Pariul cu Sfânta Parascheva. Un interviu cu Dan Lungu

Foto: Matei Bejenaru

Pe Dan Lungu l-am cunoscut, dacă nu mă înșeală memoria, pe la sfârșitul anilor 1990, la un seminar organizat la Iași despre imaginea femeii în spațiul public autohon. Eram acolo amândoi ca sociologi. Acum, el e în rolul de scriitor și teoretician ajuns recent director al Muzeului Literaturii Române din Iași, iar eu…

Am senzația că mulți ieșeni de bine, și nu numai ieșeni, se bucură de numirea ta. Felicitări încă o dată! Care au fost reacțiile la aflarea veștii? Te-a surprins ceva?

Da! Am fost surprins de câtă încredere mă bucur şi de câte speranţe se pun în mine. E împovărătoare şi uşor derutantă situaţia. Până şi consilierii judeţeni, pentru care cultura nu e un subiect prioritar, m-au ascultat cu interes şi, dacă am interpretat bine, cu multă simpatie. Ştii cum e la o şedinţă de consiliu, ordinea de zi merge pe pilot automat; ei bine, s-au oprit din ritm, au pus întrebări, au ţinut să spună câteva cuvinte de întâmpinare… Atipic.

Ce trebuie să știm noi, ne-ieșenii, despre Muzeul Literaturii Române din Iași? De ce să îl vizităm?

În primul rând, trebuie să se ştie că Muzeul Literaturii Române din Iaşi, în pofida numelui înşelător, e format din douăsprezece muzee şi case memoriale, printre care Bojdeuca lui Creangă, Casa Pogor, unde se ţineau şedinţele Junimii, casa lui Vasile Alecsandri de la Mirceşti, casa familiei Negruzzi de la Trifeşti Hermeziu, Casa Dosoftei, casa lui Topârceanu şi a Otiliei Cazimir. Cred că motivele vizitei au devenit evidente.

Pentru că vorbim despre un muzeu literar apărut într-un spațiu cosmopolit și care, poate tocmai din acest motiv, este și primul de acest fel din țară, te întreb, fără vreo ironie: cât de română e literatura ieșeană? Altfel spus: câtă alteritate poartă în ea, câtă bogăție i-au dat „străinii”?

La Junimea, creuzetul literaturii moderne româneşti, influenţa modelului cultural german era covârşitoare, ceea ce nu a împiedicat dialogul cu franţuzitul Alecsandri sau neaoşul Creangă. Nu cred că ar fi fost posibilă dezvoltarea spiritului critic fără cultivarea atitudinii deschise, fără exerciţiul alterităţii. În secolul al XX-lea cred că apare un ingredient nou, o anumită sensibilitate rusească, fie pe linia lui Esenin, fie pe cea a absurdului crud, de la Harms cetire. Dar ar fi nedrept să nu pomenim, mai înainte, de armeanul Garabet Ibrăileanu sau de sensibilitatea evreiască (între cel două răboaie, Iaşul era pe jumătate evreiesc, iar Benjamin Fondane e născut aici).

Cum ai descrie, pe scurt, Iașul urban de azi? Cu ce crezi că se mândresc ieșenii și care sunt lucrurile pe care încearcă să ni le ascundă nouă, outsiderilor, dar ni le poți spune?

E un oraş puternic educaţional, ceea ce înseamnă că refluxul studenţilor vara lasă un gol greu de acoperit, mai ales că turismul nu e chiar în floare. E un oraş magnet pentru românii din Republica Moldova şi cu o comunitate din ce în ce mai mare de studenţi francezi. Un oraş cu foarte multe librării, spaţiu verde generos, cu destule cafenele simpatice, neagresiv. Ieşenii se mândresc cu trecutul lor glorios, cu patrimoniul bogat şi sunt convinşi că aici este capitala culturală a României. Desigur, vorbesc mai puţin despre sărăcie, despre fondurile minuscule pe care le bagă autorităţile locale în cultură, despre casele de patrimoniu care se ruinează. Nu spun mai nimic despre casa copilăriei lui Ionel Teodoreanu care a fost dărâmată acum câţiva ani…

Ce crezi că îi lipsește în momentul de față Iașului ca imagine, ca brand de oraș?

Faima de destinaţie turistică inconturnabilă.

Dar Iașului cultural, literar? Care sunt punctele tari și punctele slabe?

La puncte tari aş pune editura Polirom, efervescenţa vieţii literare şi consumul de carte ridicat. Punctul cel mai slab este lipsa unui eveniment literar de anvengură, pentru care să merite să te urci în tren şi să porneşti către Iaşi, aşa cum se întâmplă cu pelerinii de Sfânta Parascheva.

De ce e importantă funcția aceasta pentru tine și care sunt motivele pentru care a trebuit un nou director la MLRI?

De prin 1996, timp de vreo zece ani, Clubul 8 a tras cu tunul în viaţa literară ieşeană şi în instituţiile culturale locale, încremenite şi tradiţionaliste, printre care MLRI era o ţintă predilectă. Acum soarta m-a pus  în situaţia de a face schimbările pe care le-am solicitat ani de zile. E un pariu personal şi o datorie faţă de cluboptiştii mei.

După faza „romantică”, când îți vei sufleca mânecile, cu cine crezi că va trebui să te lupți cel mai mult?

Cu o structură instituţională nefuncţională: de pildă, nu există departament pe relaţii publice, de marketing muzeal sau de pedagogie muzeală. Cu mentalitatea angajaţilor subsalarizaţi şi rutinaţi.

Ce alte temeri, rețineri ai în momentul acesta, de început?

Sunt convins că va fi greu să conving unii angajaţi că se află la MLR Iaşi în calitate de muzeografi şi nu de scriitori geniali, neînţeleşi, în căutare de elixir la bodegile din preajmă.

Care vor fi prioritățile politicii tale manageriale? Ce îți propui să realizezi pentru ca la finalul mandatului, când o fi el, să îți poți spune: „Da, mă, a meritat!”.

Promovarea creativă a patrimoniului literar şi sprijinirea literaturii vii, creşterea vizibilităţii MLR Iaşi şi impunerea unor standarde de calitate în actul cultural, resuscitarea cercetării ştiinţifice în instituţie şi dezvoltarea pedagogiei muzeale. Nu în ultimul rând, recucerirea publicului şi dezvoltarea de activităţi economice după model occidental în jurul muzeului. Plus un Festival Internaţional de Literatură şi Traducere, unul profesionist.

Ce parteneri instituționali din afara Iașului îți propui să ai?

Dincolo de relaţiile cu alte muzee importante, mizez mult pe implicarea asociaţiilor şi fundaţiilor culturale în proiecte comune. Există în zona ONG-urilor un capital de creativitate şi energie în care am multă încredere.

Dar în Occident, respectiv în Orient/Rusia?

Pentru început, vom intra în reţele profesionale europene şi internaţionale deja constituite – e mult mai practic aşa.

Cât te va ajuta sociologia și cât literatura în noua ta funcție?

Sociologia – 80%, literatura 20%.

Un joc. Spune-mi, te rog, două personalități ieșene din trecut, o ea și un el, cu care ți-ar plăcea să stai la o carafă de vin acum?

Hmm… Să spunem Tinca Vartic şi Titu Maiorescu.

Care ar fi întrebarea/întrebările la care ți-ar plăcea să îți răspundă?

Pe Tinca aş întreba-o niscai reţete culinare („sarmale batjocorite cu smântână” sună bine, nu?), iar de la Titu Maiorescu aş fi curios să aflu dacă atunci când a propus pentru Iaşi sintagma „capitala culturală a ţării” chiar credea în asta sau a fost doar o strategie de compensaţie a imaginii Moldovei în urma pierderilor masive suferite odată cu unirea de la 1859.