N-am mai știut ce să fac, nu voiam să ajung boschetar. În două zile m-am decis şi mi-am luat un „șoricel” (o chestie din aia cu zimți cu care se strâng țevile de apă) și m-am dus în parc, în Cișmigiu. Ploua. Era 17 noiembrie 2011. Am luat șoricelul, l-am pus în jurul gâtului și la 17:17:17 am tras de el cât de tare am putut.”
Gizi are 70 de ani și o prospețime de predat în academiile anti-aging. Este, se spune, cea mai celebră reprezentantă a romilor simpli din Cluj: o cunosc artiștii, o știu gazetarii și are ușile deschise la medici, avocați și cam tot ce contează în high life-ul local.
Vasile trăiește de mai bine de patru ani în același loc, un perimetru de vreo 40 de metri pătrați, sub cerul liber, într-un cartier de blocuri din Reşiţa. Un ghetto în versiune demo: mult beton, tomberoane, saci cu deșeuri și un „Kaufland”, cum îi spune el, în care Vasile adună tot felul de acareturi primite de la oamenii din cartier.
