RSS

Regina Maria printre căpeteniile indienilor Sioux

Vizita Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii a făcut multă senzație în epocă și, multă vreme după încheierea ei, a suscitat interesul publicului.

Regina își impresionase gazdele prin frumusețea și eleganța ei, prin inteligență și voiciune, prin zâmbetul ei împărțit, cu generozitate, tuturor. În cele cinci săptămâni petrecute în Lumea Nouă, în toamna anului 1926, ea și-a cucerit gazdele și a reușit să-și ducă la îndeplinire planul de „a așeza România pe hartă”, de a-și face țara cunoscută nu numai cercurilor înalte, guvernamentale, industriale și financiare, ci întregii populații americane. Vizita Reginei Maria făcut mai mult pentru țară decât întreaga activitate a diplomației românești de dinainte și de după efectuarea ei, scrie Adrian-Silvan Ionescu în deschiderea elegantului volumul Regina Maria și America. Prezentăm fragmente ale cărții dedicate întâlnirii Reginei cu indienii Sioux din Vestul Americii.

*

Aproape jumătate din călătoria americană s-a desfășurat în Vest. Regina Maria era o mare amatoare de cinematograf, apreciind în mod special filmele de aventuri cu indieni și cowboy. Una dintre intențiile sale mărturisite era să cunoască indieni adevărați.

Primul indian pe care l-a văzut Regina a fost nu în Vest, ci în Est, la Syracuse, în statul New York, pe 25 octombrie, când un războinic în mare ținută s-a urcat pe platforma vagonului, lângă suverană, și a stat acolo atâta vreme cât ea a conversat cu lumea strânsă în gară să o salute și să o vadă.

Dar o întâlnire în adevăratul înțeles al cuvântului, cu dansuri și cântece, discursuri și schimburi de cadouri, va avea loc pe 1 noiembrie 1926, în localitatea Mandan din Dakota de Nord, nu departe de orașul Bismarck, capitala statului. Acolo, oaspeții regali au fost întâmpinați de un grup de indieni Sioux. Maiorul A. B. Welch a slujit de translator al discursurilor rostite și al dialogului legat între băștinași și vizitatori.

Întâlnirea e povestită chiar de Regină, în jurnalul ei ținut în periplul american.

„Ziua de astăzi a fost petrecută aproape în întregime în tren, cu mai multe opriri în locuri mai mici, unde oamenii simpli se înghesuiau să ne vadă. Delegații ale anumitor fermieri și soțiile lor s-au urcat în trenul nostru și ne-au însoțit o bucată de drum și am pălăvrăgit. Întrevederi extem de prietenești.

Două evenimente care au dat din plin culoarea locală. O primire între indienii care au venit în mod special să mă întâmpine și, spre seară, un rodeo între cow-boys.

Locul unde se aflau indienii se numea Mandan. M-au primit cu mare ceremonie în fața unuia dintre corturile lor. Erau îmbrăcați în veșminte împăunate, de sărbătoare, și cu ceea ce obișnuiam să numim, pictură de război. Un grup pitoresc de războinici fioroși, exact ca imaginea din literatura dragii noastre copilării.

Am fost primită cu multă ceremonie. M-am așezat în mjlocul lor și au jucat în jurul meu dansuri ce aminteau mult de Călușarii noștri; erau pictați în multe culori, iar parurile lor erau splendide.

Cel mai vârstnic dintre șefi [Red Tomahawk] m-a luat de mână și a ținut un lung discurs, care mi-a fost tradus de către un ofițer american [A.B. Welch], care le cunoștea limba și trăia în bune relații cu ei. Ei coborâseră din ceea ce numesc „rezervația” lor, spații ce le-au fost acordate și unde trăiesc acum ca o „rasă pe cale de dispariție”, murind încet.”

Discursul ținut de Red Tomahawk:

Onorată femeie Căpetenie

[Siouxii nu au un cuvânt pentru „Doamnă” sau „Înălțimea Voastră” sau „Regină”, iar cuvântul femeie e folosit cu toată reverența și tot respectul]

Vreau să-ți spun acum câteva cuvinte. Vezi aici pe acest soldat [Maiorul A.B. Welch]. El este, prin adopțiune, unul dintre ai noștri și îi spunem frate. El mi-a spus că ești „cârmuitoarea unei Națiuni și o Femeie Războinic.” Am trimis peste ocean mulți dintre tinerii mei ca să lupte cu dușmanul. Oamenii tăi au fost prieteni cu oamenii mei și au luptat în aceleași bătălii. Mi se spune că ai fost în acel război și atunci ai făcut sacrificii. Mi se spune că mulți dintre tinerii tăi au fost îngropați departe de țară. Noi am discutat despre aceste lucruri. Noi vrem să te onorăm. O femeie nu poartă coroană de pene de vultur decât dacă a săvârșit fapte extraordinare de eroism. Contribuția pe care ai adus-o în acel mare război ne-a făcut pe noi, care suntem din preerii, să te îndrăgim. Simțim că avem în tine un camarad pe calea războiului.

De aceea, îți ofer acest înalt însemn de bravură și îți dau numele de „Winyan Kipanpi Win” (Femeia pe care o Chemi) și ești acum sora mea.

„După ce mi-a cuvântat în mod misterios, bătrânul războinic și-a scos propria coroană de pene și a așezat-o pe capul meu ca să o păstrez. Pentru mine a fost o onoare colosală care nu se acordă femeilor decât cu ocazii foarte rare, dar am fost declarată de ei drept „Femeie Războinic”, titlu care își are ironia sa, căci eu mă aflam într-o misiune de pace.

Coroana de pene așezată cu toată seriozitatea pe capul meu: a trebuit să mă las jos pe o piele de bizon și am fost ridicată de toți indienii și purtată solemn la cortul lor și poftită înăuntru. Deoarece intrarea era foarte joasă și penele mele uriașe, a trebuit aproape să mă târăsc înăuntru, în mâini și în genunchi.

Aici, conform unui vechi obicei, ar fi trebuit să ne crestăm cu cuțite și să ne amestecăm sângele, dar lucru acesta a fost făcut într-un mod mult mai civilizat și într-o manieră umană: am fost doar înțepați cu un ac, iar sângele nostru a fost amestecat de ofițerul ce servea drept intermediar. Mi-au fost oferite daruri și am întors amabilitatea, oferindu-le broderii românești. Cu cântece și dansuri am fost condusă înapoi în tren. Scena a satisfăcut din plin și am fost nu numai interesați, ci și amuzați.”

*

Povestea frăției dintre Regină și indienii Siouxii nu se oprește însă aici. Pe 30 noiembrie 1926, când Regina Maria părăsise teritoriul american și deja debarcase la Cherbourg, în Franța, maiorul Welch îi expedia o lungă scrisoare la solicitarea bărbaților Sioux care se adunaseră la sfat, pe 11 noiembrie, pentru a discuta despre noua lor soră.

Bătrânii se arătaseră îngrijorați pentru soarta „Femeii pe care o chemi”, ce trebuia să străbată un drum lung și periculos pentru a ajunge acasă. Unul dintre ei a spus că „ar trebui să trimită cu ea doi dintre războinicii tineri pentru ca unul să vegheze ziua și celălalt noaptea, sprea a preîntâmpina spiritele rele și persoanele nedorite care ar vrea să se apropie de ea.

Tot atunci, ia românească și celelalte țesături dăruite de Regină au fost agățate pe niște stâlpi și expuse ca un înlocuitor al surorii absente și un simbol al constantei sale prezențe printre căpetenii. De asemenea, Regina fusese aleasă membră de onoare a Societății Mamelor de Soldați sau „Akicita Hunku”, în care erau incluse toate femeile care își pierduseră fiii în război.

La ceremoniile care avuseseră loc cu prilejul acelui sfat al bătrânilor fusese compus și un cântec în cinstea „Femeii pe care o chemi”, în care se spunea că noii ei frați indieni vor înlocui pe soldații români căzuți pe front:

Soldații ei nu s-au mai întors acasă

Ea acum rezistă privind în direcția lor

Ea așteaptă ca Dakotah (Sioux) să fie poporul ei

Ea așteaptă compasiune și ajutorul din direcția aceasta.

Sursă: Ionescu A.S. (2009) Regina Maria și America. București: NOI Media Print

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*

code