RSS

dracula

Un Google muzical: Kronos Quartet

Philip Glass și Kronos Quartet vor concerta luni şi marţi, la Castelul Bran și la Teatrul de Vară din Herăstrău, cu spectacolul “Dracula – muzica și filmul”, în premieră la noi. Mai multe găsiţi aici şi aici.

Kronos Quartet a fost înfiinţat în 1973 de violonistul David Harrington. Alături de colegii săi, John Sherba, Hank Dutt şi Jeffrey Zeigler, cvartetul a devenit una dintre cele mai mai prolifice şi mai influente din lume, impunând, prin îndrăzneală şi creativitate, o viziune artistică singulară. Au susţinut mii de concerte, au scos peste 40 de albume şi peste 600 de creaţii muzicale. Kronos Quartet a colaborat cu mulţi dintre cei mai eclectici compozitori şi performeri ai lumii – Terry Riley, Taraf de Haidouks, Nine Inch Nails, Amon Tobin, Allen Ginsberg, Bjork, Tom Waits sau David Bowie. Sunt cunoscuţi pentru coloana sonoră a unor filme precum Requiem For A Dream, The Fountain, Heat, 21 Grams sau True Stories.

În cele peste patru decenii de activitate, cvartetul s-a remarcat prin varietatea universurilor muzicale pe care a reuşit să le integreze soundului specific. Membrii ei, în diferite componenţe, au trecut de jazz la tango şi de la muzica minimalistă la compoziţii care preiau motive preclasice. Despre toată această experienţă, despre Bowie, Ginsberg sau Waits, dar şi despre relaţia sa specială cu muzica românească, am stat de vorbă, în 2009, pentru Cotidianul, cu liderul cvartetului: David Harrington.

 *

Aţi lucrat la coloana sonoră a unui film despre Dracula. Când ai auzit prima oară de România?

Cred că pe vremea când cântam melodii populare româneşti. Aveam vreo 13 sau 14 ani. Au urmat, apoi, Rapsodia Română a lui Enescu şi alte contacte sau colaborări cu această cultură extraordinară.

Printre care şi Taraf de Haidouks.

Da. Am ascultat muzica lor acum vreo 15 ani, la un prieten din Londra. Era o baladă despre dictator, despre Ceauşescu. Nu-mi venea să cred cât de bine putea să sune acea muzică… Atunci mi-am spus că, într-o bună zi, va trebui neapărat să cânt cu aceşti oameni, să cânt şi eu muzica lor. Mi-a luat ceva timp, m-am întâlnit prima dată cu ei în 1997 sau 1998.

Care au fost cele mai importante lucruri care ţi s-au întâmplat înainte de Kronos?

Cele din timpul războiului din Vietnam. Foarte mulţi colegi de generaţie s-au confruntat atunci cu posibilitatea de a fi forţat să plece în armată şi, evident, în război. Era o situaţie imposibilă pentru mine. Aşa că am plecat în Canada. Când m-am întors, am auzit la radio o piesă a marelui compozitor american George Crumb, intitulată Black Angels. Era în vara anului 1973.  Piesa mi-a dat ideea, curajul emoţional şi tot ceea ce aveam nevoie ca să formez Kronos. Am simţit că trebuie neapărat să cânt această muzică, eram în locul potrivit pentru a cânta această muzică.

Cât ai stat în Canada?

Am fost acolo un an. Înainte de a mă prezenta la Comisia de Recrutare, semnasem însă un contract de colaborare cu o orchestră din Victoria. Nu am fost recrutat, dar aş fi plecat oricum în Canada.

Cum ai fondat trupa şi de ce ai optat pentru un cvartet?

Am crescut cu muzica de cvartet. De mic. Cînd ascultam muzica lui Bethoven cântată de un cvartet eram fascinat. Aşa că a trebuit să îmi fac propriul meu cvartet. Era genul care pur şi simplu mă magnetiza.

Ce oferă mai mult un cvartet decât un trio sau un cvintet?

Un trio e un grup de trei solişti. Un cvintet e aproape o orchestră. Aşa că, pentru mine, cvartetul e forma perfectă de exprimare.

De ce Kronos?

Numele l-am ales cu soţia mea, din Dicţionarul de mitologie. Am început să le luăm numele la rând şi, după al doilea pahar de vin, am avut inspiraţia genială de a alege Kronos…

Colegii tăi?

E bine de ştiut că provenim din patru colţuri diferite ale Statelor Unite, cu un background muzical şi cultural diferit. Chiar dacă din 1977 locuim în San Francisco. Eu sunt din Seatle (Washington), John Sherba e din Wisconsin, Hank Dutt din Illinois, iar  Jeffrey Zeigler din California.

Care e magnetul care îi atrage pe artişti în Frisco?

Nu ştiu, ştiu doar că are cea mai bună apă potabilă din America (râde). Şi o lumină superbă. Esenţial e că aici găseşti foarte multe expresii muzicale americane şi din toată lumea, e un loc ideal pentru un muzician.

Citeam că sunteţi cam cinci luni din an în turnee.

Da, cam cinci luni şi jumătate.

Care e locul în care vă simţiţi mai confortabil:  în săli de concert uriaşe, pe stadion, într-un bar, pe scena unei săli de teatru?

Am cântat zilele acestea într-una din cele mai frumaose săli de concerte din America. Mâine o să cânt la un eveniment cu un puhoi de lume, la un picnic. Vor fi acolo în jur de 40 de mii de oameni. În general, ne simţim confortabil peste tot unde cântăm. În particular, mă simt confortabil când audienţa se simte confortabil.

Eşti dependent de feedback…

Da, depinde de multe: de locaţie, de momentul în care are loc concertul, de scenografie… Înţeleg că în Bucureşti sala e extraordinară.

Ei, s-ar putea să nu scăpaţi de şocuri culturale, dar cred că vă veţi simţi perfect.

Sunt foarte curios. Muzica românească e extraordinară.

Cât aţi câştigat anul trecut? Mă gândesc că, totuşi, nu sunteţi o trupă pop.

Ne-a luat mulţi ani până când am putut avea un trai decent din banii pe care ni-i aducea Kronos. Nu a fost chiar uşor şi nu a mers repede. Nu îţi pot da cifre, nu eu fac contabilitatea, dar îţi pot spune că acum nu e rău. (râde) Nu putem cumpăra Empire State Building, dar nu ne plângem…

Ce crezi că oferă muzica mai mult decât restul formelor de expresie artistică?

Vezi, sunt unele piese care îţi dau senzaţia că nimic pe lume nu e ca ele. E ca şi cum, de exemplu, te-ai plimba spre moarte şi ai auzi cum sună… Apoi, muzica are această calitate, că te obligă să o împărtăşeşti cu lumea, nu te poţi bucura de ea de unul singur. Ceea ce pot eu să fac, e să împărtăşesc muzica noastră, muzica întregii lumi. Aş vrea să fac asta în fiecare zi a vieţii mele. Pe mine muzica mă pune în contact cu universul intern al umanităţii, cu tainele ei. Uneori, când cânt, mă gândesc la coarda viorii, care e din păr de cal, la cum scoate arcuşul sunetele din de această coardă, la cum se naşte muzica. Într-un fel, acesta e secretul muzicii: o fricţiune între lume şi oameni, aşa se naşte ea. Indiferent că vorbim de muzica de la o nuntă, de muzica funerară sau de alt fel. Rezultatul e oarecum acelaşi.

Prin ce diferă, fundamental, muzica generaţiei tinere de azi faţă de ce asculta generaţia ta?
Sunt atât de implicat în proiecte cu tineri încât nu mai ştiu care e generaţia mea. Fata mea cea mare, în schimb, spune despre unele piese ale noastre că sună realmente ciudat.

Îţi propun un joc. Aţi cântat cu multe nume mari ale muzicii mondiale contemporane. Am să îi enumăr pe câţiva dintre ei şi am să te rog să îi caracterizezi pe scurt. Aşadar:

Allen Ginsberg

Pentru mine a fost un saxofonist uriaş pentru că felul în care citea semăna mult cu interpretarea marilor saxofonişti ai lumii. Era incredibil!

David Bowie

David Bowie a folosit versiunea noastră a piesei Purple Haze înaintea concertelor dintr-unul din ultimele sale turnee. E un tip interesant, care se mişcă cu uşurinţă pe o gamă foarte largă de muzici.

Bjork.

Nu ştiu prea multe despre ea, ştiu doar că a fost la unul din concertele noastre din Islanda.

Tom Waits

Am avut nişte concerte extraordinare cu Tom Waits. E pur şi simplu formidabil! Iubesc vocea lui, felul în care se exprimă. E ca şi cum ar avea o coardă în gât. Ascultându-l, ai impresia că eşti lângă o vioară. E drăguţ, gentil şi aspru.

Sunteţi după 35 de ani de carieră. Cât crezi că mai aveţi de explorat în muzică?

O, suntem abia am început. Sunt atâtea de făcut, nici nu pot să îţi spun câte proiecte ne stau în faţă. Lumea muzicii e vastă, iar posibilităţile de a le exploata, infinite. Problema mea este că viaţa e prea scurtă…

Dacă ai avea posibilitatea, ce compozitor clasic ţi-ai dori să întâlneşti?

Schubert!

Şi ce i-ai spune?

Să scrie o piesă nouă pentru Kronos. Dar imediat! Şi să-mi facă o cafea…

O întrebare politică: Obama sau Hilary?

Obama, indiscutabil.

Dacă un cititor român care nu vă cunoaşte muzica, te-ar întreba ce să asculte înainte de concert, ce i-ai recomanda?

Black Angels, Pieces of Africa şi You’ve stollen my heart.

De ce crezi că merită să vină publicul român la concertul vostru?

Nu vreau să spun nimănui ce să facă. Niciodată. Pot spune însă că, la Bucureşti, sperăm ca muzica noastră să ofere audienţei un alt fel de a vedea muzica, că va face audienţa mult mai vie, mai creativă şi mai conectată la muzica lumii.

Ce ai ascultat în dimineaţa aceasta?

Alin Qasimov, un cântăreţ din Azerbaidjan. E unul din marii cântăreţi ai lumii şi vom lucra cu el în iunie. Mi-a trimis zilele trecute câteva înregistrări cu cântece pe care urmează să şe cântâm împreună. Şi l-am mai ascultat pe un tip fantastic, DJ Dolores, din Brazilia.

Am senzaţia că deveniţi un soi de Google al muzicii.

Ai dreptate, multă lume îmi trimite muzică pentru că ştiu că sunt interesat de tot ce se cântă în lume. Dacă cineva îmi trimite ceva, sper de fiecare dată să fie cea mai bună muzică pe care am ascultat-o în viaţa mea. Pentru că îmi plac melodiile care sunt favoritele absolute ale cuiva. Pentru că şi noi, la concerte, cântăm muzica noastră favorită. Venim la Bucureşti, ca parte a acestui turneu, pregătind concertul cu mare atenţie. E prima oară când mă voi afla în ţara acestei culturi muzicale extraordinare. Cred că va fi o seară mare.

Cât veţi sta în România?

Doar două zile.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*