RSS

popoare indigene

Last minute: ultimele popoare indigene ale planetei

Jimmy Nelson (n. 1967) e pasionat de fotografie și antropologie vizuală. Și-a început cariera la 20 de ani, primul său proiect important fiind în Tibet, străbătut la pas. Călătoria a durat un an. La întoarcere, imaginile cu spectaculoasele și inaccesibilele locuri ale ținutului asiatic au cucerit lumea. Au urmat alte câteva proiecte vizuale notabile: invazia sovieticilor în Afganistan, divergențele indo-pakistaneze pe seama Kashmirului și începutul războiului din fosta Iugoslavie.

La începutul anului 1994, fotograful britanic are o inițiativă mai temerară, de data aceasta împreună cu soția sa: „Portrete literare ale Chinei”. Un proiect care a durat doi ani și jumătate și care i-a purtat pe cei doi în cele mai retrase locuri ale Republicii Poplare. La finalul călătoriei, fotografiile au fost expuse în Palatul Poporului din Piața Tiananmen, după care expoziția a făcut înconjurul lumii.

În 1997, Jimmy Nelson intră în business: lucrează la campanii de publicitate pentru branduri sonore ale lumii. Nu l-a furat însă peisajul și și-a urmat vocația: în timpul liber fotografiază comunități izolate. Au venit și premiile. Când a început să expună și să vândă cu succes aceste imagini, s-a născut și ideea celui mai important proiect al său: Before they Pass Away. Într-o traducere mai liberă: Înainte de a-și da duhul.

Fotograful, de acum celebru, și-a luat desaga și un aparat foto vechi de de 50 de ani și a plecat la drum. A vizitat peste 30 de triburi străbătând 44 de țări. Din Papua Noua Guinee în Kazahstan și din Etiopia în Noua Zeelandă. O incursiune în universul spiritual al ultimelor popoare indigene. S-a întâlnit cu acei oameni, le-a zâmbit, le-a aflat tradițiile, a participat la ritualuri și a degustat din misterioasele lor licori. Experiențe surprinse vizual cu mult vino-ncoa’.

„Am vrut să realizez un document fotografic estetic și ambițios, care să treacă testul timpului, un material etnografic de neînlocuit despre un univers care dispare cu pași repezi”, se destăinuie Jimmy. Imaginile sunt un omagiu adus creativității culturale. Fețele pictate, corpurile înspăimântătoare, părul extravagant, limbajul ritualurilor, bijuteriile, armele, caii, toate transmit ceva magic și vibrant.

Acum un secol, Edward S. Curtis fotografia triburi de indieni din statele Unite pentru a mai salva ceva din memoria și autenticitatea culturii lor. Peste un secol, imaginile lui Jimmy Nelson vor fi, probabil, la fel de prețioase. Povestea sa a apărut și într-o carte. Urmează și un lungmetraj. Mai jos, o prezentare a fotografului la conferințele TED, despre trei dintre cele mai pline de învățăminte experiențe din aventura sa.

Articol publicat în România liberă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*