Banul, ochiul dragului

O poveste fabuloasă! O femeie plecată după 1989 în străinătate se întoarce după exact 20 de ani acasă, la Târgu Mureș, și redescoperă tarele unei administrații incapabile de a-și depăși condiția provincială, post-pufoaică. Se decide rapid să iasă din paradigma lamentărilor și ia inițiativa. Un prim pas: scrie etichete bilingve, în română și în maghiară, și le distribuie vânzătorilor dintr-o piață de legume&fructe din oraș îndemnându-i să le folosească pentru produsele lor. Un gest normal în orice societate matură. Administrația, însă, e vigilentă și eroina noastră este amendată cu 1500 de lei pe baza unei hotărâri a consiliului local ce reglementează distribuirea de manifeste. Se întâmpla pe 3 octombrie. Un gest abuziv. Abuziv pentru că actul legislativ invocat de poliția comunitară, cea care a dat amenda, se bate cap în cap cu reglementări din Constituția României și din tratate internaționale ratificate de România. Decizia caraliilor este de un ridicol impecabil, un gest ionescian însă deloc solitar în urbea lui Bölöni și Raed Arafat.

Plecând de la această amendă, cineva vine cu ideea ca suma să fie plătită cu monede de un ban. Și postează propunerea pe Facebook. Începe o întreagă nebunie: maghiari și români din mai toate orașele din Ardeal încep să strângă mărunțișul. Se pornește o adevărată avalanșă socială: mii de oameni se implică în strângerea de bani, sunt tot atâtea mesaje pe rețelele de socializare, zeci de articole, o mulțime de scrisori de susținere ș.a.m.d. Eroina noastră este sunată aproape în fiecare minut, lumea se solidarizează în jurul ei și devine muza unei noi legende. O campanie care l-ar face invidios până și pe Cristi Tabără și a cărei amploare cred că nu o mai poate monitoriza nici SRI-ul.

În momentul în care scriu aceste rânduri, în casa eroinei noastre sunt mai bine de 500 de kg de monede de 1, 5 și 10 bani (de 5 și de 10, pentru ca la achitarea amenzii banii să fie numărați, nu cântăriți). O jumătate de tonă! Câtă sete de normalitate e în sufletul acestor oameni și câtă greață poate provoca un gest arbitrar al administrației!

Tünde Lakó Péterfi, giuvaerul de multe karate care a declanșat superba poveste, scria ieri pe pagina ei de Facebook:

Stau în camera mea înconjurată de monede strânse în tot felul de pachete. De fapt, nici nu le mai pot spune monede. Fiecare e câte o bucățică de suflet. Din care radiază puterea dragostei! Vă mulțumesc și vă sunt recunoscătoare! Asta îmi dă putere!!!!! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!Pe copiii care au strâns banii în școli, pe cei în vârstă, pe cei tineri…. Pe toată lumea!

Târgu Mureș a plecat în 21 decembrie 1989 pe un drum deschis de un moment unic: în acea seară, mii de maghiari cântau în centrul orașului „Deșteaptă-te române!”. Azi, sunt amendați pentru că vor normalitate. Am mai scris despre apucăturile sau gesturile aberante ale unor politicieni români din Târgu Mureș sau despre pactul făcut de soldații de lut ai UDMR cu ei. Nu mai pierd vremea acum cu acești bufoni decizionali. Povestea este prea frumoasă.

I-am căutat pe eroii ei, Tünde și Mark (cel care a avut ideea ca amenda să fie plătită cu monede de un ban). Puteți citi mai jos discuțiile purtate cu ei.

*

Explicație pentru textul caricaturii: büdös oláh (român, valah împuțit) și bozgor (apatrid, fără patrie) sunt, pentru cei care nu știu, printre formele cele mai dure de jignire a unui român, respectiv a unui maghiar din Ardeal.

*

Tünde Lakó Péterfi este mama a doi băieți și bunica fericită a doi nepoți. A trăit 20 de ani în străinătate, în Ungaria, Austria și Germania. De doi ani, însă, s-a întors acasă. „Mereu mi-a fost dor să fiu acasă, dar abia în 2011 am avut posibilitatea să transform acest vis în realitate” îmi spune cu candoare.

Tünde Lakó Péterfi

Cum s-a născut ideea etichetelor bilingve?

Aș începe cu începutul. Ne-am tot frământat pentru că vedem că bilingvismul nu funcționează la Târgu Mureș. În prăvălii, în instituții publice, în restaurante de multe ori nu putem folosi maghiara, în cele mai multe din cazuri informațiile fiind afișate doar în română. Deși legea ne dă dreptul să folosim limba maternă, în practică lucrurile stau altfel. Mi-am spus atunci că n-ar trebuie să ne limităm doar la a ne lamenta pe Facebook, ci să și acționăm, să facem ceva util. Așa că ne-am pus mintea la contribuție. A fost ideea colegei noastre Márta Kuti să începem cu piața de legume și fructe, pentru că acolo vine toată lumea.

Ce te-a revoltat cel mai mult?

Faptul că vânzătorii din piață, care plătesc taxă pentru taraba lor, au fost intimidați cu metodele vechi pe care le știm din comunism. Li s-a dat de înțeles că dacă nu vor să aibă probleme să facă bine și să scoată etichetele bilingve de pe tarabele lor. Amenda primită de mine e o găselniță, au invocat o hotărâre a consiliului local care reglementează distribuirea de manifeste. Etichetele bilingve însă nu sunt manifeste. În plus, cred că o hotărâre de consiliu local nu poate „bate” Constituția României. De aceea, în spatele acestei decizii simt multă rea-intenție.

Ce s-a întâmplat după ce ai primit amenda și cum s-a născut ideea monedelor de un ban?

După ce am primit amenda, oamenii, care au aflat de incident din presă sau din altă parte, au fost profund revoltați. Ideea cu monedele nu e a mea, ci a unui cunoscut apropiat, Mark Christian Hermann. Împreună cu colegii mei ne-am zis că n-ar strica să îi urmăm sfatul…

În ce stadiu e acum povestea mărunțișului?

Oamenii colaborează fantastic, se strâng monede de un ban în toate colțurile Ardealului, dar chiar și în Ungaria. În momentul de față am în casă în jur 500 de kg de monede, aproape că nu mai am pe unde să calc… Au trimis banuți de la Timișoara, Cluj, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe și, bineînțeles, din Târgu Mureș. Dar nu pot să îți enumăr toate localitățile. E ceva fantastic! Rezultatul, bineînțeles, îl vom face public.

După estimările tale, cam câți oameni a mobilizat inițiativa?

Nu mă pricep la așa ceva, dar cred că cel puțin trei sferturi din comunitatea maghiară din Ardeal s-a implicat. Trebuie să adaug că au fost și români care mi-au trimis bani și care au înțeles că gestul meu nu e îndreptat împotriva lor, ci, din contră, respectarea limbii materne și a culturii celuilat ne ajută la o conviețuire pașnică.

Care au fost momentele impresionante, lucrurile memorabile care ți s-au întâmplat în ultimele zile?

Am avut parte, și eu, și colegii mei, de o mulțime de trăiri emoționante. Mi-e greu să aleg una anume… Poate, totuși, merită să amintesc de cei de la Fundația Ügyes Kezek (Mâini Dibace) și de tinerii cu deficiențe, care au la rândul lor nevoie de ajutor, și care au contribuit și ei la strângerea banilor. Sau de doamnele și domnii în vârstă care au strâns banuții în cutii de chibrituri ori în cutii de medicamnete sau de elevii care au donat ce au strâns ei cu migală în pușculiță… Mi-e greu să îi enumăr pe toți…

Cam câți te-au căutat și ce te-a surprins cel mai mult în mesajele lor?

Nu îți pot spune nici măcar cu aproximație câți sunt. În fiecare clipă primesc câte un mesaj, câte un apel sau câte o scrisoare. Toate acestea îmi spun că omul simplu vrea mai mult respect, vrea să coopereze, să ne dăm mâna, vrea o conviețuire pașnică. Sentimentul apartenenței la această comunitate este înălțător.

Ce i-ai transmite unui român care locuiește departe de Târgu Mureș?

Să vină la noi și să vadă primirea de care se va bucura. Să privească în jur și să decidă singur dacă e justificată sau nu inițiativa noastră. Îl vom primi cu dragoste și prietenie!

Iar primarului Dorin Florea?

În afară de uriașa solidaritate generată în jurul strângerii bănuților nu cred că aș putea sau aș vrea să îi mai urez ceva. Acesta este un mesaj pe care ar putea, în sfârșit, să îl înțeleagă pentru a înceta să mai transmită reaua intenție îndreptată, adeseori mascat, împotriva comunității maghiare.

Ai candida împotriva lui?

Nu, dar sper să nu rămână primar și după alegerile următoare. Eu aș vrea să rămân pe mai departe un simplu cetățean.

Cum e să devii o legendă?

Zâmbesc și plâng în același timp când citesc legenda* scrisă despre mine. E înălțător și îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat putere să putem fi uniți, solidari pentru o cauză nobilă.

Cum arată Târgu Mureșul viselor tale?

Târgu Mureșul viselor mele este un oraș în care oamenii își zâmbesc unul altuia, se ajută la greu, e un loc unde nu sunt gunoaie și aș putea să continui… Și, foarte important: unde românii și maghiari trăiesc împreună în pace, respectându-se unii pe alții! Pentru că asta este ceea ce se cuvine superbului nostru oraș și fiecărui locuitor al lui. Indiferent ce etnie ar avea.

*

Mark Christian Hermann e târgumureșean get-beget și ardelean pursânge, adică, dintre limbile locului, vorbește maghiara, germana și româna. Complementar: engleza, suedeza și ceva spaniolă, pentru supraviețuire. Pentru supraviețuire deoarece de câteva luni e plecat în Uruguay, unde prestează servicii de management în domeniul securității și sănătații în muncă într-un proiect de costrucție a unei mari fabrici de celuloză. Scopul prezenței sale acolo este de a salva vieți și bani. Nu are viață ușoară: sunt peste 5500 de oameni pe șantier.

Mark Christian Hermann

De unde ți-a venit ideea cu mărunțișul?

Anul trecut, în august, am fost amendat cu 140 de lei pentru o așa-zisă încălcare a regulilor de circulație, undeva în județul Dâmbovița. M-a supărat foarte tare treaba asta și atunci mi-am zis că plătesc jumătate din amendă în 48 de ore, dar o voi plăti cu monede de un ban. Am fost însă prins cu munca și n-am mai apucat să alerg pe la bănci și magazine ca să strâng bănuții. Așa că a doua zi am achitat 70 de lei, dar am mers cu cazul în instanță, pentru că polițistul care m-a amendat a fost arogant și rău intenționat, ca să nu spun nesimţit. Și dacă tot a vrut să mă amendeze, mi-am spus că pentru banii deja achitaţi să îl pun puțin la treabă: după ce am atacat decizia în termen legal în instanță, el a trebuit să prelucreze înregistrările radar, să le tipărească și să scrie un raport. La prima înfățișare am câștigat: decizia judecătorească a impus returnarea amenzii și plata câtorva sute de lei pentru cheltuielile de proces. S-a înaintat însă recurs și procesul e încă în derulare.

Și ca să îți răspund, citesc zilnic știrile de acasă și așa am aflat repede de amenda cât se poate de caraghioasă primită de Tünde. M-am gândit imediat cum aș reacționa eu în locul ei. Așa mi-am adus aminte de ideea de anul trecut și am împărtășit-o celorlalți pe Facebook. Să fiu sincer, nu m-am aşteptat la o reacţie atât de masivă.

Ce te-a impresionat cel mai mult la povestea aceasta?

Poate crezi că exagerez, dar m-a impresionat foate mult reacția celorlalţi la o propunere nu tocmai obișnuită. Oameni de rând au reușit în doar câteva zile să răspundă cu mai multă eficiență la interpretările abuzive ale legii de către autorități și la încălcările continue ale drepturilor omului, respectiv au reușit să lupte pentru cauza bilingvismului mai abitir decât au făcut-o politicienii în ultimele două decenii. Mă bucură în mod special faptul că şi prietenii mei români mi-au scris, interesându-se unde pot trimite monedele. Toate acestea sunt dovada faptului că în Ardeal a început să se miște ceva în bine. Dacă mă gândesc doar la faptul că acest caz a reușit să îi facă, în sfârșit, după ani buni de tăcere, pe consilierii locali ai UDMR să vorbească în maghiară la o ședință a consiliului local, deși legea garantează de 12 ani dreptul folosirii limbii materne, zic că tot a meritat. În orice caz, e un semnal clar că vremurile în care clasa noastră politică, încă imatură, ne spune paternal și cu un aer de superioritate ce e bine și ce e rău, sunt pe ducă. Mai vin cu un exemplu: lanţul de proteste masive împotriva exploatării cu cianuri a minereului de aur de la Roşia Montană. Reacția în masă a oamenilor, puterea spiritului civic a constrâns politicienii mureşeni, în mod similar, să acționeze. Mesajul este unul cât se poate de serios: fiți atenți la cei care v-au delegat!

Ai urmărit evoluția poveștii. Care crezi că este resortul acestui entuziasm, ce i-a mobilizat în primul rând pe oameni?

Curajul și spiritul civic, care, slavă Domnului, mai există. Mii de oameni simpli susțin un singur om și se solidarizează cu el într-un caz care la prima vedere pare banal sau, pentru mulţi, lipsit de semnificație. Pentru că accentul nu e pe etichetele bilingve distribuite prin piață, ci pe dreptul fundamental al fiecărui maghiar din Transilvania de a putea citi informațiile de interes public și în limba maternă. Indiferent despre ce ar fi vorba: varză sau tarhon, Judecătorie sau Casă de Pensii. În schimb, nimeni nu-și poate permite într-un stat democratic să subordoneze un drept individual sau comunitar garantat de mai multe legi – Constituția României, Legea Administrației Publice 215/2001 și, nu în ultimul rând, Carta Europeană a Limbilor Minoritare și Regionale, ratificată și de România! – unei hotărâri de consiliu local și interpretării ei tendențioase, exagerate ori abuzive. Într-un stat de drept este absolut inacceptabil să ți se îngrădească drepturi fundamentale prin abuz legislativ. Mesajul transmis de oameni, cum spuneam, este că nu mai sunt dispuși să accepte așa ceva.

Dacă privești cu egoul tău german relația dintre români și maghiari, cum ai descrie-o?

Ca pe un Trabant, când ştii însă că ai putea goni şi cu un Mercedes. 🙂 Lăsând gluma deoparte, abordarea actuală, menţinută în mod artificial prin tactica lui Divide et impera este depăşită şi fără rost. Și ca să rămânem tot la latină: Consummatum est. Cred că ar fi timpul să trecem cu toţii peste rănile istoriei, să începem „dialogul ardelean” şi să ne construim pe alte baze viitorul comun în Transilvania. Să căutăm în primul rând punctele care ne leagă în această diversitate culturală, respectând totodată valorile celuilalt. Cred că în primul rând ar trebui să începem să avem încredere unii în alţii, români, maghiari și saşi, atât câţi au mai rămas. Şi mai multă încredere de sine. Pentru că, în opinia mea, după ce România „a scăpat” cu mare uşurintă, după 800 de ani, de saşii din Transilvania, nu ar trebui să urmeze maghiarii. Iar cei care instigă şi azi invocând „pericolul” unui milion și jumătate de maghiari într-o țară de 20 de milioane sau în patria noastră restrânsă Transilvania, unde trăiește o majoritate de peste șase milioane de români, sunt indivizi care îşi desconsideră propriul popor gândind despre el că ar fi laș, fricos și manipulabil. Îi respect și îi apreciez prea mult pe compatrioții mei români ca să mă împac cu ideea că, într-adevăr, așa este. Trecutul trebuie închis și început un nou capitol. Nu există altă soluție.

* Legenda, semnată Anonymus

Una peste alta, însuflețita femeie din Scaunul Mureșului n-a mai răbdat să nu-și poată cumpăra piciocile din târg în graiul ei. Era tare necăjită, pentru că ținea minte vremurile în care mergeau împreună cu mama ei la același târg și cumpărau slobode în graiul lor. Femeia noastră nu s-a lăsat, nici de-a dracului, și a cerut să fie servită în maghiară. Atunci, a apărut marele han, țanțoș, ca s-o întrebe de ce-i încalcă rânduiala. Și i-a pus femeii un birșag usturător, ca să nu-l poată plăti câte zile o mai avea…

Tare s-a mai întristat femeia noastră, dar, nu s-a lăsat, a plecat acasă și a scos de sub pat moștenirea lasată de mama ei: niște bănuți înfășurați într-un batic ascuns într-o ulcea de Corund. Era toată averea lăsată ei, să-i fie de ajutor la vremuri grele. A dus bănuții la cortul lui han-tătar și i-a vărsat la picioarele lui blestemându-l să-l înghită pământul cu oaste cu tot. După care a plecat acasă.

A doua zi, minune a minunilor: era de două ori atâta mărunțiș în fața cortului. A treia zi, de zece ori pe atât. Apoi, fiecare secui și-a strâns bănuții și a urmat-o pe femeie vărsând în fața cortului domnesc tot mărunțișul pe care-l avea. Se adunase atâta bănet de nu mai vedeai cortul de el. Nici pământul n-a mai suportat povara: a deschis un hău uriaș înghițind muntele de bani, cortul și toată oastea.

Femeia mai învățase însă un lucru de la mama ei: a păstrat o monedă de un ban, a înșurubat-o în baticul fermecat și a pus-o înapoi la locul de ascunziș…