RSS

executioner

Malpraxis pe eșafod: cele mai ratate execuții din istorie

Călăii sunt oameni și ei: greșesc precum greșesc greșiții lor, legiuitorii. Uneori, eroarea este antologică, spre drama celor ajunși la eșafod. Alteori, de-a dreptul revoltătoare. Se cunosc destule cazuri în care spânzurătoarea s-a reluat de două sau chiar de trei ori. Uneori, victima era reanimată și apoi pusă din nou în ștreang. Alteori, călăul și asistenții lui se agățau de picioarele spânzuratului pentru a-i spori astfel greutatea (execuția prin spânzurare are tehnica și secretele sale). Se întâmpla, apoi, ca execuția să se termine cu un „rebut”, trupul victimei fiind sfâșiat sau capul smuls. În alte cazuri, paloșul era inadecvat sau se lua curentul în timpul șarjelor de la scaunul electric. Sau călăul era pur și simplu beat criță. Cum se îmtâmpla nu o dată și cu condamnații.

Iată, așadar, câteva exemple de malpraxisuri, pentru că, da, mai toți călăii aveau și cunoștințe medicale. Un best of al celor mai proaste execuții din istorie:

Se spune că cea mai proastă execuție prin decapitare a tuturor tipurilor a fost cea a contelui Henri de Chalais, din 1626. Aristocratul francez a fost condamnat la moarte pentru că luase parte la un complot de asasinare a monarhului. Când a venit însă vremea să fie decapitat, în public, cu un paloș, cu tot ce trebuie, călăul de serviciu n-a mai fost de găsit. Drept consecință, organizatorii evenimentului au apelat, în ultimul moment, la un nepriceput. Capul contelui a fost îndepărtat de la locul lui abia la a douăzeci și noua lovitură. La cea de a douăzecea, aritocratul francez mai respira.

În 1819, un chirurg din Glasgow pe nume James Jeffrey, a ținut o demonstrație publică de galvanism (știința care se ocupa de studiul efectelor pe care le are curentul electric asupra corpului uman). Cobaiul folosit pentru demonstrație a fost un miner, Mathew Clydesdale, proaspăt spânzurat pentru crimă. În fața unei audiențe numeroase formată din studenți și curioși, ortacul nostru a fost așezat pe un scaun, cu mâinile „cuplate” la o baterie. După ce profesorul Jeffrey a pornit mașinăria, spectatorii prezenți au privit înmărmuriți cum pieptul lui Clydesdale se umflă iar el se ridică brusc în picioare. Dr. Jeffrey, însă, stâpân pe situație, a salvat ziua luându-i gâtul minerului nostru cu un bisturiu. Profesionist, cu sânge rece, cum îi stă bine unui chirurg. Jeffrey comisese, practic, o crimă, dar n-a fost niciodată luat la întrebări pentru asta, din simplul motiv că Clydesdale fusese deja executat și, prin urmare, mort din punct de vedere legal.

Execuția publică a lui Robert-Francois Damiens, un fanatic religios bolnav mintal, care îl atacase cu un briceag pe regele Ludovic al XV-lea, a fost, de departe, cea mai lungă din câte a cunoscut istoria acestei rău famate profesii. Damiens a fost despuiat și legat de scândurile eșafodului. Urma să îi fie arsă mâna dreaptă. A fost aprins un foc, care însă se tot stingea, așa că unul dintre călăi a început să improvizeze smulgând bucăți de carne din corpul lui Damiens cu un clește încins, timp în care pe răni turna cu generozitate ulei fierbinte, ceară și rășină topită.

Călăii au croit apoi câteva benzi lungi de piele pe care le-au înfășurat în jurul mâinilor și picioarelor sărmanului Damiens, care, între urletele de durere, implora mila Domnului. Fiecare bandă de piele a fost legată cu o funie de câte un cal, fiecare cabalin fiind, la rândul lui, biciuit pentru a o zbughi spre una din cele patru zări. Prin tradiție, povestea urma să dureze cel mult câteva momente, până când trupul victimei se făcea bucăți. Damiens, însă, era un bărbat zdravăn, robust și mârțoagele n-au reușit nicicum să își ducă atribuțiile la îndeplinire. Calvarul a continuat mai bine de o oră: caii erau biciuți, iar Damiens urla în agonie. Fără vreun rezultat notabil, însă.

Pentru că începea să se însereze, medicul constatator prezent la execuție le-a dat de înțeles gealaților că ar fi momentul să grăbească nițel lucrurile tăind tendoanele lui Damiens. Ceea ce, cu promptitudine, călăii au și făcut. Caii au fost din nou biciuiți și, într-un final, au reușit să smulgă un picior și o mână din trupul lui Damiens. După ce i-a fost smulsă și a doua mână, falca inferioară a victimei se mai mișca, semn clar că încerca să articuleze ceva. A murit la 10:30 seara, după cinci ore și jumătate de la începerea execuției.

James Scott, Duce de Monmouth și primul băiat ilegitim al regelui Charles al II-lea, a fost, pe 15 iulie 1685, subiectul celei mai răvășitoare execuții din Tower Hill, faimosul loc dedicat ceremoniilor de acest gen. Înaintea execuției, popularul și chipeșul duce a fost auzit plângându-se cu voce tare că paloșul călăului pare tocit. Nimeni, însă, nu a dat vreo importanță aprecierilor sale. Totuși, abia a cincea lovitură a letalei arme a reușit să-i desprindă capul de umeri. Nu înainte însă ca aristocratul britanic să apuce să reitereze defecțiunea tehnică: „V-am zis eu!”.

Mulțimea prezentă a fost oripilată de incompetența călăului, scăpat ca prin minune de linșaj. Povestea nu se oprește însă aici. După execuție, mai marii regatului și-au dat seama că ducele, cu un rol istoric major, nu fusese niciodată portretizat pentru posteritate. Prin urmare, i-au pus capul la loc, i-au acoperit rănile și au realizat portretul. El poate fi admirat acum la Galeria Națională a Portretelor (National Portrait Gallery) din Londra.

Englezul John Smith a fost acuzat de jaf și condamnat la moarte prin spânzurare la Tyburn. În seara de Ajun a Crăciunului din 1705, a fost spânzurat atârnând în ștreang 15 minute, după care mulțimea prezentă a început să strige „Grațiați-l!”. Frânghia a fost tăiată, iar John a fost dus într-o casă apropiată în care și-a revenit rapid.

În 1983, Jimmy Lee Gray a fost executat într-o cameră de gazare din Mississippi. Gazul otrăvitor nu l-a biruit însă, lăsîndu-l pe Jimmy să gâfâie și să agonizeze preț de opt minute. În atari condiții, o eternitate. În cele din urmă, a murit dându-se cu capul de un stâlp de metal din spatele scaunului de care fusese legat. Abia mai târziu s-a aflat că responsabilul cu execuția fusese beat.

Dar cea mai de mântuială execuție cu scaun electric a fost cea a lui William Taylor, condamnat la moarte în 1893 pentru că și-a omorât un coleg de celulă în închisoarea Auburn din New York. La primul șoc electric, picioarele lui William au avut un spasm muscular și din cauza zbaterilor a rupt cu gleznele scaunul de care era legat. Curentul a fost imediat oprit și s-a trecut la reparațiile impuse de situație. Într-un final, mașinăria a fost repornită, dar de data aceasta nu funcționa pentru că nu mai era curent. Se arsese generatorul. Pentru a duce, totuși, lucrul la bun sfârșit, călăul l-a luat pe William de pe scaun și i-a administrat morfină, pentru a merge la cele veșnice fără dureri. Între timp, însă, generatorul a fost reparat. În momentul acela, săracul Will era deja ca și mort, dar pentru că legea impunea moartea prin elecrocutare, cadavrul a fost legat din nou de scaun și supus unui șoc electric de 30 de secunde.

Canibalul și ucigașul de copii Albert Fish, cel mai în vârstă individ executat vreodată în faimoasa închisoare Sing Sing, a fost dus la scaunul electric în 1936. Primul șoc electric al execuției a eșuat. De vină păreau a fi zecile de ace pe care bătrânul și le-a înfipt în zona pelviană și care au scurt-circuitat scaunul electric. Doctorii au descoperit mai târziu un total de douăzeci ș nouă de ace ruginite în organele genitale ale odiosului criminal.

Billy White, șoferul în vârstă de 34 de ani al unui camion de gunoieri, a fost executat cu injecție letală în penitenciarul Huntsville din Statele Unite. Asistentului medical i-au trebuit 40 de minute ca să localizeze o venă, iar lui Billy, alte nouă minute ca să moară.

Deși pare floare la ureche, nu e: a spânzura un om, nu e întotdeauna o treabă simplă. După cum o demonstrează și povestea a doi bărbați care au supraviețuit la trei spânzurători fiecare.

Englezul Joseph Samuels a fost deportat în 1801 în Australia pentru tâlhărie. Doi ani mai târziu a fost condamnat la moarte pentru crimă, în Sydney. Joseph a fost grațiat după ce la primele două execuții s-a rupt funia, iar la a treia încercare nu s-a deschis trapa spânzurătorii.

Tot disfuncționalitate trapei l-a salvat și pe John „Babbacombe” Lee, un servitor condamnat la moarte în 1884, după ce a căsăpit-o în bătaie și i-a tăiat beregata proprietăresei mai în vârstă a casei, Emma Keyse, în South Devon, Anglia.  Deși trapa a funcționat la fiecare testare, ea nu s-a deschis de trei ori consecutiv în șapte minute. Norocosul John a scăpat astfel doar cu câțiva ani de închisoare. După ce și-a ispășit pedeapsa, a plecat în America, la Milwaukee, în Wisconsin, unde era cunoscut drept „omul pe care nu l-au putut spânzura”.

În 1903, un tânăr american pe nume Frederick Van Wormer a ajuns pe scaunul elecric pentru că și-a ucis unchiul. Frederick a fost executat regulamentar și declarat mort în închisoarea Clinton din New York. În camera de autopsie, însă, cu câteva momente înainte de a ajunge sub bisturiu, ochii lui au început să mijească și și-a mișcat o mână. Medicul închisorii constatat că două șarje de curent nu sunt suficiente pentru a-l lichida pe pușcăriaș. Așa că Frederick a fost cărat din nou la scaunul electric și supus altor șocuri, până când moartea sa alunga orice fărâmă de dispută sau îndoială.

În conformitate cu legislația britanică, cadvrele calde ale proaspăt spânzuraților criminali erau oferite pentru experimentări studenților mediciniști. În 1740, un violator de 16 ani, William Duell, a stat în spânzurătoare timp de 22 de minute la Tyburn, faimosul loc al execuților din Londra. După ce s-a trezit dintr-o comă adâncă, Wiliam a realizat că fusese deja donat științei și că un cuțit de chirurg intrase deja în stomacul său. Totuși, vestea bună este că el a supraviețuit iar sentința cu moartea a fost comutată ulterior în deportare.

Pe 18 martie 1915, Wenseslao Moguel a fost capturat în timp ce lupta în revoluția mexicană. A fost condamnat la moarte fără proces, urmând a fi executat de un pluton de execuție. Wenseslao a fost împușcat cu nouă gloanțe, inclusivunul final tras în cap de către un ofițer pentru a fi sigur că a murit. Wenseslao a supraviețuit și a reușit să scape, după care și-a trăit viața mai departe, devenind cunsocut pentru povestea sa.

Sursă: Karl Shaw (2011) 10 Ways To Recycle A Corpse. New York: Three Rivers Press.

Discussion (1)

There is one response to “Malpraxis pe eșafod: cele mai ratate execuții din istorie”.

  1. Articolul este foarte interesant. Am mai invatat niste lucruri noi, care poate nu imi vor folosi niciodata insa e placut sa mai citesc si despre executii mai vechi, in locul celor noi omniprezente la tv realizate de dna si anaf…

    Excelenta alegere pentru poza de inceput:D

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*