţi atenţi aici că vă spun eu cum a fost. Acum aflu că a fost acolo şi soţul verişoarei mele (sunt în relaţii foarte bune cu familia Iváncsik) Deci, cum vă spuneam, ivancsik gergő, sesum, pesic cozma şi soţul verişoarei mele au mers la o discotecă din oraş, un local stilat, nici pe departe o dugheană, ca să sărbătorească naşterea fiulu lui gergő. Pe la 11 seara au apărut 15 ţigani şi s-au legat de cozma spunându-i că dacă se crede aşa tare să meargă în stradă să se bată cu ei. Cozma nu a vrut, dar l-au scos cu forţa. Au apărut atunci SĂBIILE şi cuţitele iar pe cozma l-au înjunghiat, sesum în schimb a vrut să iasă ca să îl ajute şi l-au luat la şuturi, la propriu. şi Pesici a ieşit, şi pe el l-au înjunghiat. Balázs (soţul verişoarei mele) şi gergő au rămas înăuntru în local. şi au chemat salvarea. Cei 15 ţigani au întins-o cu 3 maşini. După ’0 minute au sosit 3 salvări şi nu i-au dus la spital, după cum văd că se tot scrie aici, CI au încercat să îl resuscitez pe cozma pe loc dar nu au reuşit. Pesic şi sesum sunt la secţia intensivă, prietenul meu are traume sufleteşti, iar lui gergő nici nu îi vine să creadă cele întâmplate. Sper că nu mai sunt alte întrebări. Toată lumea să tragă de aici concluziile pe care le doreşte…” Nici la aceste rânduri nu mai e de adăugat nimic.

Dar să vedem ce scrie despre acest caz mass media românească, în ediţiile de duminică dimineaţă. „Atacatorii incidentului din zorii zilei de duminică, în urma căruia handbalistul român Marian Cozma a fost înjunghiat în inimă, au fost 5-6 persoane de etnie romă” – a declarat pentru agenţia Agerpres Valentin Ghionea, handbalistul român al celor de la Pick Szeged. Ghionea a mai spus că, după ce a fost înjunghiat, Marian Cozma nu mai avea nicio şansă de supravieţuire, degeaba a mai sosit salvarea la faţa locului şi au încercat, timp de două ore, să îl resusciteze.

Conform spuselor lui Ghionea, poliţia va reuşi în scurt timp să îi prindă pe făptaşi, deoarece în apropierea barului de noapte sunt instalate camere de luat vederi. Jucătorul a anunţat că atacatorii au fost în număr de 5 sau 6, toţi de origine romă. Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a declarat agenţiei NewsIn, citată de Realitatea TV, că „Marian Cozma era în locul cu pricina pentru a sărbători împreună cu câţiva prieteni naşterea fiului unuia dintre colegii săi de echipă. Martorii incidentului se pare că au declarat că la o masă alăturată stătea un grup de romi, cu care apoi au început divergenţele.”

Duminică după masă, însă, media românească relatează deja mult mai detaliat despre tragedie. Mai exact, presa din România vorbeşte de o bandă de 25-30 de ţigani, care a pus capăt vieţii lui Cozma, care a sărit în apărarea pritenei sale pentru că atacatorii puseseră ochii pe ea.

(Ca termen de comparaţie, merită să amintim că, atunci când la 20 august 2006 (de ziua naţională a Ungariei – n.tr.) s-a întâmplat tragedia cu cele patru victime care şi-au pierdut viaţa din cauza furtunii, media din Ungaria a vorbit mai întâi de victime necunoscute, iar apoi de „doi cetăţeni români a căror identitate nu se cunoaşte încă”. În acest timp, televiziunea publică din România, în programul de ştiri de la miezul nopţii, avea deja declaraţii de la familiile celor două victime maghiare din Ardeal).

Dincolo de toate acestea, în programul ştirilor de prânz de la Radio Kossuth (echivalenta Radio România Actualiăţi din Ungaria – n.tr.) s-a spus că „celălalt grup” a vrut să plece din bar fără să plătească consumaţia şi, când chleneriţa le-a atras atenţia, au lovit-o atât de tare încât i-au fracturat mandibula. Acesta a fost momentul în care Cozma şi colegii săi au sărit să o apere pe femeie; atunci l-au omorât pe tânărul român şi i-au rănit cei doi colegi. Corespondentul din Veszprém a mai spus că banda respectivă de tâlhari e cunoscută de ani buni de către localnici, pentru că terorizează de multă vreme oraşul.

Ceea ce în media românească de azi este o ştire absolut firească, în Ungaria e doar subiect de şuşoteli. Orice om din lumea asta ştie că aceste bestii ucigaşe au fost ţigani, din nou ţigani, numai că la noi presa pare scurt-circuitată. Prietenii îmi spun la telefon, revoltaţi şi înecaţi în durere, că atunci când au mers la locul faptei, unde se adunase o mulţime uriaşă, printre poliţiştii trimişi acolo au fost mulţi care, la fel de revoltaţi şi cu aceeaşi durere în suflet, spuneau printre dinţi: „Da, erau ţigani…Dar nu putem spune nimic…”

În schimb, primarul din Veszprém a atras atenţia că făptaşii sunt în primul rând cetăţeni maghiari, chiar dacă se ştie cărei minorităţi aparţin.

Nu. Făptaşii nu sunt cetăţeni maghiari. Pentru ca cineva să fie cetăţean maghiar sau orice fel de cetăţean, trebuie în primul rând să fie om. Or, ăştia nu sunt oameni. Sunt animale. Şi vor să ne facă viaţa amară.

Sunt, însă, oameni şi cetăţeni în acelaşi timp, toţi compatrioţii noştri ţigani care sunt cinstiţi, care trăiesc alături de noi, care suferă sau chiar se bucură împreună cu noi. Dar, din păcate, foarte mulţi membri ai etniei ţigăneşti au renunţat la convieţuire şi la condiţia de om. Din păcate, e vorba de nişte nişte bestii, de nişte animale sălbatice extrem de periculoase şi care trebuie tratate ca atare. (Cum animale sălbatice sunt, desigur, şi măcelarii non-romi care au comis crima din Mór. Numai că pentru fapta lor, intelectualitatea liberală nu a încercat niciodată să le găsească vreo scuză şi nici nu au invocat educaţia precară din familie sau situaţia lor socială grea…)

Ne chinuim de anii de zile să-i lămurim pe „apărătorilor drepturilor omului”, partizanii Alianţei Liberal-Democrate (SzDSz), că atitudinea lor iraţională şi bolnavă nu duce nicăieri. Că Partidul Socialist Maghiar (MSzP) e josnic, iar viclenia şubredă cu care ţine mereu partea păcătoşilor e scandaloasă şi constituie o tragedie. Că intimidarea poliţiei în cazuri precum cel de la Veszprém sau altele similare vor duce la anarhie. Poftiţi: un tânăr român e mort, viaţa unui tânăr sârb şi a unuia croat sunt în ruină, iar 15, 20 sau mai ştiu eu câte bestii sunt libere. Iar poporul şuşoteşte, înghite şi discută zi de zi despre lucrurile pe care trebuie să le suporte din cauza unor animale. În Provincie a dispărut siguranţa publică, în satele noastre sunt tâlhăriţi şi omorâţi bătrâni în fiecare zi, copiii noştri sunt violaţi şi ucişi, iar profesorii sunt linşaţi în văzul copiilor. Sunt la ordinea zilei cazurile în care sunt bătuţi sau umiliţi profesori şi profesoare în şcoli. Toţi, toţi, toţi agresorii sunt ţigani! Iar poliţiştii vorbesc în şoaptă, de frică, cu bâlbâieli, înspăimântaţi şi cu pumnii încleştaţi: ştim cine au fost….Erau ţigani…

Citesc o ştire despre ce s-a întâmplat, de fapt, în acea sâmbătă, ziua în amiaza mare, în Heves. Uitaţi ce s-a întâmplat: „Poliţiştii au fost atacaţi sâmbătă, în Heves, de un grup de douăzeci-treizeci de persoane, transmite agenţia maghiara de ştiri MTI. Agentul de poliţie a mers la locul respectiv pentru că cineva a telefonat la căpitănie ca să anunţe că pe strada Dankó Pista are loc o încăierare ca-n filme. Când a ajuns la faţa locului, maşina poliţiei a fost înconjurată de mulţime, oamenii luându-i la întrebări pe poliţişti pentru o descindere anterioară a lor, de acum câteva zile, când căutau o persoană dată în urmărire generală. Atacatorii, înarmaţi cu bâte şi sape, au înconjurat maşina, i-au ameninţat cu moartea pe poliţişti, au lovit cu pumnii în capota maşinii şi agitau lopeţile în jurul automobilului – relata purtătorul de cuvânt al căpităniei judeţului Heves. Poliţiştii au cerut întăriri de forţe lor pentru a-i putea aresta pe atacatori”.

Vin şi întreb: cum se poate întâmpla una ca asta? În statele Unite, dacă un poliţist mă opreşte cu maşina, nu am voie să ies până când el nu am permisiunea lui. Mâinile trebuie să mi le ţin la vedere, pe volan, şi dacă fac o singură mişcare suspectă, îşi îndreaptă imediat pistolul asupra mea. Dacă, însă, am tupeul să îl atac, mă împuşcă fără să clipească. Chiar dacă îl atac cu un pistol cu apă. Cum adică un grup de douăzeci-treizeci de persoane ameninţă forţele de ordine cu sapa, şi, culme, toate acestea pentru că poliţiştii căutau un membru al hoardei lor dat în urmărire? Cum se poate întâmpla aşa ceva, în 2009, în inima Europei? Cum adică poliţiştii nu îi împuşcă imediat pe toţi? Păi unde trăim noi, dumnezeii ei de viaţă!!!

Aici.

Trăim aici, în locul în care dacă cineva aruncă un cocktail Molotov pe casa unui cunoscut infractor ţigan, poliţia oferă milioane celui care îi pune pe urma făptaşilor. Dar dacă e violată şi ucisă în mod brutal o fetiţă unguroaică, atunci nu se oferă nici o recompensă. Ne mint, spunând că nu e nevoie de recompense pentru sunt atât de multe urme rămase de la făptaş încât o să îl prindă imediat. Au trecut de atunci trei luni… şi nu avem niciun făptaş prins.

Trăim aici, unde bestiile acuzate de linşaj nu pot fi condamnate nici după trei ani. Mai mult, pe unul l-au lăsat liber pe motiv că îi expirase perioada de arest preventiv. Aici trăim noi, aici unde o bestie criminală e acum bine merci acasă, se îndoapă şi se amuză de tâmpitul de „ţăran ungur”. Dacă lucrurile vor evolua aşa şi pe mai departe, atunci încet, încet vor fi eliberate şi vor pleca acasă toate aceste bestii. Se vor obişnui cu ideea că a tâlhări un maghiar e o distracţie formidabilă şi nu există nici un motiv de îngrijorare: în arestul preventiv e cald, primeşti trei porţii de mâncare gratuită pe zi, după care, cu voia lui dumnezeu, îţi iei catrafusele şi pleci acasă.

Trăim aici, într-o ţară în care e ucis cu sânge rece un pui de urs român, care nu a făcut rău nici măcar unei muşte. Un sportiv excelent. Un băiat care n-a făcut rău nimănui, niciodată. Apoi, sunt răniţi foarte grav un tânăr sârb şi unul croat, nişte băieţi la fel de buni şi de paşnici, nişte sportivi, de asemenea, excelenţi. Chiar dacă vor rămâne în viaţă, cariera lor a luat sfârşit. Toate acestea s-au întâmplat în centrul Veszprémului, într-un elegant loc de distracţie. După care ne lăsăm privirea în pământ, iar la radio ni se spune că oraşul ştie de banda asta de tâlhari, pentru că de ani de zile terorizează zona. Da? Păi atunci de ce sunt liberi, mă întreb eu? Am o întrebare chiar mai bună şi mai relevantă: de ce mai sunt ei în viaţă? Şi de ce vorbesc poliţiştii doar printre dinţi, că ştiu cine au fost, ştiu că au fost ţigani, dar nu pot spune nimic?

Cum se face că atunci când e vorba să se confrunte cu un grup de manifestanţi paşnici, de şaizeci-şaptzeci de ani, sau când e să scoată ochii unor tineri demonstranţi fără a se mai sinchisi să îi şi legitimize, poliţia ungară e atât de curajoasă şi de fermă, iar când e să meargă în ţigănie, între bestiile de criminali şi tâlhari, orice poliţist face pe el de frică?

Acum chiar că e de ajuns!

S-a umplut paharul! Să iasă acum în faţă în faţă ţiganii cinstiţi care trăiesc cu noi. Să se adune toţi intelectualii ţigani, toate organizaţiile civice ale ţiganilor, toţi reprezentanţii lor locali, toţi ţiganii nevoiaşi şi cinstiţi. Să dea imediat un comunicat prin care să declare că nu au nimic în comun cu bestiile din etnia lor care ucid, tâlhăresc şi bat profesori. Să declare că nu au nimic în comun cu cei care îşi bat joc de cele mai elementare reguli de convieţuire şi omenie. Să declare că există o infracţionalitate tot mai brutală din partea ţiganilor şi că ei nu sunt dispuşi să tolereze aşa ceva.

Să declare că solicită, alături de noi, introducerea imediată a toleranţei zero. În toate satele, toţi ţiganii cinstiţi să meargă neîntârziat la cel mai apropiat post de poliţie şi să îi dea pe mâna poliţiei pe toţi infractorii care trăiesc cu ei. Să denunţe sau predea imediat poliţiei toate bestiile care se ascund printre ei şi le ameninţă viaţa.

SZDSZ să ceară imediat iertare de la societatea maghiară, pentru că prin politica sa duplicitară, mincinoasă şi fariseică a contribuit substanţial la situaţia dezastruoasă în care ne aflăm. MSzP să facă imediat acelaşi lucru. (…) Extraordinarii noştri intelectuali să scrie o scrisoare deschisă în care să îşi ceară scuze în faţa noastră pentru că au ţinut partea ţiganilor ucigaşi din Zámoly, ajutându-i să emigreze taman în Franţa, pentru a scăpa astfel de pedeapsa cuvenită. Să ceară iertare în genunchi pentru că în nemernicia şi prostia lor au acuzat naţiunea maghiară de rasism. Ca să nu mai spun, că toate acestea le-au făcut din meschine raţiuni politice.

În paralel, poliţiştii să primească dreptul de a trage, indiferent de condiţiile în care sunt atacaţi în timpul serviciului. Un poliţist nu poate fi niciodată hărţuit doar pentru că a spus adevărul sau pentru că şi-a făcut datoria. Să fie întărită poliţia şi să se înfiinţeze de îndată poliţia rurală. Nu mai poate exista aşezare în Ungaria în care să nu fie un post de poliţie permanent, cu cel puţin doi poliţişti.

Poliţiştii rurali să primească locuinţă şi bonusuri la salariu. Guvernul să anunţe oficial că nu există crimă socială, limită valorică şi alte neghiobii ca acestea. Dar că există, în schimb, toleranţă zero. Cine fură o găină, să ia doi ani. Cine fură şi a doua oară, să primească zece ani, ca recidivist. Aşa a devenit New York-ul una dintre cele mai sigure oraşe ale lumii.

În cazul în care cineva este agresat pentru simplul fapt că are o anumită origine sau culoare a pielii, făptaşii să nu beneficieze de nicio clemenţă sau graţiere. Toleranţa zero este valabilă şi în sens invers!

(p.s.: Dacă, însă, cele 15-20 de bestii criminale nu vor fi găsite într-un timp foarte scurt, atunci vor fi probleme… Vor fi probleme foarte grave. Şi nu majoritatea va fi de vină sau cea care a păcătuit. Dacă poliţia va pune mâna pe bestiile astea, nu mai vrem procese care durează trei ani şi nici dosare cu sute de mii de pagini. Numai vrem tot căcatul asta de abureli, cu „cine a dat cu piciorul şi cine a înjunghiat”. Condamnare pe viaţă pentru toate bestiile care au fost acolo sâmbătă. S-a umplut paharul!)

*

Să începem cu corpul delict: ce te-a făcut să îl scrii cu atâta vehemenţă? Mereu scrii aşa?

Pe mine, aici, în Ungaria, aşa mă cunoaşte lumea ca pe un jurnalist vehement. Da, sunt considerat un jurnalist impulsiv, care spune lucrurilor pe nume. Scriu aşa când mă revoltă ceva foarte tare. Iar ceea ce s-a întâmplat în Veszprém, m-a revoltat şi pe mine nespus de mult, ca pe orice om normal. Pe deasupra, Veszprém este unul din multele cazuri de acest gen care se petrec în Ungaria.

Vrei să spui că e un alt moment al unui fenomen care durează de mai multă vreme?

Da, un alt moment al acestui fenomen. Iar omul rămâne siderat şi nici nu mai ştie ce să facă.

Îmi poţi spune 2-3 cazuri similare?

Nu de mult a fost un caz în care o fetiţă de 14 ani a fost violată şi apoi ucisă.

Când s-a întâmplat asta?

Înainte de Crăciun, cândva la începutul lunii decembrie. Poliţia locală a promis atunci că nu va oferi nici o recompensă pentru eventualele informaţii care ar putea duce la prinderea făptaşilor pentru că au rămas atâtea urme la locul faptei încât îi vor prinde pe criminali foarte repede. Au trecut trei luni şi nu au găsit pe nimeni.

Suspecţi sunt?

Nici măcar suspecţi nu sunt. De atunci, localnicii se plâng de acelaşi lucru, că ei cam ştiu cine ar fi făptaşii, dar asta nu prea interesează pe nimeni. Mai trebuie să ştiţi că astăzi, în micile localităţi ale Ungariei, are loc câte o infracţiune mai mică sau mai mare aproape în fiecare zi.

Ai statistici despre asta?

Sunt şi statistici, dar esenţa lucrurilor este că până acum, până la crima de la Veszprém, poliţia, la presiunea guvernului, a negat mereu existenţa acestui fenomen, că aceste infracţiuni sunt comise de ţigani. Deşi treaba asta ţine de experienţa de zi cu zi a Ungariei, toată lumea ştie că e aşa.

Te referi la o suprareprezentare a romilor în rata infracţionalităţii. Presupun, însă, că şi maghiarii mai comit infracţiuni în Ungaria…

Sigur că da, dar am să îţi dau un exemplu care poate te va surprinde. Acum o săptămână, poliţia din Miskolc a organizat conferinţă de presă şi a spus că infracţiunile de pe străzile oraşului sunt comise, fără excepţie, de ţigani. A ieşit un scandal uriaş.

Despre câte cazuri vorbeau ei?

În jur de 20. Problema nici nu e asta, că statistic infracţionalitatea e mai mare în rândul ţiganilor sau a maghiarilor, ci că există un tip de infracţiune foarte uşor identificabilă (jafuri, bătăi, furturi mai mari sau mai mici), care pot fi atribuite în mod semnificativ ţiganilor. Şi asta otrăveşte, practic, în viaţa de zi cu zi, convieţuirea cu maghiarii. Cu toate acestea, raportat la starea în care trăieşte populaţia maghiară aceste lucruri, guvernul şi poliţia susţin cu consecvenţă că infracţiunile acestea nu au nici o legătură cu ţiganii. Probabil că acesta este şi motivul pentru care oamenii reacţionează mult mai nervos la aceste fenomen infracţional. Pentru că realitatea care se derulează în faţa ochilor lor şi pe care o trăiesc zi de zi e negată de către putere. Acum, însă, s-a spart buba. Partea groaznică ştii care e? Dacă cineva se uită pe forumurile şi postările de pe internet legate de cazul Veszprém, la ce scriu oamenii ăia acolo, va vedea că ideea cea mai vehiculată e următoarea: dacă aceeaşi ţigani ar fi omorât, nu un român, ci pe un maghiar oarecare, János Kovács, să spunem, nu s-ar mai fi întâmplat nimic. Nimeni nu ar mai fi făcut caz de asta. Aşa cred toţi, că făptaşii ar fi şi acum, bine merci, în libertate şi ni s-ar fi explicat că nici vorbă de infractori ţigani. Dar aşa, că au înjunghiat un handbalist român, care pe deasupra era preferatul tuturor în Veszprém, că pe un croat şi pe un sârb aproape că i-au omorât, n-au putut ascunde cazul sub preş. De asta s-a spart buba şi a ieşit aşa scandal.

Spune-mi, chiar există o atmosferă mai tensionată în localităţile mai mici, că oamenii nu prea merg în birturi, nu ies seara în oraş în număr aşa de mare pentru că le e frică de grupurile de mafioţi?

Atmosfera în Ungaria este tot mai apăsătoare, din păcate. Da, oamenilor le e frică.

Oricum aş întoarce-o sau oricum aş citi articolul tău, tot transmiţi un soi de aversiune faţă de ţigani. Care e, de fapt, problema ta cu romii? În articol faci deosebire între ţigani răi şi ţigani cinstiţi, dar ştii bine că la nivel social, când se incită spiritele, selecţia asta nu se face, nu există discernământ.

Tocmai această tragedie ar trebui să ştim să o evităm. Şi nu o putem face decât vorbind sincer şi deschis despre aceste lucruri. În Ungaria, eu şi cei care vorbesc deschis despre aceste probleme suntem acuzaţi că expunem ţara unor pericole. Eu, însă, sunt convins că, din contră, tăcerea e cea care va duce la aceste conflicte. Şi sunt tot mai multe semne care ne arată că ne îndreptăm spre o astfel de situaţie. O să îl citez pe Aristotel. El spune că omul e o fiinţă socială, care trăieşte într-o societate, într-un oraş-cetate. Cine, însă, nu e sociabil, nu poate coabita, trăieşte în afara cetăţi, cum sunt animalele şi zeii. E o formulare interesantă. Ideea e că toţi cei care sunt incapabili să ducă o viaţă socială, să convieţuiască, sunt în afara societăţii. O parte semnificativă a ţiganilor din Ungaria nu poate duce o viaţă socială şi nici nu vrea să trăiască în societate. Nu îţi pot da cifre, dar e vorba de un segment semnificativ.

Dar ungurii nu au nicio răspundere pentru ceea ce spui?

Probabil că au, e rezultatul unui proces care a durat 40-50 de ani.

Lămureşte-mă cu ceva. Am uneori impresia că şi voi, sau mai ales voi, maghiarii din Ungaria, dar, în parte, e valabil şi pentru restul „statelor vişegradiene”, aveţi un soi de vocaţie a autodistrugerii. Lucrurile se precipită tot mai mult. Oricum, mai mult decât se precipită ele în România. Urmăresc relativ constant ce se întâmplă în Ungaria şi am uneori senzaţia că vouă vă pare rău că nu aţi avut o revoluţie la schimbarea regimului comunist şi că vă pregătiţi să ardeţi această etapă. Recunosc în Ungaria de azi elemente pe care le găseam în România anilor 1990, realităţi sau tendinţe pe care azi nu le mai simt prezente la noi sau, în tot cazul, sunt mult mai puţin vizibile. Ce va fi în Ungaria peste 2-3 ani?

Ai dreptate. Nici eu nu pot să formulez altfel, cu toate că trăiesc aici, în Ungaria. Ceea ce văd, însă, e că tensiunea tot creşte, creşte…

Normalitatea poate fi definită şi ca o stradă cu o singură bandă, pe care intră, faţă în faţă, două maşini. Amândouă, sau măcar una dintre ele, dă în spate şi o lasă pe cealaltă să treacă. Ei, dacă aplic acest test Ungariei, am uneori senzaţia că ambii şoferi, de îndată ce se văd faţă în faţă, apasă pe acceleraţie… Crezi că va exploda societatea maghiară în următorii ani? Vor fi conflicte majore?

Acum sentimentul meu este că da, dar depinde cum va fi gestionată ţara după alegeri sau după ce va fi schimbat guvernul Gyurcsány, pentru că nu există niciun dubiu că acest guvern nu va mai supravieţui. Important e să avem puterea să discutăm deschis despre lucrurile care ne dor pentru ca apoi să ne unim forţele şi să începem să construim.

Atunci, în 1989, în toate ţările central-europene ale fostului spaţiu comunist, puteai citi un zâmbet de uşoară superioritate faţă de români, care, pentru a-l înlătura pe Ceauşescu, au fost în stare să se omoare între ei ş.a.m.d. O atitudine absolut justificată la vremea aceea, comparând cu ce s-a întâmplat la Praga, Budapesta sau Berlin. Azi am, însă, impresia, că vă întoarceţi în timp.

Exact aici e esenţa! Despre asta e vorba. E unul dintre aspectele cele mai importante. Acum 20 de ani, şi noi, şi cehii, şi polonezii ne băteam în piept ce ţări formidabile suntem, cu trecerea paşnică la sistemul democratic, cu schimbarea fără vărsare de sânge a regimului comunist şi cu europenismul nostru nemăsurat… Spuneam asta, într-adevăr, cu o oarecare milă faţă de români, care s-au măcelărit între ei. Problema ştii care e? Au trecut 20 de ani şi trebuie să recunoaştem că fără catharsis nu există nimic. Nimic. Această ascundere sub preş a problemelor noastre, această tăcere a noastră, cu minciunile noastre, faptul că nu am avut niciun catharsis, nicio experienţă care să ne purifice ne-a făcut un popor indispus, nervos, nemulţumit, fără perspective, lipsit de încrederea în sine şi trist. Şi eu aşa simt că ceva se va întâmplă. Sunt nişte stări reprimate care pot izbucni în orice moment.

E paradoxal, pentru că şi voi ştiţi că direcţia în care mergeţi nu e cea bună, şi din afară, dă-mi voie, se vede şi mai bine, dar cu toate acestea continuaţi să mergeţi pe acest drum.

O altă problemă, de data aceasta legată de ce spui în articol. Vorbeşti la un moment dat de conştiinţa naţională şi spui că românii o au, iar ungurii nu. Presupun că spui asta plecând de la faptul că Ungaria are de aproape opt ani guvern de stânga, mai puţin setat pe identitatea naţională şi mai preocupat, prin tradiţie, de conştiinţa de clasă, ca să citez un grafitti pe care l-am văzut scris în maghiară pe un tren care venea de la Budapesta la Bucureşti. Ce ai vrut de fapt să spui cu asta?

În primul rând, politicienii români sunt de o mie de ori mai deştepţi decât cei maghiari.

Ei, să vezi cum o să comenteze cititorii români afirmaţia asta.

Apoi, de mai bine de două sute de ani, sunt mai buni pe plan diplomatic, în probleme de relaţii internaţionale etc. E deja un loc comun. Uite, consider că ştiu ceva mai mult despre români decât ştie un maghiar mediu. Îţi spun sincer, iubesc cultura română. Privind din prisma asta, ceea ce observ eu e că … E foarte greu să vorbesc despre asta… E greu să formulez în aşa fel încât să nu fiu înţeles greşit. Ştii care e miezul întregii probleme? În 1956, naţiunea mea a făcut o minune. Din punctul acesta de vedere, e totuna ce s-a întâmplat după aceea. Important e că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o minune. În schimb, regimul lui János Kádár a nenorocit sufleteşte naţiunea mea.

Ei, lasă, că nici Ceauşescu n-a fost uşă de biserică.

Ai dreptate, dar e între cei doi o diferenţă esenţială şi tocmai de aceea spun că e foarte greu să vorbesc despre asta. Pe vremea lui Ceauşescu, voi aţi îndurat foame şi frig. Aţi fost umiliţi şi au făcut cu voi toate monstruozităţile. Iar dictatura lui Ceauşescu a fost de sute ori mai dură decât cea a lui János Kádár. Aici nu avem niciun dubiu. Cu toate acestea, Ceauşescu v-a spus tot timpul că voi sunteţi o naţiune. Nouă ce ne-au spus? Primiţi haleală, puteţi mânca în fiecare zi carne, nici nu o să îngheţaţi iarna, că veţi avea şi încălzire, dar băgaţi bine la cap un lucru: tăceţi din gură, nu vă mai gândiţi niciodată la revoluţia voastră sau la faptul că sunteţi o naţiune. Uitaţi asta o dată pentru totdeauna. Şi la fel s-a întâmplat şi în privinţa maghiarilor de peste hotare. Era de neconceput să vorbeşti de Ardeal, de Voivodina… Hai să îţi mai dau un exemplu. Circula un banc pe vremea aceea, care spunea că în România, în următoarele şase luni, nivelul de trai va creşte cu 50%. Mai exact, acum, că e iarnă, mor de frig şi de foame, dar la vară, deşi vor răbda pe mai departe foame, nu le va mai fi frig. Ei, şi ascultând bancul acesta, orice muncitor din întreprinderile comuniste de atunci simţea că e cetăţeanul unei ţări al dracului de dezvoltate. Dar dacă îl întrebai de maghiarii din Ardeal, îl durea exact în cot.

Dar nu îi învăţau în şcoală?

Fii serios, cum să-i fi învăţat aşa ceva?! Kádár a făcut un târg cu poporul acesta: vă ţineţi gura şi primiţi de mâncare. La revedere! Nu ştiu ce târg a făcut Ceauşescu cu voi, dar probabil că niciodată nu a vrut să omoare în voi ideea că sunteţi o naţiune.

Cred că avea de omorât alte lucruri, în el însuşi, nu în noi, dar, mă rog, să mergem mai departe. Ce crezi că trebuie să ştie un cititor român despre tine?

Sunt profesor de istorie şi de limba maghiară, membru fondator al FIDESZ, scriitor, jurnalist. Mi-au apărut câteva volume de nuvele şi am fost ani de zile jurnalist la cotidianul Magyar Nemzet, am fost realizator tv şi în prezent sunt la Magyar Hirlap.

De când lucrezi pentru Magyar Hirlap?

Cam de un an şi jumătate. După ce am fost şase ani la Magyar Nemzet. Şi am uita să îţi spun că eu sunt personajul căruia acum patru ani i-a fost interzisă intrarea în România.

Cât a durat interdicţia?

Şase luni.

Care crezi că a fost motivul?

Eraţi în campanie electorală. M-au aranjat Béla Markó şi Attila Verestoy. Spun asta ca nu cumva să creadă cineva că s-a întrunit guvernul român de atunci să discute cazul meu…

Ai informaţii că ei au fost sau e doar o presupunere?

E doar o presupunere de-a mea. Le-ar fi căzut rău să fiu acolo în camapanie. Dar trebuie să mai spun ceva. Când am primit interdicţia, aici, acasă, Ministerul de Externe al Ungariei, Uniunea Ziariştilor şi Comitetul Helsinki nu au făcut nimic pentru mine. Ba mai mult, au spus că înţeleg decizia. În schimb, Asociaţia Ziariştilor din România şi Comitetul Helsinki de acolo au protestat împotriva deciziei luate de guvernul României. Asta nu am să uit niciodată. Cum nu ma să uit nici faptul că acum, la voi, lumea e mult mai revoltată de scandalul iscat în jurul articolului meu decât la Budapesta, lumea aici stă şi tace ca porcul în păpuşoi. Cred că locul meu e în Uniunea Ziariştilor din România…

Cunoşti media românească?

Da, am destul de multe informaţii despre ea. Cred că e mai profesionistă decât cea din Ungaria. Jurnaliştii români sunt mai proaspeţi, mai creativi, mai inventivi decât colegii lor din Ungaria.

Dar mai superficiali…

Poate.

Hai să îţi dau un exemplu. Când au fost atentatele din 11 septembrie de la New York, urmăream acasă, printre altele, şi posturile din Ungaria, şi pe cele din România. La unul din posturile naţionale de la voi, de la 3 după masă, sau când au început să se discute despre eveniment, până seara pe la 10-11, s-au perindat prin studio cel puţin 20-25 de specialişti. Arhitecţi, reprezentanţi ai musulmanilor, foşti spioni îm Orientul Mijlociu, jurnalişti specializaţi în probleme externe, experţi în terorism, ingineri de aviaţie etc. În România, la cel mai vizionat post comercial de atunci, au fost cel mult cinci invitaţi, cu cei doi moderatori cu tot. Spre deosebire de voi, cred că la noi lipseşte masa critică…

Acum hai să îţi dau eu un exemplu. Tot pe un post comercial de top de la voi am văzut, îmi traducea un amic din Ardeal, cum s-a dus un reporter român în Deltă, la lipoveni, a pus microfonul în faţa unui pescar bătrân şi l-a întrebat: ce părere aveţi de faptul că taxele donate statului român anul viitor se estimează că vor mări GDP-ul cu 12%? Ce a urmat acolo după aceea e istorie media, ceva demenţial (râde). Stătem cu amicul meu şi ne prăpădeam de râs. Nu degeaba Eugen Ionesco e al vostru…

Spune-mi de ecourile la articolul tău.

E prima oară, după o perioadă mai lungă, când simt că ceva se mişcă din nou. Azi au venit peste 2000 de cereri de noi abonamente, la un tiraj care e pe undeva la 20 de mii de exemplare. Toate astea în aproximativ opt ore. Se pare că vineri vom avea şi un miting destul de serios, aici, în Budapesta.

Câţi estimezi că vor participa?

Cam 20 de mii. Ceea ce pentru un ziar nu e rău. Problema e că oamenii nu se adună doar pentru un ziar, e mai mult decât atât.

Citeam pe blogul lui Ferenc Gyurcsány un comentariu care spunea, plecând de la articolul tău, că un jurnalist e ca un balon de cauciuc: cu cât tragi mai tare în el, cu atât se ridică mai sus…

Păi e bine să te retragi când eşti sus, nu? Ce poate fi mai măgulitor ca jurnalist, decât să fii luat în vizor chiar de primul ministru?…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*