RSS

Inamicul public nr. 1: Zsolt Bayer INTERVIU

Luni, 9 februarie 2009, cotidianul Magyar Hirlap din Ungaria publică un articol extrem de critic la adresa romilor plecând de la incidentul morții handbalistului român Marian Cozma. Autorul articolului, Zsolt Bayer, este unul dintre cei mai controversați, dacă nu chiar cel mai controversat jurnalist din Ungaria ultimilor ani. Articolele şi declarațiile sale slobode, radicale (fie ele pe tema Transilvaniei, a minorității maghiare din afara Ungariei, a stângii sau a romilor), au declanșat nu o dată reacții dure din partea politicienilor sau intelectualilor liberali şi post-comunişti din țara vecină. Dar nu numai a lor. În 2004 (an electoral la noi), statul român i-a interzis jurnalistului maghiar intrarea în România, declarându-l persona non grata.

Controversatul articol semnat de Zsolt Bayer (S-a umplut paharul!) l-a supărat inclusiv pe premierului ungar Ferenc Gyurcsány. Nu e pentru prima oară. De data aceasta, însă, Gyurcsány s-a supărat atât de tare, încât a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât boicotarea publicației care a publicat textul, solicitând instituțiilor statului şi companiilor publice să își anuleze abonamentele şi să nu mai încheie contracte de publicitate cu cotidianul acuzat de rasism şi alte năzbâtii.

Redau mai jos varianta în română a textului scris de Zsolt Bayer, primit chiar de la el, cu precizarea sa că această variantă e ceva mai lungă decât cea apărută în Magyar Hirlap. Aseară târziu, am stat şi de vorbă cu el, plecând de la articolul care a făcut atâta vâlvă în Ungaria şi prin împrejurimi. Interviul cu jurnalistul maghiar urmează după articolul din Magyar Hirlap.

S-a umplut paharul!

de Zsolt Bayer

Sâmbătă, când am publicat în paginile acestui ziar articolul meu „Dezgust”, nu mi-aș fi închipuit că peste nici 24 de ore dezgustul meu va fi şi mai mare. Din păcate, însă, așa s-a întâmplat. Duminică dimineața m-au sunat niște prieteni din Veszprém şi am aflat vestea proastă. În Ardeal fiind, nu știam nimic. Așa că mi-au povestit ei.

Mi-au povestit că sâmbătă noaptea, excelentul pivot al echipei de handbal din Veszprém, uriașul, amabilul, zâmbitorul, puiul de urs român Marian Cozma a fost ucis. Cel care s-a grăbit să îi sară în ajutor, sârbul Zarko Sesum, a fost lovit atât de tare în cap încât a suferit o fractură la osul craniului, în timp ce Ivan Pesic, portarul croat al echipei, a fost înjunghiat în rinichi. Un român, un sârb şi un croat sărbătoreau sâmbătă seara în barul din Veszprém nașterea fiului coechipierului lor, Iváncsik Gergő. Trei băieți, un român, un sârb şi un croat au sărbătorit venirea pe lume a unui copil maghiar. Cei care au visat cândva cu inima curată şi bineintenţionaţi proiectul Uniunii Europene sau care au doza de naivitate pentru a crede în conviețuirea pașnică, cu siguranță că despre așa ceva trebuie că au visat. Au sărbătorit băieții, a sărbătorit echipa. Un român, un sârb, un croat şi maghiarii. Şi s-au năpustit asupra lor 15-20 de țigani, care au început măcelul.

Redau aici, cuvânt cu cuvânt, un pasaj apărut în corespondența de duminică din Népszabadság (unul dintre cele mai populare cotidiane din Ungaria – n.tr.): „La rugămintea poliției, jucătorii prezenți la incident nu vor da declarații despre cele întâmplate în cea de a doua parte a nopții, singura sursă care şi-a dezvăluit până acum identitatea fiind Hunyadfalvy Ákos, președintele clubului de handbal din Veszprém. Conform declarațiilor lui Hunyadfalvy, în zori a apărut în bar un grup de 20-30 de persoane, care şi-au exprimat nemulțumirea că nu pot să intre în local pentru că evenimentul era în cadru organizat. Străinii s-au legat de jucători, punând ochii în mod special pe Cozma, pivotul de 211 cm al echipei, respectiv pe prietena acestuia. Altercația a continuat până când necunoscuții l-au scos în stradă pe Cozma. Dintre coechipieri, Sesum şi Pesic au mers imediat după ei, că să își ajute colegul. Evenimentele s-au derulat atât de repede, încât până când majoritatea colegilor de echipă s-au prins de gravitatea situației, tragedia de afară se produsese deja. Atacatorii, odată ajunși în stradă, l-au înjunghiat de mai multe ori pe handbalistul român, una din împunsături atingându-i inima lui Cozma, care a murit pe loc. Colegul Pesic, care i-a sărit în ajutor, a fost înjunghiat în rinichi, iar Sesum a fost doborât şi lovit cu piciorul în cap, făptașii fugind apoi de la locul tragediei. Sportivii au fost transportați la spitalul din Veszprém”.

Cine crede că făptașii de care scrie ediția online a Népszabadság erau țigani, bine face… Dar să vedem una dintre numeroasele postări ale utilizatorilor din Veszprém, postare pe care o redau, de asemenea, cuvânt cu cuvânt, cu greșeli cu tot:

„Fiți atenți aici că vă spun eu cum a fost. Acum aflu că a fost acolo şi soțul verișoarei mele (sunt în relații foarte bune cu familia Iváncsik) Deci, cum vă spuneam, Ivancsik Gergő, Sesum, Pesic, Cozma şi soțul verișoarei mele au mers la o discotecă din oraș, un local stilat, nici pe departe o dugheană, ca să sărbătorească nașterea fiului lui gergő. Pe la 11 seara au apărut 15 țigani şi s-au legat de Cozma spunându-i că dacă se crede așa tare să meargă în stradă să se bată cu ei. Cozma nu a vrut, dar l-au scos cu forța. Au apărut atunci SĂBIILE şi cuțitele iar pe Cozma l-au înjunghiat, Sesum în schimb a vrut să iasă ca să îl ajute şi l-au luat la șuturi, la propriu. Și Pesic a ieșit, şi pe el l-au înjunghiat. Balázs (soțul verișoarei mele) şi Gergő au rămas înăuntru în local. şi au chemat salvarea. Cei 15 țigani au întins-o cu trei mașini. După ‘0 minute au sosit trei salvări şi nu i-au dus la spital, după cum văd că se tot scrie aici, CI au încercat să îl resuscitez pe Cozma pe loc dar nu au reușit. Pesic şi sesum sunt la secția intensivă, prietenul meu are traume sufletești, iar lui gergő nici nu îi vine să creadă cele întâmplate. Sper că nu mai sunt alte întrebări. Toată lumea să tragă de aici concluziile pe care le dorește…” Nici la aceste rânduri nu mai e de adăugat nimic.

Dar să vedem ce scrie despre acest caz mass media românească, în edițiile de duminică dimineață. „Atacatorii incidentului din zorii zilei de duminică, în urma căruia handbalistul român Marian Cozma a fost înjunghiat în inimă, au fost 5-6 persoane de etnie romă” – a declarat pentru agenția Agerpres Valentin Ghionea, handbalistul român al celor de la Pick Szeged. Ghionea a mai spus că, după ce a fost înjunghiat, Marian Cozma nu mai avea nicio șansă de supraviețuire, degeaba a mai sosit salvarea la fața locului şi au încercat, timp de două ore, să îl resusciteze.

Conform spuselor lui Ghionea, poliția va reuși în scurt timp să îi prindă pe făptași, deoarece în apropierea barului de noapte sunt instalate camere de luat vederi. Jucătorul a anunțat că atacatorii au fost în număr de cinci sau șase, toți de origine romă. Cristian Gațu, președintele Federaţiei Române de Handbal, a declarat agenției NewsIn, citată de Realitatea TV, că „Marian Cozma era în locul cu pricina pentru a sărbători împreună cu câțiva prieteni nașterea fiului unuia dintre colegii săi de echipă. Martorii incidentului se pare că au declarat că la o masă alăturată stătea un grup de romi, cu care apoi au început divergentele.”

Duminică după masă, însă, media românească relatează deja mult mai detaliat despre tragedie. Mai exact, presa din România vorbește de o bandă de 25-30 de țigani, care a pus capăt vieții lui Cozma, care a sărit în apărarea prietenei sale pentru că atacatorii puseseră ochii pe ea.

(Ca termen de comparație, merită să amintim că, atunci când, pe 20 august 2006 (de ziua națională a Ungariei – n.tr.), s-a întâmplat tragedia cu cele patru victime care şi-au pierdut viața din cauza furtunii, media din Ungaria a vorbit mai întâi de victime necunoscute, iar apoi de „doi cetățeni români a căror identitate nu se cunoaște încă”. În acest timp, televiziunea publică din România, în programul de știri de la miezul nopții, avea deja declarații de la familiile celor două victime maghiare din Ardeal).

Dincolo de toate acestea, în programul știrilor de prânz de la Radio Kossuth (echivalenta Radio România Actualități din Ungaria – n.tr.) s-a spus că „celălalt grup” a vrut să plece din bar fără să plătească consumația şi, când chelnerița le-a atras atenția, au lovit-o atât de tare încât i-au fracturat mandibula. Acesta a fost momentul în care Cozma şi colegii săi au sărit să o apere pe femeie; atunci l-au omorât pe tânărul român şi i-au rănit cei doi colegi. Corespondentul din Veszprém a mai spus că banda respectivă de tâlhari e cunoscută de ani buni de către localnici, pentru că terorizează de multă vreme orașul.

Ceea ce în media românească de azi este o știre absolut firească, în Ungaria e doar subiect de șușoteli. Orice om din lumea asta știe că aceste bestii ucigașe au fost țigani, din nou țigani, numai că la noi presa pare scurt-circuitată. Prietenii îmi spun la telefon, revoltați şi înecați în durere, că atunci când au mers la locul faptei, unde se adunase o mulțime uriașă, printre polițiștii trimiși acolo au fost mulți care, la fel de revoltați şi cu aceeași durere în suflet, spuneau printre dinți: „Da, erau țigani…Dar nu putem spune nimic…”

În schimb, primarul din Veszprém a atras atenția că făptașii sunt în primul rând cetățeni maghiari, chiar dacă se știe cărei minorități aparțin.

Nu. Făptașii nu sunt cetățeni maghiari. Pentru ca cineva să fie cetățean maghiar sau orice fel de cetățean, trebuie în primul rând să fie om. Or, ăștia nu sunt oameni. Sunt animale. Şi vor să ne facă viața amară.

Sunt, însă, oameni şi cetățeni în același timp, toți compatrioții noștri țigani care sunt cinstiti, care trăiesc alături de noi, care suferă sau chiar se bucură împreună cu noi. Dar, din păcate, foarte mulți membri ai etniei ţigăyeşti au renunțat la conviețuire şi la condiția de om. Din păcate, e vorba de niște bestii, de niște animale sălbatice extrem de periculoase şi care trebuie tratate ca atare. (Cum animale sălbatice sunt, desigur, şi măcelarii non-romi care au comis crima din Mór. Numai că pentru fapta lor, intelectualitatea liberală nu a încercat niciodată să le găsească vreo scuză şi nici nu au invocat educația precară din familie sau situația lor socială grea…)

Ne chinuim de anii de zile să-i lămurim pe „apărătorilor drepturilor omului”, partizanii Alianței Liberal-Democrate (SzDSz), că atitudinea lor irațională şi bolnavă nu duce nicăieri. Că Partidul Socialist Maghiar (MSzP) e josnic, iar viclenia șubredă cu care tine mereu partea păcătoșilor e scandaloasă şi constituie o tragedie. Că intimidarea poliției în cazuri precum cel de la Veszprém sau altele similare vor duce la anarhie. Poftiți: un tânăr român e mort, viața unui tânăr sârb şi a unuia croat sunt în ruină, iar 15, 20 sau mai știu eu câte bestii sunt libere. Iar poporul şuşoteşte, înghite şi discută zi de zi despre lucrurile pe care trebuie să le suporte din cauza unor animale. În Provincie a dispărut siguranța publică, în satele noastre sunt tâlhăriți şi omorâți bătrâni în fiecare zi, copiii noștri sunt violaţi şi uciși, iar profesorii sunt linşaţi în văzul copiilor. Sunt la ordinea zilei cazurile în care sunt bătuți sau umiliți profesori şi profesoare în școli. Toţi, toţi, toţi agresorii sunt țigani! Iar poliţiştii vorbesc în șoaptă, de frică, cu bâlbâieli, înspăimântaţi şi cu pumnii încleștați: știm cine au fost….Erau țigani…

Citesc o știre despre ce s-a întâmplat, de fapt, în acea sâmbătă, ziua în amiaza mare, în Heves. Uitați ce s-a întâmplat: „Poliţiştii au fost atacați sâmbătă, în Heves, de un grup de douăzeci-treizeci de persoane, transmite agenția maghiară de știri MTI. Agentul de poliție a mers la locul respectiv pentru că cineva a telefonat la căpitănie ca să anunțe că pe strada Dankó Pista are loc o încăierare ca-n filme. Când a ajuns la fața locului, mașina poliției a fost înconjurată de mulțime, oamenii luându-i la întrebări pe poliţiştii pentru o descindere anterioară a lor, de acum câteva zile, când căutau o persoană dată în urmărire generală. Atacatorii, înarmați cu bâte şi sape, au înconjurat mașina, i-au amenințat cu moartea pe poliţiştii, au lovit cu pumnii în capota mașinii şi agitau lopețile în jurul automobilului – relata purtătorul de cuvânt al căpităniei județului Heves. Poliţiştii au cerut întăriri de forte lor pentru a-i putea aresta pe atacatori”.

Vin şi întreb: cum se poate întâmpla una ca asta? În Statele Unite, dacă un polițist mă oprește cu mașina, nu am voie să ies până când nu am permisiunea lui. Mâinile trebuie să mi le ţin la vedere, pe volan, şi dacă fac o singură mișcare suspectă, își îndreaptă imediat pistolul asupra mea. Dacă, însă, am tupeul să îl atac, mă împușcă fără să clipească. Chiar dacă îl atac cu un pistol cu apă. Cum adică un grup de douăzeci-treizeci de persoane amenință forțele de ordine cu sapa, şi, culmea, toate acestea pentru că poliţiştii căutau un membru al hoardei lor dat în urmărire? Cum se poate întâmpla aşa ceva în 2009, în inima Europei? Cum adică poliţiştii nu îi împușcă imediat pe toţi? Păi unde trăim noi, dumnezeii ei de viață!!!

Aici.

Trăim aici, în locul în care dacă cineva aruncă un cocktail Molotov pe casa unui cunoscut infractor țigan, poliția oferă milioane celui care îi pune pe urma făptașilor. Dar dacă e violată şi ucisă în mod brutal o fetiță unguroaică, atunci nu se oferă nici o recompensă. Ne mint, spunând că nu e nevoie de recompense pentru sunt atât de multe urme rămase de la făptaș încât o să îl prindă imediat. Au trecut de atunci trei luni… şi nu avem niciun făptaș prins.

Trăim aici, unde bestiile acuzate de linșaj nu pot fi condamnate nici după trei ani. Mai mult, pe unul l-au lăsat liber pe motiv că îi expirase perioada de arest preventiv. Aici trăim noi, aici unde o bestie criminală e acum bine merci acasă, se îndoapă şi se amuză de tâmpitul de „țăran ungur”. Dacă lucrurile vor evolua aşa şi pe mai departe, atunci încet, încet vor fi eliberate şi vor pleca acasă toate aceste bestii. Se vor obișnui cu ideea că a tâlhări un maghiar e o distracție formidabilă şi nu există nici un motiv de îngrijorare: în arestul preventiv e cald, primeşti trei porții de mâncare gratuită pe zi, după care, cu voia lui dumnezeu, îți iei catrafusele şi pleci acasă.

Trăim aici, într-o țară în care e ucis cu sânge rece un pui de urs român, care nu a făcut rău nici măcar unei muște. Un sportiv excelent. Un băiat care n-a făcut rău nimănui, niciodată. Apoi, sunt răniți foarte grav un tânăr sârb şi unul croat, niște băieți la fel de buni şi de pașnici, niște sportivi, de asemenea, excelenți. Chiar dacă vor rămâne în viață, cariera lor a luat sfârșit. Toate acestea s-au întâmplat în centrul Veszprémului, într-un elegant loc de distracție. După care ne lăsăm privirea în pământ, iar la radio ni se spune că orașul știe de banda asta de tâlhari, pentru că de ani de zile terorizează zona. Da? Păi atunci de ce sunt liberi, mă întreb eu? Am o întrebare chiar mai bună şi mai relevantă: de ce mai sunt ei în viață? Şi de ce vorbesc poliţiştii doar printre dinţi, că știu cine au fost, știu că au fost țigani, dar nu pot spune nimic?

Cum se face că atunci când e vorba să se confrunte cu un grup de manifestanți pașnici, de şaizeci-şaptzeci de ani, sau când e să scoată ochii unor tineri demonstranţi fără a se mai sinchisi să îi şi legitimeze, poliția ungară e atât de curajoasă şi de fermă, iar când e să meargă în țigănie, între bestiile de criminali şi tâlhari, orice polițist face pe el de frică?

Acum chiar că e de ajuns!

S-a umplut paharul! Să iasă acum în față țiganii cinstiti care trăiesc cu noi. Să se adune toţi intelectualii țigani, toate organizațiile civice ale țiganilor, toţi reprezentanții lor locali, toţi țiganii nevoiași şi cinstiti. Să dea imediat un comunicat prin care să declare că nu au nimic în comun cu bestiile din etnia lor care ucid, tâlhăresc şi bat profesori. Să declare că nu au nimic în comun cu cei care își bat joc de cele mai elementare reguli de conviețuire şi omenie. Să declare că există o infracționalitate tot mai brutală din partea țiganilor şi că ei nu sunt dispuși să tolereze aşa ceva.

Să declare că solicită, alături de noi, introducerea imediată a toleranței zero. În toate satele, toţi țiganii cinstiti să meargă neîntârziat la cel mai apropiat post de poliție şi să îi dea pe mâna poliției pe toţi infractorii care trăiesc cu ei. Să denunțe sau predea imediat poliției toate bestiile care se ascund printre ei şi le amenință viața.

SZDSZ să ceară imediat iertare de la societatea maghiară, pentru că prin politica sa duplicitară, mincinoasă şi fariseică a contribuit substanțial la situația dezastruoasă în care ne aflăm. MSzP să facă imediat același lucru. (…) Extraordinarii noștri intelectuali să scrie o scrisoare deschisă în care să își ceară scuze în fața noastră pentru că au ținut partea țiganilor criminali din Zámoly, ajutându-i să emigreze taman în Franța, pentru a scăpa astfel de pedeapsa cuvenită. Să ceară iertare în genunchi pentru că în nemernicia şi prostia lor au acuzat națiunea maghiară de rasism. Ca să nu mai spun, că toate acestea le-au făcut din meschine rațiuni politice.

În paralel, polițiștii să primească dreptul de a trage, indiferent de condițiile în care sunt atacați în timpul serviciului. Un polițist nu poate fi niciodată hărțuit doar pentru că a spus adevărul sau pentru că şi-a făcut datoria. Să fie întărită poliția şi să se înființeze de îndată poliția rurală. Nu mai poate exista așezare în Ungaria în care să nu fie un post de poliție permanent, cu cel puțin doi polițiști.

Poliţiştii rurali să primească locuință şi bonusuri la salariu. Guvernul să anunțe oficial că nu există crimă socială, limită valorică şi alte neghiobii ca acestea. Dar că există, în schimb, tolerantă zero. Cine fură o găină, să ia doi ani. Cine fură şi a doua oară, să primească zece ani, ca recidivist. Aşa a devenit New York-ul una dintre cele mai sigure orașe ale lumii.

În cazul în care cineva este agresat pentru simplul fapt că are o anumită origine sau culoare a pielii, făptașii să nu beneficieze de nicio clemență sau grațiere. Toleranta zero este valabilă şi în sens invers!

(p.s.: Dacă, însă, cele 15-20 de bestii criminale nu vor fi găsite într-un timp foarte scurt, atunci vor fi probleme… Vor fi probleme foarte grave. Şi nu majoritatea va fi de vină sau cea care a păcătuit. Dacă poliția va pune mâna pe bestiile astea, nu mai vrem procese care durează trei ani şi nici dosare cu sute de mii de pagini. Numai vrem tot căcatul asta de abureli, cu „cine a dat cu piciorul şi cine a înjunghiat”. Condamnare pe viață pentru toate bestiile care au fost acolo sâmbătă. S-a umplut paharul!)

***

Să începem cu corpul delict: ce te-a făcut să îl scrii cu atâta vehementă? Mereu scrii aşa?

Pe mine, aici, în Ungaria, aşa mă cunoaște lumea ca pe un jurnalist vehement. Da, sunt considerat un jurnalist impulsiv, care spune lucrurilor pe nume. Scriu aşa când mă revoltă ceva foarte tare. Iar ceea ce s-a întâmplat în Veszprém, m-a revoltat şi pe mine nespus de mult, ca pe orice om normal. Pe deasupra, Veszprém este unul din multele cazuri de acest gen care se petrec în Ungaria.

Vrei să spui că e doar un alt moment al unui fenomen care durează de mai multă vreme?

Da, un alt moment al acestui fenomen. Iar omul rămâne siderat şi nici nu mai știe ce să facă.

Îmi poți spune 2-3 cazuri similare?

Nu de mult a fost un caz în care o fetiță de 14 ani a fost violată şi apoi ucisă.

Când s-a întâmplat asta?

Înainte de Crăciun, cândva la începutul lunii decembrie. Poliția locală a promis atunci că nu va oferi nici o recompensă pentru eventualele informații care ar putea duce la prinderea făptașilor pentru că au rămas atâtea urme la locul faptei încât îi vor prinde pe criminali foarte repede. Au trecut trei luni şi nu au găsit pe nimeni.

Suspecți sunt?

Nici măcar suspecți nu sunt. De atunci, localnicii se plâng de același lucru, că ei cam știu cine ar fi făptașii, dar asta nu prea interesează pe nimeni. Mai trebuie să ştiţi că, astăzi, în micile localități ale Ungariei, are loc câte o infracțiune mai mică sau mai mare aproape în fiecare zi.

Ai statistici despre asta?

Sunt şi statistici, dar esența lucrurilor este că până acum, până la crima de la Veszprém, poliția, la presiunea guvernului, a negat mereu existența acestui fenomen, că aceste infracțiuni sunt comise de țigani. Deși treaba asta tine de viața de zi cu zi a Ungariei, toată lumea știe că e aşa.

Te referi la o suprareprezentare a romilor în rata infracţionalităţii. Presupun, însă, că şi maghiarii mai comit infracțiuni în Ungaria…

Sigur că da, dar am să îți dau un exemplu care poate te va surprinde. Acum o săptămână, poliția din Miskolc a organizat o conferință de presă şi a spus că infracțiunile de pe străzile orașului sunt comise, fără excepție, de țigani. A ieșit un scandal uriaș.

Despre câte cazuri vorbeau ei?

În jur de 20. Problema nici nu e asta, că statistic infracționalitatea este mai mare în rândul țiganilor sau a maghiarilor, ci că există un tip de infracțiune foarte ușor identificabilă (jafuri, bătăi, furturi mai mari sau mai mici), care pot fi atribuite în mod semnificativ țiganilor. Şi asta otrăvește, practic, în viața de zi cu zi, conviețuirea cu maghiarii. Cu toate astea, raportat la starea în care trăiește populația maghiară aceste lucruri, guvernul şi poliția susțin cu consecventă că aceste infracțiuni n-au nici o legătură cu țiganii. Probabil că acesta este şi motivul pentru care oamenii reacționează mult mai nervos la aceste fenomen infracțional. Pentru că realitatea care se derulează în fața ochilor lor şi pe care o trăiesc zi de zi e negată de către Putere. Acum, însă, s-a spart buba.

Partea groaznică știi care e? Dacă cineva se uită pe forumurile şi postările de pe internet legate de cazul Veszprém, la ce scriu oamenii ăia acolo, va vedea că ideea cea mai vehiculată e următoarea: dacă aceeași țigani ar fi omorât, nu un român, ci pe un maghiar oarecare, János Kovács, să spunem, nu s-ar mai fi întâmplat nimic. Nimeni nu ar mai fi făcut caz de asta. Aşa cred toţi, că făptașii ar fi şi acum, bine merci, în libertate şi ni s-ar fi explicat că nici vorbă de infractori țigani. Dar aşa, că au înjunghiat un handbalist român, care pe deasupra era preferatul tuturor în Veszprém, că pe un croat şi pe un sârb aproape că i-au omorât, n-au putut ascunde cazul sub preș. De asta s-a spart buba şi a ieșit aşa scandal.

Chiar există o atmosferă mai tensionată în localitățile mai mici, că oamenii nu prea merg în birturi, nu ies seara în oraș în număr aşa de mare pentru că le e frică de grupurile de mafioți?

Atmosfera în Ungaria este tot mai apăsătoare, din păcate. Da, oamenilor le e frică.

Oricum aş întoarce-o sau oricum aş citi articolul tău, tot transmiți un soi de aversiune față de țigani. Care e, de fapt, problema ta cu romii? În articol faci deosebire între țigani răi şi țigani cinstiti, dar știi bine că, la nivel social, când se incită spiritele, selecția asta nu se face, nu există discernământ.

Tocmai această tragedie ar trebui să știm să o evităm. Şi nu o putem face decât vorbind sincer şi deschis despre aceste lucruri. În Ungaria, eu şi cei care vorbesc deschis despre aceste probleme suntem acuzați că expunem țara unor pericole. Eu, însă, sunt convins că, din contră, tăcerea e cea care va duce la aceste conflicte. Şi sunt tot mai multe semne care ne arată că ne îndreptăm spre o astfel de situație. O să îl citez pe Aristotel. El spune că omul e o ființă socială, care trăiește într-o societate, într-un oraş-cetate. Cine, însă, nu e sociabil, nu poate coabita, trăiește în afara cetății, cum sunt animalele şi zeii. E o formulare interesantă. Ideea e că toţi cei care sunt incapabili să ducă o viață socială, să conviețuiască, sunt în afara societății. O parte semnificativă a țiganilor din Ungaria nu poate duce o viață socială şi nici nu vrea să trăiască în societate. Nu îți pot da cifre, dar e vorba de un segment semnificativ.

Dar ungurii nu au nicio răspundere pentru ceea ce spui?

Probabil că au, e rezultatul unui proces care a durat 40-50 de ani.

Lămureşte-mă cu ceva. Am uneori impresia că şi voi, sau mai ales voi, maghiarii din Ungaria, dar, în parte, este valabil şi pentru restul „statelor vişegradiene”, aveți un soi de vocație a autodistrugerii. Lucrurile se precipită tot mai mult. Oricum, mai mult decât se precipită ele în România. Urmăresc relativ constant ce se întâmplă în Ungaria şi am uneori senzația că vouă vă pare rău că nu aţi avut o revoluție la schimbarea regimului comunist şi că vă pregătiți să ardeți această etapă. Recunosc în Ungaria de azi elemente pe care le găseam în România anilor 1990, realităţi sau tendinţe pe care azi nu le mai simt prezente la noi sau, în tot cazul, sunt mult mai puțin vizibile. Ce va fi în Ungaria peste 2-3 ani?

Ai dreptate. Nici eu nu pot să formulez altfel, cu toate că trăiesc aici, în Ungaria. Ceea ce văd, însă, e că tensiunea tot crește, crește…

Normalitatea poate fi definită şi ca o stradă cu o singură bandă, pe care intră, față în față, două mașini. Amândouă, sau măcar una dintre ele, dă în spate şi o lasă pe cealaltă să treacă. Ei, dacă aplic acest test Ungariei, am uneori senzația că ambii șoferi, de îndată ce se văd față în față, apasă pe accelerator… Crezi că va exploda societatea maghiară în următorii ani? Vor fi conflicte majore?

Acum sentimentul meu este că da, dar depinde cum va fi gestionată țara după alegeri sau după ce va fi schimbat guvernul Gyurcsány, pentru că nu există niciun dubiu că acest guvern nu va mai supraviețui. Important e să avem puterea să discutăm deschis despre lucrurile care ne dor pentru ca apoi să ne unim forțele şi să începem să construim.

Atunci, în 1989, în toate țările central-europene ale fostului spaţiu comunist, puteai citi un zâmbet de ușoară superioritate față de români, care, pentru a-l înlătura pe Ceaușescu, au fost în stare să se omoare între ei. O atitudine absolut justificată la vremea aceea, comparând cu ce s-a întâmplat la Praga, Budapesta sau Berlin. Azi, însă, am impresia, că vă întoarceți în timp.

Exact aici e esența! Despre asta este vorba. E unul dintre aspectele cele mai importante. Acum 20 de ani, şi noi, şi cehii, şi polonezii ne băteam în piept ce țări formidabile suntem, cu trecerea pașnică la sistemul democratic, cu schimbarea fără vărsare de sânge a regimului comunist şi cu europenismul nostru nemăsurat… Spuneam asta, într-adevăr, cu o oarecare milă față de români, care s-au măcelărit între ei. Problema știi care e? Au trecut 20 de ani şi trebuie să recunoaștem că fără catharsis nu există nimic. Nimic. Ascunderea sub preș a problemelor noastre, această tăcere a noastră, cu minciunile noastre, faptul că nu am avut niciun catharsis, nicio experiență purificatoare ne-a făcut un popor indispus, nervos, nemulțumit, fără perspective, lipsit de încrederea în sine şi trist. Şi eu aşa simt că ceva se va întâmpla. Sunt niște stări reprimate care pot izbucni în orice moment.

E un paradox, pentru că şi voi ştiţi că direcția în care mergeți nu este cea bună şi, din afară privind, dacă îmi permiți, lucrul acesta se vede şi mai clar. Cu toate acestea, continuați să mergeți pe acest drum.

Și încă un aspect, de data asta legată de ce spui în articol: vorbești la un moment dat de conștiința națională şi spui că românii o au, iar ungurii nu. Presupun că spui asta plecând de la faptul că Ungaria are, de aproape opt ani, un guvern de stânga, mai puțin setat pe identitatea națională şi mai preocupat, prin tradiție, de conștiința de clasă, ca să citez un grafitti pe care l-am văzut scris în maghiară pe un tren care circulă pe ruta Budapesta-București. Ce ai vrut, de fapt, să spui?

În primul rând, politicienii români sunt de o mie de ori mai deştepţi decât cei maghiari.

Să vezi cum vor comenteze cititorii români afirmația asta…

Apoi, de mai bine de două sute de ani, sunt mai buni pe plan diplomatic, în probleme de relații internaționale etc. E deja un loc comun. Uite, consider că îi cunosc ceva mai bine pe români decât un maghiar mediu. Îți spun sincer, iubesc cultura română. Privind din prisma asta, ceea ce observ eu e că … E foarte greu să vorbesc despre asta… E greu să formulez în aşa fel încât să nu fiu înțeles greșit. Știi care este esența întregii probleme? În 1956, națiunea mea a făcut o minune. Din punctul acesta de vedere, este totuna ce s-a întâmplat după aceea. Important este că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o minune. În schimb, regimul lui János Kádár a nenorocit sufletește națiunea mea.

Ei, lasă că nici Ceaușescu n-a fost ușă de biserică…

Ai dreptate, dar e între cei doi o diferență esențială şi tocmai de aceea spun că e foarte greu să vorbesc despre asta. Pe vremea lui Ceaușescu, voi aţi îndurat foame şi frig. Aţi fost umiliți şi au făcut cu voi toate monstruozitățile posibile. Dictatura lui Ceaușescu a fost de sute ori mai dură decât cea a lui János Kádár. Aici nu avem niciun dubiu. Cu toate acestea, Ceaușescu v-a spus tot timpul că voi sunteți o națiune. Nouă ce ne-au spus? Primiți haleală, puteți mânca în fiecare zi carne, nici nu o să înghețați iarna, că veți avea şi căldură, dar băgați bine la cap un lucru: țineți-vă gura, nu vă mai gândiți niciodată la revoluția voastră sau la faptul că sunteți o națiune. Uitați toate astea o dată pentru totdeauna. Şi la fel s-a întâmplat şi cu maghiarii de peste hotare. Era de neconceput să vorbești de Ardeal, de Voivodina…

Hai să îți mai dau un exemplu. Pe vremea aia circula un banc care spunea că, în România, în următoarele șase luni nivelul de trai va crește cu 50%. Mai exact, acum, că e iarnă, lumea moare de frig şi de foame, dar la vară, chiar dacă vor răbda pe mai departe foame, nu le va mai fi frig. Ascultând bancul acesta, orice muncitor din întreprinderile comuniste de la noi simțea cetățeanul unei țări a naibii de dezvoltate. Dar dacă îl întrebai de maghiarii din Ardeal, îl durea fix în cot.

Dar nu îi învățau în școală despre maghiarii ardeleni sau din alte țări?

Fii serios, cum să-i fi învățat aşa ceva?! Kádár a făcut un târg cu poporul acesta: vă ţineţi gura şi primiți de mâncare. La revedere! Nu știu ce târg a făcut Ceaușescu cu voi, dar probabil că niciodată nu a vrut să omoare în voi ideea că sunteți o națiune.

Cred că avea de omorât alte lucruri, în el însuși, nu în noi, dar, mă rog, să mergem mai departe. Ce crezi că ar trebui să știe un cititor român despre tine?

Sunt profesor de istorie şi de limba maghiară, membru fondator al FIDESZ, scriitor, jurnalist. Mi-au apărut câteva volume de nuvele şi am fost ani de zile jurnalist la cotidianul Magyar Nemzet, realizator tv, iar în prezent sunt la Magyar Hirlap.

De când lucrezi pentru Magyar Hirlap?

Cam de un an şi jumătate. După ce am fost șase ani la Magyar Nemzet. Şi am uita să îți spun că eu sunt personajul căruia acum patru ani i-a fost interzisă intrarea în România.

Cât a durat interdicția?

șase luni.

Care crezi că a fost motivul?

Erați în campanie electorală. M-au aranjat Béla Markó şi Attila Verestoy… Spun asta ca nu cumva să creadă cineva că s-a întrunit guvernul român de atunci să discute cazul meu…

Ai informații că ei au fost sau este doar o presupunere?

E doar o presupunere de-a mea. Le-ar fi căzut rău să fiu acolo în campanie. Dar trebuie să mai spun ceva. Când am primit interdicția, aici, acasă, Ministerul de Externe al Ungariei, Uniunea Ziariștilor şi Comitetul Helsinki nu au făcut nimic pentru mine. Ba mai mult, au spus că înțeleg decizia. În schimb, Asociația Ziariștilor din România şi Comitetul Helsinki de acolo au protestat împotriva deciziei luate de guvernul României. Asta n-am să uit niciodată. Cum nu am să uit nici faptul că acum, la voi, lumea este mult mai revoltată de scandalul iscat în jurul articolului meu decât la Budapesta. Aici, lumea stă şi tace ca porc-n păpușoi. Cred că locul meu e în Uniunea Ziariștilor din România…

Cunoști presa din România?

Da, am destul de multe informații despre ea. Cred că e mai profesionistă decât cea din Ungaria. Jurnaliștii români sunt mai proaspeți, mai creativi, mai inventivi decât colegii lor din Ungaria.

Dar mai superficiali…

Poate.

Hai să îți dau un exemplu. Când au fost atentatele din 11 septembrie de la New York, urmăream acasă, printre altele, şi posturile tv din Ungaria, şi pe cele din România. La unul dintre posturile publice de la voi, de la 3 după masă, sau când au început să se discute despre eveniment, până seara pe la 10-11, s-au perindat prin studio cel puțin 20-25 de specialiști. Arhitecți, reprezentanți ai musulmanilor, foști spioni în Orientul Mijlociu, jurnaliști specializați în probleme de politică externă și drept internațional, experți în terorism, ingineri de aviaţie etc. În România, la cel mai vizionat post comercial de atunci, au fost, în intervalul de care vorbesc, cel mult cinci invitați, cu cei doi moderatori din studio cu tot. 

Acum hai să îți dau și eu un exemplu. Tot pe un post comercial de top de la voi am văzut (îmi traducea un amic din Ardeal) cum s-a dus un reporter român în Deltă, la lipoveni, a pus microfonul în fața unui pescar bătrân şi l-a întrebat: „Ce părere aveți despre faptul că taxele plătite statului român anul viitor se estimează că vor mări GDP-ul cu 12%?” Ce a urmat acolo după aceea… ține de istoria mass media. Ceva absolut demențial (râde). Stăteam cu amicul meu şi ne prăpădeam de râs. Nu degeaba este Eugen Ionesco al vostru…

Spune-mi de ecourile la articolul tău.

E prima oară, după o perioadă mai lungă, când simt că ceva se mișcă din nou. Azi au venit peste 2000 de cereri de noi abonamente, la un tiraj care e pe undeva la 20 000. Toate astea, în aproximativ opt ore. Se pare că vineri vom avea şi un miting destul de serios, aici, în Budapesta.

Câți estimezi că vor participa?

Cam 20 000. Ceea ce, pentru un ziar, nu e rău. Problema este că oamenii nu se adună doar pentru un ziar, e ceva mai mult decât atât.

Citeam pe blogul lui Gyurcsány un comentariu care spunea, plecând de la articolul tău, că un jurnalist este ca un balon de cauciuc: cu cât tragi mai tare în el, cu atât se ridică mai sus…

Păi, e bine să te retragi când ești sus, nu? Ce poate fi mai măgulitor ca jurnalist, decât să fii luat în vizor chiar de primul ministru?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are bold.

*

code