RSS

Regele Gol: Carol al II-lea și „Afacerea Montevideo”

Ca în cazul oricărei figuri istorice controversate, posteritatea i-a conturat și regelui Carol al II-lea un profil mixt, cu bune și rele. În pachetul de „fapte bune” intră și contribuția sa decisivă la participarea României la primul Campionat Mondial din istoria fotbalului (Uruguay, 1930). Iubitor de sport, Carol al II-lea a ținut morțiș ca România să fie prezentă la Montevideo, chiar dacă urcase pe tron cu doar 35 de zile înainte de termenul limită pentru înscrierea în competiția mondială. Hotărârea sa a însemnat istorie nu doar prin premiera participării noaste la un turneu final, ci și prin pasiunea insuflată românilor pentru fotbal. Pentru acel fotbal.

Prima propunere pentru organizarea unui Campionat Mondial de fotbal a venit în mai 1928, la Congresul Federației Internaționale de Fotbal Amator (FIFA), de la Amsterdam. 23 dintre delegații prezenți au votat pentru și cinci împotrivă propunerii. Un an mai târziu, la Barcelona, a fost aleasă și țara gazdă: Uruguay, dublă campioană olimpică și țara cu cea mai bună echipă de fotbal a momentului.

Bătălia pentru organizarea primei ediții a Campionatului Mondial a lăsat însă un gust amar și a dus la boicotarea competiției de către mai multe țări europene. Olanda, Suedia, Spania și Ungaria au decis să nu participe, gestul lor fiind urmat și de Italia.

În mai puțin de trei decenii, numărul țărilor membre ale Federației Internaționale de Fotbal Amator (FIFA) ajunsese la 41. Cu toate acestea, cu doar două luni înainte de startul marii competiții din Uruguay, niciuna dintre națiunile Europei nu se înscrisese încă în turneu.

Un alt grup de țări europene (Germania, Austria, Cehoslovacia și Elveția) au respins invitația pe motiv că cele două săptămâni câte dura călătoria cu vaporul până în America de Sud era, totuși, o perioadă prea lungă. Pentru a-i îmbuna, organizatorii s-au oferit să plătească echipelor participante călătoria transatlantică. Nu a fost, însă, suficiet, multe țări au ales să boicoteze competiția.

În plus, britanicii (Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord) nu puteau participa pentru că nu erau membri FIFA. Așa că, până la urmă, singurele țări care au acceptat să facă lungul drum peste Ocean au fost Franța, Belgia, Iugoslavia și România.

Franța nu avea cum să refuze invitația, era patria lui Jules Rimet, președintele de atunci al FIFA și inițiatorul competiției mondiale. Belgienii au acceptat participarea presați oarecum tot de FIFA, arbitrul finalei de la Montevideo fiind de-al lor. Iugoslavii, mai boemi, s-au lăsat pur și simplu seduși de oferta gazdelor, care le-au plătit și călătoria cu elegantul transatlatic Florida, și cazarea în capitala Uruguayului. În cazul României lucrurile au stat un pic altfel, participarea noastră fiind decisă, cum aminteam, de Carol al II-lea. Povestea este redată chiar pe site-ul FIFA, într-un articol intitulat Regele înnebunit după fotbal al României.

Care e primul lucru pe care îl face un rege ajuns pe tron? Ei bine, răspunsul e de-a dreptul scandalos: Regele Carol al II-lea a declarat că prima și cea mai importantă prioritate a sa e să își trimită națiunea la viitorul Campionat Mondial FIFA. Problema aparent insurmontabilă, însă, era că regele a ajuns pe tron cu doar 35 de zile înainte de startul primei ediții a importantei competiții de peste Ocean. Dar nu a contat: avea 37 de ani, era în vervă și hotărât. Chiar dacă echipa României jucase primul meci internațional cu doar opt ani înainte.

În cele din urmă, regele, cu un efort considerabil, a reușit să asigure un loc României la primul Campionat Mondial din Uruguay trimițând cererea de participare cu doar trei zile înainte ca termenul limită anunțat de FIFA să expire. Monarhul a grațiat apoi toți jucătorii suspendați pentru diverse abateri și în loc să îl lase pe Costel Rădulescu să facă echipa, a ales singur jucătorii, scriu autorii articolului de pe siteul FIFA.

Au existat însă și probleme: o parte a celor mai buni jucători din naționala României erau angajații unei companii petroliere britanice, care nu era dispusă să îi lase trei luni de zile în concediu cu plată, cât aveau nevoie pentru a participa la competiție. Mai mult de atât, conducerea firmei i-a amenințat pe jucători dacă vor pleca în Uruguay, la întoarcere nu vor mai avea loc de muncă. Carol al II-lea, iritat, a pus piciorul în prag. Nu era prima dată când adopta acest comportament. L-a sunat pe directorul companiei petroliere și i-a dat de înțeles că dacă jucătorilor săi nu li se va permite să plece în Uruguay, va închide compania. Bineînțeles, problema s-a rezolvat rapid.

Despre perioada pregătirilor de acum 85 de ani, povestește căpitanul naționalei României de atunci, Rudy Wetzer:

18 martie [1930]. Am fost în pasaj, la „Imobiliara”. Se zvonește că echipa noastră națională va pleca în vara în Uruguay, la Montevideo, pentru prima ediție a Campionatului Mondial de Fotbal. Să fie ceva adevăr în povestea asta? Bănuiesc că sunt doar vorbe. Nu îmi vine să cred…

20 martie. Am trecut pe la „Mercur”, lângă Telefoane. La „Mercur” se știe totul. Patronul pretinde că nimic din lume nu dezleagă limba mai bine decât „Rieslingul Zaporojcenko”, specialitatea casei. De afacerea Montevideo se ocupă Octav Luchide. Totul, însă, e în mare secret. Așa e Luchide. Nu admite eșecuri.

23 martie. De necrezut. Se aude că Uruguayul plătește toate cheltuielile. Trebuie să îl găsesc neapărat pe Luchide. În pasaj se spune că scrie câteva telegrame pe zi, cu direcția Bruxelles. De ce Bruxelles?

29 martie.

– Octave! E advărat ce se aude cu Uruguayul?

-S-ar putea.

– Și că plătesc ei?

– Nu e exclus.

– Câte locuri?

– Probabil 20.

– Și de ce tocmai la dracu-n praznic?

– Sunt campionii olimpici din 1924 și 1928.

– De unde atâția bani?

– Vine lume multă la meciuri. Cu zecile de mii. Iar anul ăsta mai au și alte surse. Împlinesc 100 de ani de la Independență. Au construit și un stadion, „Centenario”. Aproape o sută de mii de locuri.

25 martie. Am întins planiglobul pe masă și am pus rigla între București și Montevideo. Până în Gibraltar sunt aproape 3000 de kilometri. După care vine Oceanul, încă 8000. Și asta în două linii drepte. Nici măcar nu am calculat burta Africii. Eu tot nu cred… […]

9 aprilie. Nimic. Nimic. Nimic.

19 aprilie. „Mercur”, opt sera. Mi-am recăpătat brusc buna dispoziție. La o masă, vesel ca întotdeauna și pus pe glume, Costel Rădulescu, unul din tartorii fotbalului nostru.

– Salve, Rudi!

– Bună, Costele.

– Felicitări, bătrâne!

– ?!

– Ești unul din cei 15 fotbaliști români care vor constata pentru prima oară cum sare mingea pe gazonul emisferei australe.

– Lasă glumele.

– Nu glumesc deloc. […]

11 iunie. Plecăm! Plecăm! Plecăm! Au ieșit pașapoartele!”

Pe 16 iunie 1930, echipa României pleca din Gara de Nord și, pe 18 iunie, ajungea la Genoa. Aici, delegația română s-a îmbarcat pe luxuosul Conte Verde. După o scurtă oprire, la Villefranche-sur-Mer, în Franța, li s-au alăturat și jucătorii din Hexagon. Era cu ei și președintele FIFA, Jules Rimet, cu trofeul competiției în geamantanul său. A doua zi, transatlanticul o pornit în călătoria peste Ocean. Pe vas urcaseră între timp și jucătorii belgieni, și Jean Langenus, arbitrul finalei de la Montevideo. Alte celebrități prezente pe Conte Verde: cântărețul de operă Feodor Șaliapin, dansatoarea Josephine Baker și antropologul și fotograful Fosco Maraini. Giovanni Giotta, patronul celebrei cafenele Caffe Trieste din San Francisco, fondată în 1956, făcea parte atunci din echipajul vasului.

Impresii aflăm tot din jurnalul lui Rudy Wetzer:

18 iunie. Am ajuns la Genoa. A fost foarte greu. Două nopți în compartimente de clasa a doua. Ideea a fost a lui Octav. Am murmurat noi, dar a fost o idee bună. Din diferența de preț – clasă și vagon de dormit – ne-am confecționat încă de la București, pe credit, haine închise.

Au fost două nopți pierdute, e adevărat. Bănci tari. Oase frânte. Dar a meritat. E adevărat că nu haina face pe om, dar o echipă de fotbal în haine frumoase e o adevărată echipă. Coborâm. Se aud sirenele vapoarelor în port. […]

19 iunie. Am plecat. Din orașul lui Columb. Spre oceanul lui Columb. Ne aflăm pe un transatlantic imens. 36.000 de tone. Se numește Conte Verde. Octav spune că e numele unui condottier vestit al Italiei.

Conte Verde e un palat pe apă. Am emoții și am mai călătorit pe mare. Ce-o fi în sufletul celorlalți? 12 dintre ei nu au văzut niciodată mare.

Despărțirea de Genoa nu pot s-o uit. Întrega Genovă s-a adunat să-și petreacă rudele și prietenii. Pe mal, o hărmălaie de nedescris. Orchestre, fanfare, chitariști-soliști. Toată Italia imaginației mele. Și toate culorile pământului. Italienii de pe vas spun că așa se întâmplă încă de pe vremea caravelelor.

După patru ore de plutire am ajuns în rada de la Villefranche. Câteva bărci cu motor au adus la țărm echipa Franței. 16 jucători și doi conducători. […] Ni se servesc mese fabuloase. Fructe? Livezi. Citrice? Un miliard de vitamine. Costel pretinde că împotriva răului de mare există o singură soluție: stomacul plin.

21 iunie. Barcelona. Azi a fost o zi plină. S-a îmbarcat și echipa Belgiei. România, Franța, Belgia. Trei sferturi din Europa pentru Montevideo. Sârbii vin cu Florida de la Marsilia. N-au vrut să se îmbarce pe un vapor italian. Chestia litigioasă cu Triestul.

Am coborât în oraș. Am fost la muzeul Cristofor Columb. Am văzut caravela-amiral!

Îmbarcarea. Plecăm spre Gibraltar. […] Noi românii suntem la mare trecere. Mai ales datorită corului. […] Vine lume la „reprezentație” în fiecare seară. De pe toate punțile. Din toate saloanele.

22 iunie. Azi am avut un antrenament tare de tot. […] Am făcut și mișcare cu mingea. Rafinschi a scăpat una peste bord. S-a făcut roșu de ciudă. A vrut să se arunce, fără glume, după ea. Încă mai crede că e pe Bega.

23 iunie. Astă-seară am avut emoții mari. Înainte de a începe „reprezentația” noastră, am aflat că printre spectatori se află, în drum spre Buenos Aires, marele cântăreț rus Feodor Șaliapin, împreună cu fata sa, o frumoasă blondă de 18 ani. Și am trăit un moment foarte frumos. În timp ce noi cântam Pe cărare, sub un brad, Șaliapin s-a apropiat de noi și a dublat cu vocea lui formidabilă versul „Ce stai, bade, supărat”… Și astfel, versul cântat de cor nu s-a mai auzit. La sfârșit, Șaliapin a aplaudat micul nostru cor. […]

28 iunie. Lucru tot mai intens. Jean s-a împrietenit cu portarul francez Théport. (Se țin de șotii.) Delfour a fost la un pas de o gravă accidentare. A plonjat în piscina în care se schimba apa. N-a avut adâncime. Din fericire, e portar și a știut să amortizeze într-o clipă…

29 iunie. Rio de Janeiro! Milioane de lumini! […] Coborâm în oraș. Deși e noapte, magazinele și birourile sunt deschise. Ziua de muncă apune o dată cu răsăritul soarelui. Din cauza căldurii. Mâine dimineață plecăm. Și, o dată cu noi, echipa Braziliei. […]

3 iulie. Montevideo! Am sosit! Acostarea transatlanticului nostru a fost salutată cu salve de tun. Sper să nu fie doar un vis. Îmi frec pleoapele… În port au fost mii de oameni. Pe chei s-au rostit zeci de cuvântări. Am zărit în mulțime drapelul țării noastre. Colonia românească.”

În turneu, România a disputat două meciuri: pe Estadio Pocios, care nu mai există azi, și pe faimosul Estadio Centenario. În prima partidă a învins, într-un meci istoric sub mai multe aspecte, selecționata Peru. În a doua partidă, însă, a pierdut în fața țării gazde, Uruguay, care avea să și câștige turneul final. România părăsea competiția.

Pe 20 august 1930, Rudy Wetzer și colegii săi sosesc acasă:

„Opt dimineața. Am sosit la Timișoara. […] Peste 12 ore… Seara… Gara de Nord. Nu-mi vine să cred. Peroanele sunt pline. Oamenii au venit să ne întâmpine. Poate pentru că suntem plecați de mai bine de două luni. Ieșim cu greu. Tramvaiele s-au oprit din mers. Ca la Montevideo. ”

Momentul marchează un început, ceva se schimbase: ecourile participării echipei noastre la Campionatul Mondial îngroșaseră rândurile pasionaților de fotbal din țară.

*

Surse:

Ioan Chirilă (1983) Și noi am fost pe Conte Verde. București: Sport-Turism.

Clemente Angelo Lisi (2007) The History of The World Cup: 1930-2006. Toronto: The Scarecrow Press.

*

Articol publicat în România liberă

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*

code