RSS

MRL_2716

Văranul

A trăit netulburat milioane de ani, până când a început să exercite o fascinație incredibilă. Învăluit în mister, a dat naștere unor legende despre atacuri feroce și neprovocate asupra oamenilor. Este cel mai dezvoltat superior al speciei, aflat în vârful piramidei trofice. Din această poziție, nu cunoaște dușmani sau rude apropiate. Rămâne, de când se știe, prădătorul de top al habitatului său. În popor i se mai spune și balaur.

Năpârlește des și când vremea o permite, preferă să stea la soare și să se încălzească, bazându-se pe factorul surpriză și camuflaj pentru a putea ataca. Deși solitar, e curios din fire, majoritatea exemplarelor manifestând o predispoziție pentru monitorizarea arealului. În caz de incendiu, familiarizat cu valurile, înoată până la cea mai apropiată insulă.

Impresionabil prin dimensiune, forță și aspect, este un prădător feroce, capabil să ucidă cu ușurință în ciuda craniului ușor. Este periculos și atacă în condiții de stres. Se deplasează lent, greoi și e aparent neîndemânatic. Când atacă, însă, devine extrem de rapid, având mișcări foarte iuți și iscusite.

Mănâncă, practic, orice este mai mic decât el, dar nu se dă înapoi nici de la a doborî animale mari. În cazul acestora, după ce le consumă, doarme o săptămână pentru a le digera. Nerecomandat persoanelor slabe de inimă! Are un mod brutal de a ucide: prada este bine scuturată, apoi capul este strivit, după care urmează dezmembrarea. Un vânător perfect, care ocazional consumă și fructe.

Mușcătura sa este mai temută decât cea a șerpilor veninoși. Dieta fiind compusă, în principal, din cadavre aflate deja în descompunere, are o salivă letală: un cocktail de peste 50 de tipuri de bacterii, dintre care șapte cu potențial septic foarte ridicat și patru pentru care nu există antidot.

Spre deosebire de orice alt prădător, are o mușcătura aproape delicată, dar, totuși, extrem de eficientă: dinții sunt astfel dispuși încât să poată mușca și smulge cât mai multă carne. Dacă prada reușeste să scape, ori va muri din cauza șocului și a hemoragiei, ori din cauza infecției provocate de saliva atacatorului. Acesta nu trebuie decât să aștepte răbdător câteva ore înainte de a se înfrupta.

Se hrănește frenetic și, de obicei, împreună cu alte exemplare. Are puține papile gustative, așa că se mănâncă mai mult din instinct decât din plăcere. Bucățile mari de carne sunt înghițite aproape întregi, la fel ca și animalele mici, lăcomie care îi provoacă constipații, nu arareori, fatale. Complementar, are plăcerea de a defeca în apă, contaminând-o.

Alt prilej când se adună cu tovarășii la un loc este la împerechere. În timpul actului sexual, trebuie să imobilizeze complet femela, altfel riscând să fie grav rănit. Împerecherile au loc în lunile iunie și iulie. Incubația durează 8-10 luni.

În captivitate are o salivă mai săracă în bacterii, asta însă nu îl face mai sănătos. Devine foarte lacom și mănâncă tot ce i se dă. Cât e pui, crește repede, dar odată ajuns adult, e predispus la obezitate. În plus, când e închis se constată schimbări majore de personalitate: își poate recunoaște îngrijitorii principali și vine când este chemat. Comportamentul aparent prietenos nu trebuie însă judecat greșit: văranul nu-și schimbă năravul.

În prezent, este protejat prin lege. Și prin niște televiziuni.

Inspirat de: Science Daily, Enciclopedia Clopoțel, Descoperă.ro, StirileProTv.ro, Zooland.ro.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*