Paradisul aproape pierdut: Mini-documentarele Deltei Dunării INTERVIU

Foto: Iliuță Goean (1, 2, 3) și Mircea Gherase (4).

Salvați Dunărea și Delta (SDD) a postat zilele trecute pe YouTube 65 de minidocumentare despre bogățiile Deltei: păsări, mamifere, pești, reptile, floră, forme de relief ș.a. O colecție consistentă, inedită și utilă. Este pentru prima dată în România când majoritatea speciilor protejate din Delta Dunării sunt filmate și puse la dispoziția pasionaților de natură. „Această documentare susține nevoia Rezervației Deltei Dunării de a fi tratată și explorată diferit, punând mai mult preț pe bogăția ei unică”, spun cei de la SDD.

Producțiile au fost realizate în cadrul proiectului „Delta Dunării – paradisul aproape pierdut! Campanie de informare şi conştientizare cu privire la protejarea biodiversităţii Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – Delta Semper”. Mai multe detalii despre proiect  puteți citi chiar pe site-ul SDD. Pe lângă cele 65 de filmulețe, a fost realizat și un film de lung metraj a cărei premieră a avut deja loc, urmând cât de curând să fie postat și el pe www.

Unul din „capii răutăților” în acest proiect a fost Cristian Ilea, director de imagine, cel care a trasat „direcțiile” de filmare. Fiind prieteni, n-a fost prea greu să îl conving să-mi vorbescă și despre cele nevăzute, din spatele camerei de filmat.

De câți ani ești cameraman?

Din 1997. Am început la Tvr Timișoara. În 1999 am plecat la Bucuresti (TVR), iar în 2011 am revenit acasă, în Timișoara.

Când te-ai apucat de filmat wildlife?

În 2008 am urmat o specializare pentru filmat animale sălbatice în Africa de Sud. A fost un curs girat de Animal Planet. De atunci încerc să dezvolt această nișă în România. Din păcate, nu o face nimeni la standardele BBC. Asta e provocarea mea.

De la cine ai învățaț meserie?

Meserie am învățat de la Gheorghe Șfaițer, în primii ani la Timișoara. Mai apoi a fost întâlnirea fabuloasă cu Nicolae Niță (Nae Ochi), la facultate, în București. „Întâmplător”, Nicoale Niță a fost și profesorul lui Gheorghe Șfaițer. Din păcate, eu am fost în ultima lui generație de studenți. Îmi aduc aminte de sfaturile lui Nae Niță la fiecare filmare a mea. E cu mine tot timpul. Cred ca încă mai învăț de la el.

Cum s-a născut proiectul cu Delta?

După întoarcerea din Africa de Sud am început să urmăresc eventualele proiecte pe mediu din România. Așa am aflat și de licitația pentru proiectul „Delta Dunării. Paradisul aproape pierdut” al celor de la SDD în colaborare cu ARBDD.

De ce 65?

Așa scria în caietul de sarcini. 🙂  Cred că cei de la ARBDD au făcut lista.

Cum au fost alese episoadele?

S-a urmărit în primul rând alegerea acelor specii și habitate care sunt în situație critică.

Au fost episoade pe care nu ați reușit să le realizați?

Am fost la limită cu câteva episoade. Am avut pe listă, de exemplu, două specii de moluște care au dispărut deja din Deltă. Le-am găsit doar în colecția de la Antipa. A fost o provocare și pentru angajații muzeului să găsească aceste moluște ce au fost recoltate chiar în timpul expedițiilor lui Grigore Antipa în Deltă. Pe de altă parte, este extrem de greu să prinzi în cadre decente 65 de specii într-un singur an.
Aceasta a fost cea mai mare provocare.

Cât au durat filmările?

Un an de zile. S-a stat efectiv la filmare cca. 200 de zile.

Care au fost momentele cele mai grele?

Momentele cele mai grele au fost în lunile de iarnă, când trebuia să stăm în același loc nemișcați câte 5, 6 ore și diminețile de vară, până trecea atacul țânțarilor.

Dar cele mai haioase?

Țin minte că am încremenit în ascunzătoare timp de o oră cât timp o gâscă de vară a adormit la 10 m de mine.  Cred ca la un moment dat puteam să ghicesc și ce visează.

Ce nu ți-a ieșit?

Nu mi-au ieșit filmările aeriene. Costă ENORM o filmare din elicopter cu un sistem performant de stabilizare a imaginii.

Prin ce diferă o filmare în lumea sălbatică din România față de cea din alte părți ale lumiii?

Toate animalele se lasă greu filmate în România pentru că sunt agresate în diferite feluri: invazia habitatului, braconajul, nerespectarea interdicțiilor în zonele strict protejate ș.a.

Apoi, terenul greu accesibil. Dacă în savana africană te urci într-un 4×4 și poți să ai acces aproximativ oriunde, în Romania de cele mai multe ori un 4X4 te ajută doar într-o mică măsură.

Ce are cu adevărat inedit proiectul?

Cu siguranță vor surprinde particularitățile speciilor filmate: „avem așa ceva în România?”. Sper că cei care văd aceste filmări să intre în casa acestor viețuitoare cu mai mult respect și cu mai multă discreție.

Cui se adresează filmele în primul rând?

Tuturor celor care urmează să ajungă în Delta Dunării. Și mai apoi,  e important să cunoști măcar câteva aspecte ale vecinilor cu care împărțim această parte de „habitat” numit România.

Ce altceva ai mai filma în Deltă?

Mi-a rămas în suflet Vulturul Codalb. Sunt doar câteva familii în România. Ar fi păcat să le pierdem.