RSS

unnamed2

Patriarhul mișcării slow: Lăsați-o mai moale, vine revoluția!

La început a fost cuvântul: slow, vorbă englezească destul de bogată semantic. Poate însemna „încet”, „alene”, „agale”, „lent”, „leneș”, „demodat”, dar și multe altele. Într-o lume obsedată și apoi dependentă de viteză, termenul a născut și curentul care să o tempereze: Mișcarea Slow. Primii adepți au fost mâncăcioșii mai leneși din Italia, iar în prezent, susține Carl Honoré, teoreticianul lentorii cu ascensiunea cea mai rapidă în domeniu, mișcarea are tot mai mulți adepți și e în prag de a declanșa o nouă revoluție culturală.

Carl e jurnalist și una dintre cele mai sclipitoare minți pe care le-am descoperit în ultimii ani. E jurnalist și autorul excelentei cărții „In Praise of Slowness“ („Elogiu lentorii“, editura Publica, 2008). Am stat de vorbă cu el, by e-mail, despre cultul vitezei și soluțiile pentru a ne regăsi tihna și ritmul potrivit.

*

Există la noi concepția că a fi leneș sau inactiv e ceva rău, nepotrivit și chiar dăunător.  Are leneveala și părți bune?

Nu doar la voi există concepția asta! Lenea și inactivitatea sunt păcate majore și în lumea industrială. Există o prejudecată puternică împotriva lor: lentoarea e un termen peiorativ pentru leneș, adormit, neproductiv, prost. Asta înseamnă că și atunci când simțim acut că ne-ar prinde bine puțină relaxare ne e teamă sau rușine să o facem.

Dar lenevia, lentoarea, inactivitatea au toate o parte bună. Ele ne permit să ne reîncărcăm bateriile și nu dăunează sănătății. Ele ne dau prilejul să reflectăm, să gândim profund și ne lasă gândurile să zboare. Toate acestea stimulează creativitatea, ne oferă șansa să uităm de problemele zilnice și să reflectăm la întrebările care chiar contează: Cine sunt? Care e scopul meu în viață? Momentele de inactivitate sau trândăvie sunt cele în care descoperim cine suntem cu adevărat.

Crezi că lenevia ar putea fi privită ca o adevărată bucurie a vieții?

Nu singura bucurie a vieții! Nu sunt un fundamentalist al lentorii sau leneviei. Îmi place viteza și îmi place să fiu ocupat. Secretul constă, însă, în a găsi echilibrul între a fi foarte ocupat și leneveală, cu alte cuvinte, de a reînvăța arta pierdută a schimbării vitezei.

Ești un icon al Mișcării Slow. Ce te-a inspirat, până la urmă, ce te-a dus spre această filosofie?

A fost ceva personal. Viața mea devenise o nesfârșită cursă contra cronometru. Eram mereu grăbit, chinuindu-mă să salvez un minut acolo, câteva secunde dincolo. Beculețul mi s-a aprins când m-am văzut cochetând cu ideea de a cumpăra o colecție de povești de câte un minut, ca să le citesc seara băiatului meu înainte de culcare. Albă-ca-Zăpada în 60 de secunde! M-a lovit în plin: goana aceasta pusese atât de tare stăpânire pe mine încât eram dispus să accelerez inclusiv timpul prețios pe care mi-l petreceam la sfârșitul zilei cu copiii mei. Trebuie să existe o cale mai bună, mi-am zis atunci, nu pot trăi alergând mereu, asta nu e deloc viață. Așa că am început să mă gândesc la posibilitatea de a o lua mai încet.

Care e  starea mișcării acum, cum câștigă susținători?

Cutremurul Slow nu e ceva șic, despre care citești într-un ziar de duminică și apoi, în restul anului, nu mai există. El indică începutul unei revoluții culturale. Plăcile tectonice se mișcă și în timp ce noi vedem doar crăpăturile de la suprafață, în adâncime au loc schimbări majore.

Mișcarea Slow e o revoltă culturală împotriva ideii că mai rapid înseamnă totdeauna și mai bun. Filosofia Slow nu e despre a face totul ca un melc, ci despre grija de a face lucrurile în ritmul potrivit; de a savura orele și minutele în loc de a le număra; de a face lucrurile cât mai bine, nu cât mai rapid posibil. Ea pledează pentru calitate, nu atât pentru cantitate, în tot ceea ce facem, de la locul de muncă la cum mâncăm și cum ne creștem copiii. Și lista continuă: există mișcări pentru orașe slow, educație slow, medicină slow, călătorii slow, e-mail slow, tehnologie slow, modă slow, design slow ș.a. Și lista crește tot mai mult.

Cred că ne apropiem de un moment de cotitură, istoric. În ultimii cel puțin 150 de ani, totul a devenit mai rapid și, în cea mai mare parte a perioadei, viteza ne-a făcut mai mult bine decât rău. În ultimii ani însă, am intrat într-o fază  în care beneficiile ne sunt diminuate. În prezent, suntem dependenți de viteză, vrem să înghesuim tot mai multe în fiecare minuțel. Fiecare moment al zilei e ca o cursă contra timp, ca un sprint către o linie de sosire pe care pare că nu o vom trece niciodată. Această cultură a goanei are efecte peste tot, de la sănătate la felul în care mâncăm sau muncim, dar ne afectează și comunitățile, și relațiile, și, bineînțeles, mediul.

Nici economia nu se simte mai bine. Uitați-vă la ce se întâmplă pe piețele financiare. În ultimii ani, finanțele și economia s-au bazat pe creșteri rapide, profituri rapide și consum rapid. Nimeni nu a apucat să conteste modelul ori să-i analizeze componentele extrem de complexe sau măcar să întrebe dacă toate acestea au vreun sens. Totul a fost despre viteză și priviți cum ne îndreptăm spre un adevărat colaps economic.

Ca să tragem linie, Mișcarea Slow a explodat acum deoarece există, mai mult ca niciodată, o nevoie reală de încetinire a ritmului nostru de viață. Oamenii au început să înțeleagă că avem nevoie de o schimbare profundă în felul în care funcționează economia și societatea, ca și a felului în care trăim. Există o foame reală pentru schimbare, pentru a face lucrurile altfel, nu cât se poate de rapid, ci în ritmul nostru firesc, potrivit.

Aveți oponenți, oameni care critică filosofia slow și, eventual, pledează pentru consumerism și viața trepidantă?

Sincer să fiu, n-am prea auzit critici despre Mișcarea Slow. Unii spun că a fi mai lent e o idee simpatică, dar greu sau imposibil de realizat. Ei însă nu își pun întrebarea despre nevoia fundamentală de a reduce viteza.

Un prim pas ar fi să ne putem recunoaște greșelile. Pentru că școala, dar și părinții pedepsesc eșecul. El pare a nu face parte din procesul de învățare. Ce e de făcut?

E greu de răspuns, pentru că frica de eșec sau de a face greșeli e atât de impregnată în sistemul educațional. Ca să schimbăm această cultură, vom avea nevoie de timp, energie și imaginație. Și de mult curaj.

E important să explicăm profesorilor, părinților și tuturor celor care lucrează cu copii cât de important este să ai voie să ratezi sau să faci greșeli. Dacă vom reuși, va fi un prim pas în a face atmosfera mai respirabilă și a da prospețime ideilor în această problemă. Prin greșeli și din ce învață copiii din aceste greșeli vor afla cu adevărat cine sunt. Dar nu e de ajuns doar să teoretizăm. Scepticii trebuie să cunoască experiența eșecului și puterea greșelilor din viața reală. De aceea e bine să le oferim această șansă. Exemplul meu favorit e Săptămâna Eșecului, organizată la Wimbledon High, o prestigioasă școală de fete din Londra.

Școala derulează o serie de activități prin care încearcă să convingă elevii cu rezultate bune să își asume mai multe riscuri și să privească greșelile cu alți ochi, ca pe niște borne utile. Proiectul a fost un succes extraordinar și a schimbat atmosfera în școală. În loc să îi răsfețe, profesorii s-au simțit mai confortabil atenționându-i pe copii când au dat un răspuns greșit. I-au ajutat astfel să găsească mai ușor răspunsul bun. Fetele și-au asumat riscuri mai mari, au participat la mai multe competiții de scriere creativă, iar cele de la Clubul de Dezbateri al școlii au avut argumente mult mai curajoase și au câștigat mai multe competiții ca până atunci.

Există și un nivel meta al problemei: primul pas pentru a pulveriza prejudecata împotriva lentorii e ca noi toți să admitem că am greșit de la bun început prin construirea acestei prejudecăți.

Acum, între noi fie vorba: ai putut adopta stilul de viață slow? Ești un „practicant“?

Da, absolut. Trăiesc în stilul acesta, mi-e foarte clară diferența între cum trăiam înainte și cum trăiesc azi. În trecut, fiecare moment al zilei era o cursă contra cronometru. Acum, aproape că nu mă simt niciodată presat de timp. Fac lucruri mai puține, dar le fac mai bine și mă bucur de ele. Fac pauze în timpul zilei, pentru a mă relaxa, pentru a mânca și pentru a medita un pic. Nu mai port ceas, ceea ce mă ajută să fiu mai puțin stresat în privința timpului. Renunț la tehnologie (e-mail, iPhone etc.) de câte ori o pot face, ca să evit să fiu conectat tot timpul. Acum am timp  de toate acele lucruri care dau sens și conținut vieții: ci-tesc în tihnă povești copiilor mei, mă bucur de un pahar de vin împreună cu soția mea, stau la taifas cu vecinii, mă opresc și mă minunez la câte o clădire frumoasă sau admir apusul Soarelui. E în primul rând opțiunea pentru calitate, nu pentru cantitate. Prefer să îmi trăiesc viața decât să gonesc prin ea.

Înainte de a scrie „Elogiu lentorii“, ai vizitat numeroase instituții din mai multe țări, China, Statele Unite și Italia, și pare că ai citit câteva zeci de lucrări de psihologie și alte publicații. Cât ți-a luat să procesezi toate aceste informații și experiențe?

În jur de doi ani de cercetare asiduă și de redactare. Plus o experiență de o viață!

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*