Design & Dasein cu Vlad Bina INTERVIU

A crescut în București, unde a absolvit Liceul Gheorghe Lazăr și Institutul de Arhitectură Ion Mincu. După un curs post-universitar în Franța și Spania, a studiat designul digital în arhitectură la Pratt Institute din New York și la nu mai puțin prestigiosul M.I.T. A ajuns în designul de film prin efectele vizuale, din 1995 fiind designer de decoruri digitale, iar din 2009, director artistic în L.A. Contribuțiile sale le puteți vedea, printre altele, în producții precum Matrix Reloaded, Da Vinci Code, Sin City, Spiderman 3, Upside/Down, In Time sau Man of Steel. Mai multe, însă, pe situl său. Și în interviul de mai jos. 🙂

În ce constă, de fapt, munca ta în industria cinematografică? Cum ai descrie-o unui novice?

Pe scurt, decoruri fizice și digitale. Pe larg, tot ceea ce suportă vizual un film și creeză o lume în care personajele și narativul pot exista natural fără discrepanțe de stil sau ritm. Lucrăm de la începutul filmului cu scenariștii într-un sistem ne-linear în care există o corespondență între narativ și design fără ca unul să îl preceadă pe celălalt.

La ce proiect lucrezi acum?

La un centru de prezentare pentru Boeing. Între filme am lucrat la câteva proiecte pentru corporații, la câteva show-uri TV și la o operă.

Cum te ajută arhitectura în ceea ce faci?

Ceea ce fac este arhitectură în măsura în care lucrez cu spațiul și cu un program funcțional. Funcția în cazul meu este povestea filmului și geometria mișcării personajelor și a camerei.

Colaborezi cu regizori români?

Mi-ar face plăcere, dar nu am avut ocazia.

Ai vreun sfat prietenesc pentru „noua generație” de cineaști români, privind de la Hollywood producțiile lor?

Nu au nevoie de sfaturi, generația de astăzi ocupă o nișă originală, folosesc un vocabular propriu. Nu cred că regizorii români din „noul val” doresc neapărat să lucreze la producții americane de studio, am impresia că le privesc de multe ori cu suspiciune. Sunt câțiva cineaști români în SUA care lucrează la un nivel excelent realizând atât filme independente cât și producții de studio. Îmi vine în minte directorul de imagine Mihai Mălaimare Jr.: a lucrat trei filme cu Coppola și unul cu Paul Thomas Anderson. La The Master imaginea este remarcabilă atât vizual cât și tehnic.

E vreun film din istoria cinematografiei românești pe care l-ai remonta?

Nu mă entuziasmez după remake-uri, dar mi-ar plăcea să trec din nou prin cărțile lui George Călinescu sau ale lui Camil Petrescu, de data aceasta cu ochiul scenografului. Iulian Mihu, Sergiu Nicolaescu și Dan Pița au ecranizat majoritatea cărților, îmi amintesc niște filme bune cu o imagine splendidă. O refacere cu noile unelte digitale a unor peisaje interbelice din București, într-un film cu buget decent, ar putea să aibă o influență bună asupra debandadei vizuale din orașul de astăzi.

Se spune că modelul pentru Ioanide în cărțile lui Călinescu ar fi fost arhitectul Duiliu Marcu. O simplă recapitulare vizuală a clădirilor lui ar da o lecție de clasă, rigoarea și subtilitatea care poate ar trezi pe cine trebuie pentru a opri derapajul automutilant prin care trece Bucureștiul astăzi.

Oarecum în contrast, am de asemenea o slăbiciune pentru Le Corbusier și arhitectura modernă din anii ’50 si ’60, nu întotdeauna pentru urbanismul de atunci. La noi a existat un moment Le Corbusier târziu, când s-a construit Litoralul, în anii ’70.  Am văzut recent imagini alb negru cu stațiunile de la Marea Neagră din acei ani, clădiri simple în peisaj fără turiști, extraordinar de fotogenice. Mi-ar face plăcere să mă ocup de design pentru un film din acea epocă. Costumele ar fi fascinante de asemenea.

Care este proiectul tău cinematografic cu care ești cel mai împăcat, ți cel mai apropiat?

Dintre proiectele vechi: Da Vinci Code și Matrix Reloaded. Dintre cele noi, cel mai greu și mai interesant ca metodă de lucru și complexitate a fost Man of Steel. În afară de decorurile digitale, am construit foarte multe decoruri fizice folosind o tehnologie nouă (majoritatea au fost fabricate direct din modelul 3D).  A durat foarte mult, șase luni în Los Angeles și șase în Vancouver. Puțin după ce l-am terminat a murit tatăl meu în București, așa că, deși e un proiect important pentru cariera mea, nu pot să mă gândesc la film cu prea multă afecțiune. Nu l-am văzut decât o dată, la premieră.

Cel mai plăcut a fost un film francez turnat în engleză cu actori americani la Montreal, în 2010: Upside Down. Am lucrat cu o echipă din Quebec și un regizor născut în Buenos Aires cu o vervă poetică și o imaginație vizuală deosebite. A ieșit unul dintre puținele filme suprarealiste din ultimii ani, cu o serie de imagini extraordinare. Provocarea tehnică a fost să proiectez decoruri duble, filmate simultan cu două camere și compuse ulterior în computer. Locațiile au fost în diverse cartiere din Montreal (am filmat mai mult iarna și primăvara). Majoritatea, însă, au fost filmări de platou și green screen.

Imediat după aceasta am lucrat cu Andrew Niccol (Gattacca) la In Time, subiectul fiind asemănător cu Upside Down, dar filmat în cu totul altă cheie: o distopie futuristă cu o manieră vizuală și un scenariu între filmele Nouvelle Vague din anii ’60 și imaginile din filmele americane urban decay ale anilor ’80. Locațiile au fost în Los Angeles. Acesta ar fi „numărul 2” pe lista preferințelor. La toate trei am colaborat cu un designer extraordinar, Alex McDowell. E cunoscut pentru Minority Report și Fight Club.

Care crezi că sunt capitalele designului mondial ale momentului?

Cred că în deceniul acesta, cu Europa în criză, s-au mutat majoritatea în Asia. Cel puțin cantitativ ‘se construiește și se fabrică incomensurabil mai mult acolo decât pe celelalte continente laolaltă. Pe de altă parte, universul meu vizual are încă reperele vechi. Deci, rămânând în Europa și America: Oslo, Milano, Londra, New York și San Francisco Bay Area. În Asia, Coreea de Sud pare cel mai dinamic pol de design și inovație. În ultimul deceniu s-a apropiat mult de Japonia și pare că are o prezență globală mai agresivă. De exemplu, cea mai înaltă clădire din vestul Statelor Unite, proiectată în Los Angeles, este finanțată de Air Korea.

Iar centrele arhitecturii?

Ca dinamică și cantitate: Shanghai (de fapt, întreaga regiune de pe coasta de sud est a Chinei), Seul (din nou) și Londra. Calitatea o găsești în nișe mici, în regiuni: coasta Californiei – clădirile rezidențiale din Venice sau Pacific Palisades, câteva orașe din Franța, Montpellier de exemplu, cu un program de amenajare urbană extraordinar, și orașele nordice, bineînțeles, Oslo, Copenhaga.

Care sunt domeniile cele mai dinamice, în care se experimentează cel mai mult în designul actual?

3D Printing pare sintagma favorită în lumea designului din ultimii doi ani. Am colegi care au firme de 3D Printing, am „printat” seturi și decoruri la ultimul proiect de film. În rest, tehnologia green, casele prefabricate, tot ce este legat de digital interfaces pentru tablete și telefoane mobile. Se pare că tehnologia digitală este principalul motor, instrument și, în același timp, client pentru designul de astăzi.

De ce se rotunjesc formele?

Există acum instrumentele digitale de proiectare, calcul și construcție pentru suprafețe complexe. Așadar, estetica formelor organice și biomorfe, care a existat în istoria artei începând cu designul capitelului corintic, arhitectura barocă, art nouveau, și-a găsit un context tehnologic ideal. Ce s-a pierdut însă este sistemul de proporții care a existat la toate aceste stiluri și care adaugă o rigoare și un ritm liniilor și traseelor complexe.

Eu unul, fără nicio glumă, aș crea în România un Minister al Designului. Sau măcar un Ombudsman care să vegheze la confortul vizual al cetățenilor. Cum vezi tu condiția designului românesc de azi? Ce e de făcut pentru a avea o cultură mai largă a designului în România?

Acesta este rolul primăriei fiecarui oraș, a arhitectului-șef. La nivel de guvern nu știu cum s-ar putea merge dincolo de direcții de dezvoltare teritorială. Apropo de o cultura largă a designului, există câteva reviste foarte bune în București, mă gândesc la Zeppelin și Igloo. Sunt editate de profesioniști cu o deschidere mai largă în cazul Igloo, mai specializată pentru Zeppelin.

Un alt exemplu: colegul meu de la „Ion Mincu”, Doru Frolu, este implicat în multe inițiative de activism urban organizate inteligent, cu un mesaj clar și cu rezultate impresionante. Fosta Bursa de Mărfuri de pe Uranus, o bijuterie arhitecturală din 1899, a fost recuperată și transformată, prin eforturile lui Doru, într-un spațiu nou și dinamic. Amenajări de acest gen ar trebui să aibă forța să creeze o reacție în lanț ilustrând puterea spațiului urban și a arhitecturii de a schimba calitatea și semnificația vieții de zi cu zi a bucureștenilor. În New York-ul de la începutul anilor ’90, desfigurat de un deceniu de neglijență și probleme financiare, momentul critic care a declanșat renașterea orașului a fost curățarea de graffiti-uri a vagoanelor de metrou. Statisticile arată scăderea logaritmică a crimelor din oraș la numai un an de la această acțiune relativ minoră a primăriei, creșterea exponențială a investițiilor private și începutul a două decenii fantastice pentru New York.

Revenind la București, m-a surprins plăcut un blog, Rezistența Urbană, care publică regulat fotografii din București: clădiri de patrimoniu lăsate în paragină, imagini „de sus” ale orașului ș.a. Pare editat de studenți, este dinamic și fără complexe.

Dacă ar fi să accepți postul de arhitect-șef, ce localitate din România ai alege, înafara Bucureștiului?

Nu se va întâmpla, cel care ocupă acest post trebuie să aibă dincolo de formația de arhitect și un instinct și o experiență politică ample. Teoretic, însă: Timișoara.

De ce?

Pentru mentalitatea locuitorilor și arhitectura de secol 18 și 19 care coabitează perfect cu enclavele interbelice.  Cel puțin așa îmi amintesc de acum 20 de ani, poate că ar trebui să mai fac o vizită acolo.

Ce ai schimba, ce strategie ai adopta?

Politic nu pot să spun fiindcă sunt complet în afara mecanicii sferelor de influență din România. Un arhitect local cu experiență ar putea da un răspuns mai bun. În Timisoara mă gândesc la Ioan Andreescu sau Vlad Gaivoronschi.

Vizual vorbind, în orice oraș cu un minim de patrimoniu aș trata țesătura istorică cu delicatețe și respect. Mitul proprietății private, care primează în fața esteticului și al bunului simț urban, nu mai există nici măcar în America, care are programe serioase de protejare a arhitecturii istorice, fapt cu atât mai surprinzător cu cât America nu are patrimoniul pe care îl au țările europene, inclusiv România. Mișcarea de architectural preservation din SUA a început după demolarea, în 1963, a unei gări neoclasice superbe în plin New York – Pennsylvania Station. Mobilizarea opiniei publice după aceasta a fost exemplară. Mă întreb care va fi evenimentul similar în București. Transformarea Ateneului într-un cazino? Acoperirea cu polistiren a bisericii Stavropoleos? Supraetajarea clădirii guvernului cu o structură de sticlă? Ar fi trebuit să fie demolările din anii ’80, deci poate că populația Bucureștiului este deja imună psihologic în momentul acesta la dezastre urbane.

Ce experiențe urbane, arhitecturale am putea prelua de la alții?

Măsura și delicatețea urbanismului scandinav este un exemplu care ar trebui urmat de urgență.

Care ți se pare cel mai funcțional oraș al lumii în momentul de față?

Vancouver în America de Nord și, probabil, Copenhaga sau Oslo în Europa.

Dar cel mai frumos?

Barcelona.

Dubai?

Răspund în douăzeci de ani. Pare un experiment, nu știu de câți bani este nevoie ca să creezi o structură urbană coerentă, la scară mare, în plin deșert.

Îți propun un joc: eu numesc un domeniu iar tu spune-mi, pe scurt, care crezi că sunt carențele lui, respectiv unde crezi că excelează. Mai pe românește, bad points&weak points:

Industria auto

Good point: evoluția recentă spre motoare electrice, designul de interior al mașinilor electrice

Bad point: uniformitatea designului exterior

Fashion

Good point: materialele noi

Bad point: forma detașată complet de funcție

Gadgeturi, IT

Good point: varietate

Bad point:  varietate

Aparatură medicală

Good point: aparate de chirurgie non-invazive, medical imaging, forme noi, organice

Bad point: prețurile

Mass media/Graphic design

Good point: dispariția hârtiei

Bad point: comercializarea excesivă

Packaging alimentar

Good point: materiale ecologice

Bad point: etichetare confuză

Industria aeronautică&nave spațiale

Good point: sisteme de navigație noi, cu digital interfaces, materiale noi, aparate de zbor private

Bad point: prețurile

Se spune că toți designerii merg în rai. Totuși, cum ai portretiza un designer care merge în iad?

Nu am auzit, dar vorba lui Bunuel: încă sunt ateu, slavă Domnului!  🙂