Hagiografie

Endre Bojtár mi-a fost profesor. Unul dintre cei mai  fascinanți pe care i-am avut. Cursurile sale erau un soi de ședințe de inițiere dadaistă: pe catedră avea zeci de hârtiuțe și de fițuici cu notițele lui pe care ni le prezenta într-o ordine doar de el înțeleasă. Oricum, era totuna, tot ce spunea mă captiva. În plus, ne vorbea despre lucruri care aveau să se întâmple hăpt peste ani: istoria terorismului (albanez și de alte nații).

Endre Bojtár a jucat și în filme, e om de radio&tv și cine știe ce alte calități o mai fi având. Întâi de toate, însă, e editorul uneia dintre cele mai bune publicații din Budapesta: Magyar Narancs (Portocala Maghiară), un săptămânal de cultură urbană, cu umor și IQ.

Textul de mai jos l-a scris în zilele când noi visam la finala Campionatului Mondial de Fotbal din Statele Unite, în 1994. L-am decoperit, întâmplător, mult mai târziu. Și, cu voia lor, l-am tradus. Îl public aici, de ziua unui pelegrin care era cât pe ce să ne ducă la Mecca.

__________

„Îmi place Hagi. Până ieri seară îmi plăcea Scifo, dar l-am văzut sâmbătă după masă ce împiedicat juca împotriva nemților. Mai prinde câte o pasă bună dată țărăntocului ăla mic și urât din Slavonia, care acum e și el belgian, la fel ca zburlitului de Hegedűs, doar că e în stare să rateze din orice situație.

M-am lămurit: Scifo e terminat, scârțâie ceva la el. Gagiul nu mai poate decide singur soarta unui meci și are nevoie de cel puțin două supervedete prin preajmă ca să funcționeze cât de cât.

Poate nu întâmplător a trecut pe la aproape toate cluburile mai mari ale Europei fără să ajungă vreodată un jucător pur sânge, cum era, bunăoară, Borsó de la MTK sau Tibi Kiss de la Eger. (Un anume Szanyi, angajat în industria de mezeluri din Miskolc, a văzut, nu o dată, cu ochii lui, cum Tibi Kiss se dezbracă la antrenament, intră în cercul de la centrul terenului, trage o flegmă zdravănă, după care se întoarce la vestiar, face un duș și pleacă acasă. Și, totuși! Ce jucător era! Un semi-zeu!)

Hagi, în schimb, e cel mai mare. E colosal! Cine îndrăznește să susțină altceva, este un idiot și ar trebui pedepsit ca pe tot restul vieții să urmărească meciurile cu spatele la televizor.

Numele lui înseamnă, în mai multe limbi balcanice, pelerin. Dar nu unul oarecare, ci unul drept-credincios, care a văzut Mecca. Vă avertizez: deja primul lui gol, cel cu care l-a nenorocit ireversibil pe nefericitul ăla de portar columbian, ar fi trebuit să dea de gândit omenirii. Hagi a dispărut apoi inteligent în jocul cu elvețienii (au pus un individ cu alură de funcționăraș să îl păzească ca o umbră). Da’ se vedea de la o poștă că n-a forțat, a jucat doar cât să păcălească lumea, pentru ca apoi să îi trimtă acasă pe americani și să îi elimine pe argentinieni.

Hagi știe tot. Tot. Că doar cu picioarele, asta-i altă treabă. Cum striga, cum dădea indicații, cum se organiza el preț de 85 de minute fără întrerupere, cum îi umplea pe ceilalți de pase, cum deposeda pe tot terenul, cum reușea să încetinească jocul, cum se făcea el, la nevoie, chiar și faultat! Hagi e fără îndoială chintesența fotbalului, materializarea celei mai înalte forme de inteligență umană. Artist, revoluționar și om de stat într-o singură persoană.

Când Vitray (echivalentul lui Cristian Țopescu în audiovizualul din Ungaria – n.m.) relata cum Hagi dă o pasă de 60 de metri de pe flancul drept, de undeva din spatele liniei de la mijlocul terenului, iar cel care preia, în cealaltă jumătate de teren, în zona în care joacă de regulă extrema stângă a românilor, e tot Hagi, nu mi s-a părut nimic ieșit din comun. Abia acum, la terminarea partidei, nu îmi vine să cred. Dar dacă ajung acasă și voi închide ochii, nu mă vor mai măcina îndoielile: a fost întocmai cum a spus Vitray. O să adorm zâmbind și o să visez că sunt Hagi și stau în finală lângă arbitru, de unul singur, pentru că eu sunt întreaga echipă a României. Ascult imnul României și apoi câștig de unul singur împotriva bulgarilor. Marcatori: Hagi, Hagi și iar Hagi. Voi fi atât de fericit în momentul acela de vis încât treaz nici că-mi pot imagina.

Endre Bojtár, 7 iulie 1994”