Rămânem o ţară a paradoxurilor. Una în care e mai greu să ridici o statuie Elisabetei Rizea decât poeţilor de curte ai lui Ceuşescu sau în care torţionarii au pensii mai mari ca victimele lor. O ţară în care confuzia modelelor dăinuie şi un erou precum Liviu Babeş este aproape uitat.
Salvați Dunărea și Delta (SDD) a postat zilele trecute pe YouTube 65 de minidocumentare despre bogățiile Deltei: păsări, mamifere, pești, reptile, floră, forme de relief ș.a. O colecție consistentă, inedită și utilă. Unul din „capii răutăților” în acest proiect a fost Cristian Ilea, director de imagine, cel care a trasat „direcțiile” de filmare. Fiind prieteni, n-a fost prea greu să îl conving să-mi vorbescă și despre cele nevăzute, din spatele camerei de filmat.
oți am trăit experiența de a întâlni pe cineva care seamănă izbitor cu altcineva fără, însă, ca cele două persoane să aibă vreo legătură de sânge. A trăit-o, de mic, și fotograful François Brunelle. Așa că s-a apucat de strâns și de fotografiat sosii.
Pe vremea când mergeam, ca puști, împreună cu alți prieteni din gașcă, kilometri pe jos sau cu bicicleta ca să găsim un loc pe dealurile din împrejurimile Târgu Mureșului pentru a vedea, la bulgari, meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Spania (1982), un grup de intelectuali maghiari din Ardeal scoteau mai multe numere ale unei reviste clandestine: Ellenpontok/Contrapuncte. Singura și ultima inițiativă de acest gen din România acelor ani.
Ar fi mai multe momente de evocat. Nestemate sau blestemate împreună. Profesionale sau nu deopotrivă. Am ales doar unul, din categoria: „așa s-a călit oțelul”.
