RSS

mae.hu: Interviu cu Zsolt Németh

Pentru că așa am învățat când am fost mic, că se cuvine să vorbești cu sursa directă, mai ales dacă mai e și din afara României (semnalmente: îți  răspunde, o face iute și fără „aroganțe”), l-am căutat taman pe „capul răutăților”, „the bad guy”, „inamicul public nr.1” sau cum l-o mai fi gândit presa aborigenă din România în umflata chestiune a steagului secuiesc din ultimele zile. Dragi prieteni, cu voia voastră și cu sau fără voia lor, o discuție cu Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, domnul Zsolt Németh.

Care este atmosfera în cabinetul maghiar? Ultimele zile au fost mai agitate ca de obicei?

În ultimii doi ani și jumătate am avut provocări uriașe, cu rezultate pe măsură, așa că în toată această perioadă fiecare zi a fost agitată, alertă. Dumneavoastră, însă, mă întrebați de problemele româno-maghiare: ei, să nu credeți că în condițiile în care în ultimii aproximativ doi ani, colaborarea româno-maghiară a doborât recorduri istorice, nu a fost nevoie de „agitație” din partea ambelor părți. Sigur, a fost o „agitație” mai plăcută, când n-a trebuit să ne certăm asupra unor probleme fundamentale, ci am putut folosi întreaga energie în scopul afirmării intereselor comune româno-maghiare. Partea maghiară nici acum nu vrea altceva decât acele momente: mi-ar plăcea dacă ne-am putea „agita” din nou sub semnul celei mai strânse colaborări bilaterale.

Ce vă neliniștește cel mai tare în micul scandal diplomatic cu Bucureștiul? Sau e mare?

Indiferent că e mare sau mic, creează falsa impresie că în relațiile româno-maghiare noi am avea o muncă sisifică. Cu un an sau doi în urmă, părea că ne înțelegem și din priviri, din jumătăți de cuvinte, acum, însă, ne confruntăm cu lucruri care ne amintesc de începutul anilor 1990 sau chiar de perioade mai vechi. Dar e o percepție înșelătoare, pentru că societatea trăiește în prezent: în opinia mea, azi, românii nu mai cred că maghiarii, în calitatea lor de concetățeni, le vor răul când își afirmă liberi identitatea. Eu nu mă agit: timpul lucrează în favoarea celor care iubesc pacea și libertatea, care vor să trăiască solidari.

Ați comunicat ieri cu partea română?

Cei doi miniștri ai afacerilor externe au stat de vorbă prin telefon și cele două părți au căzut de acord că ambele ministere vor da publicității un comunicat cu conținut comun. Discuția mă umple cu optimism: mi se pare că sunt șanse să revenim acolo unde ne-ar plăcea, la recunoașterea nevoii de celălalt.

Cum explicați că problemele acestea escaladează când la București guvernează stânga și la Budapesta dreapta?

Am avut divergențe și cu celelalte guverne ale României și avem divergențe și cu guvernele altor state vecine, printre care și de stânga, doar că din partea lor este evidentă disponibilitatea pentru un dialog despre posibilitățile de rezolvare a problemelor și, astfel, pentru soluționarea sau aplanarea divergențelor.  Ne raportăm la fel față de toți, indiferent de culoarea politică. Sper că și actualii noștri parteneri români vor descoperi posibilitățile care se ascund în această poziție a noastră.

Aveți vreun semn de la Bruxelles sau de la alți parteneri externi?

Eu personal nu. Sigur, dacă partenerii noștri occidentali sprijină rezolvarea problemelor ivite cu vecinii noștri, ne bucurăm mereu, dar să fie clar, noi, maghiarii, nu pentru ei vrem o bună vecinătate și respectarea drepturilor omului. Dacă Bruxellesul sau Washingtonul nici n-ar exista pe lume, noi tot am vrea un parteneriat strâns cu România și la fel de necondiționat ar fi sprijinul nostru pentru respectarea drepturilor omului.

Ce pași va face diplomația ungară dacă relațiile cu Bucureștiul se înrăutățesc?

Să vorbim mai bine despre ce vom face dacă se vor îmbunătăți. În acest caz vom colabora la fel de bine ca, de exemplu, cu partenerii noștri din Grupul de la Vișegrad sau cu guvernele anterioare ale României. Sau poate vom colabora chiar mai strâns? Suntem în fața unei serii nelimitate de oportunități de colaborare.

Care va fi soarta domnului ambasador Oszkár Füzes? Unde îl vedeți peste două săptămâni: la Budapesta sau la București?

Domnul ambasador își face foarte bine treaba. Domnia sa este la fel de mare partizan al prieteniei româno-maghiare ca și al respectării drepturilor omului și corespunde perfect așteptărilor noastre. Cum îl percep însă partenerii noștri români este strict rezultatul felului în care se raportează ei la cele două probleme: prietenia româno-maghiară și drepturile omului. Despre asta, însă, e mai bine să îi întrebați pe ei, nu pe mine.

Gurile rele spun că domnul Füzes ar fi fost oricum retras și că diplomația maghiară a folosit acest prilej pentru a comunica Bucureștiului poziția sa în problema autonomiei Ținutului Secuiesc. Cum comentați?

Cum adică? N-a spus partea maghiară și până acum că susține autonomia? În ultimii 25 de ani numai eu am repetat ideea de vreo 100 de ori. Care este noutatea?

Unde credeți că secuii mai au de finisat, ce slăbiciuni au în politica lor comunitară?

Nu știu. Ei trebuie să decidă. Societatea secuilor este una foarte faină, sunt puține în lume ca ea. E foarte important să-și poată păstra felul lor de a fi.

E o vorbă în Ardeal, apropo de administrațiile de la Budapesta și București: dacă vrei ca lucrurile să meargă prost, alege-ți politician maghiar și economist român. Problema de azi este una politică…

E bun bancul! Nu l-am auzit până acum. Dar ca orice banc, e o parabolă. Evoluția prin care a trecut România în ultimii zece ani este pur și simplu copleșitoare, privind lucrurile din afară. Deci sunt economiști români foarte buni. Și, bineînțeles, politicieni maghiari foarte buni.

Ce vă place din cultura română și ce anume apreciați la români?

O, foarte multe, românii sunt un popor extraordinar! Bunăoară, au un teatru fantastic: e unul din lucrurile pentru care regret că nu vorbesc româna. Dar sunt câteva traduceri excepționale mulțumită, printre altele, scriitorilor maghiari din Ardeal. Îmi place pofta de viață a românilor, optimismul lor, „lejeritatea” lor ușor sudică și nu în ultimul rând, mâncărurile. Când trec granița, abia aștept să mănânc niște mici buni. Mănăstirile din Bucovina sunt splendide! Dar și în istoria noastră comună sunt lucruri deosebite. Bunăoară, cum, în 1956, crema elitei intelectuale românești și-a riscat viața și s-a solidarizat cu revoluția maghiară. Doar solidaritatea poloneză o mai poate concura. Parohia lui László Tőkés a fost înconjurată și ea de un lanț viu format din români și maghiari. Poți să nu iubești un popor înfrățit ca acesta?

Din imaginea pe care o aveți, ce credeți că s-a schimbat în bine și ce mai trebuie schimbat, îmbunătățit, în relațiile dintre cele două state?

Pe vremea lui Ceaușescu termenul de „român” era un adjectiv absolut negativ în limba maghiară. Astăzi nu mai e așa. Asta se leagă cu siguranță și de cealaltă schimbare, că pe atunci ni se părea aparte dacă un român nu ne privea ca dușman. Situația aceasta s-a schimbat definitiv la începutul secolului XXI: excepția sunt cei care ne privesc ca dușmani. Dar mai sunt excepții din acestea, ele trebuie să se schimbe.

Unde credeți că seamănă cele două societăți?

Vrem libertate, prosperitate și o viață sigură. Și în aceea că suntem plini de complexe din cauza decalajului istoric față de dezvoltarea țărilor occidentale.

Aveți un mesaj pentru români?

Bineînțeles! Să nu creadă nimănui care spune că ungurii le vor răul. Cei ce susțin asta sunt cei ce vor rău românilor. Soarta celor două popoare e legată una de cealaltă. Libertatea voastră este și libertatea noastră, iar libertatea noastră este și libertatea voastră. Și, desigur, le-aș mai spune că și Ungaria este o țară frumoasă: veniți câți mai mulți în vizită, veniți să ne cunoașteți.

Discussion (1)

There is one response to “mae.hu: Interviu cu Zsolt Németh”.

  1. Pila responded:

    · Reply

    Doamne da liniste si pace ! In saracia, care urmeaza, macar atita ne mai ramine.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*

code