Primul interviu al Prințului Nicolae

Pe 29 februarie 2008, Cotidianul publica primul interviu acordat de Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României. L-am realizat la Londra (foto), în primitoarea locuință a domnului Andrew Popper. În ediția electronică a ziarului, interviul a avut pe la vreo 30 000 de vizualizări și sute de comentarii. A stat săptămâni la rând în headerul site-ului. Cu toate acestea, în ediția online de acum a ziarului nu mai e de găsit. Cum nu sunt de găsit multe alte texte ale foștilor mei colegi. În schimb, văd că interviul e (re)citat după aflarea veștii că ASR Prințul Nicolae se stabilește în România.

Postez interviul integral aici, așa cum a apărut în 2008. Pentru cei care nu l-au citit, în primul rând. Este, însă, și un exercițiu de a privi din prezent la cele spuse de ASR Prințul Nicolae cu ani în urmă. Între noi fie vorba, la crizele pe care le trăiește societatea românească în momentul de față, soluția monarhică ar putea fi una dintre căile înțelepte de urmat. Știu, mai sunt și altele. De vreo 65 de ani le tot testăm.

În primăvara lui 1992, regele Mihai venea în România, pentru a doua oară după căderea comunismului, să sărbătorească aici Sfintele Paști. Într-o imagine devenita istorică, Maiestatea sa ieșea în balconul hotelului Continental pentru a-l prezenta oamenilor pe nepotul său, Prințul Nicolae, drept moștenitor al tronului. Simpaticul și elegantul băiat care a fascinat atunci mulțimea adunată pe străzile Bucureștiului – posturile de televiziune occidentale vorbeau de aproximativ un milion de participanți – avea doar 7 ani. Mulți îl priveau însă ca pe o speranță a României. Vedeau în el salvarea pentru o țară incapabilă de a se dezmetici din coșmar.

În cei 16 ani care au trecut de atunci, numele prințului Nicolae nu a fost pronunțat aproape niciodată în spațiul public românesc. Alteța Sa Regală este astăzi, la 23 de ani, un tânăr școlit, foarte british, cu un stil de viață care nu aduce a puls liniștit de sânge albastru: face sport, iubește, îi plac mașinile și iese cu prietenii la chindie. Aura aparte i-o conferă poate doar preocuparea sa majoră din ultimii ani: expedițiile în Africa și în alte destinații exotice. O declară însă franc: e interesat de viitorul României și, dacă românii îl vor vrea ca rege, nu va refuza invitația. E pregătit pentru asta.

L-am întâlnit la Londra, într-o superbă după-amiază de sâmbata, la eleganta locuinta a avocatului Casei Regale, domnul Andrew Popper. Cel care a și intermediat acest interviu. Primul, de altfel, pe care prințul Nicolae îl acordă în viața sa.

Vreți să vorbim în engleză sau în română?

În engleză.

V-ați descurca singur în gara din Săvârșin?

Nu prea cred (zâmbește), dar învăț. Momentan înțeleg cam jumătate dintr-o conversație mai simplă, dar nu merge chiar cum mi-aș dori. Vreau însă să învăț ca să mă pot implica în proiecte din România, e important pentru mine.

Care sunt principalii ași ai carierei dumneavoastră?

Am crescut în Durham, o localitate din nord-estul Regatului Unit, locul în care au locuit anterior părinții mei. În 1999 m-am mutat în Henley, mai la sud, unde locuiesc și acum și unde am fost, până în 2004, student la Shiplake College. În această perioadă au început să mă preocupe sporturile în aer liber, am fost în câteva expediții, cea mai interesantă fiind prima, în Africa, în 2003. E momentul în care pot să spun că a început de fapt cariera mea. De atunci sunt tot mai interesat de outdoor, de safari. Am lucrat apoi pentru World Challenge, o companie care îi învață pe copii tot felul de activități în aer liber, de la caiac, alpinism și rafting la cățărare sau cum să își facă o tabără la munte. Dar am avut și alte îndeletniciri: chelner, cursant la o școală de bucătari, figurant la filmari sau angajat al lanțului de magazine Tesco. Trebuia să îmi finanțez călătoriile în străinatate… Expedițiile rămân însă, pe moment, principala mea preocupare.

Ce veți face în viitorul apropiat?

Cred ca am să continui pe aceeași linie, o să fac ce fac și acum. Am căpătat deja o anumită experiență, pot organiza și coordona astfel de expediții și îi pot ajuta pe tineri să își dezvolte capacitatea de a face față aventurilor de acest gen. Vreau însă să mă implic în organizarea de expediții și de evenimente similare și în România, pentru tinerii de acolo. Aceasta ar putea însemna un nou drum în cariera mea.

Ce face un prinț într-un weekend în care nu dă interviuri?

Diverse. Sau foarte multe. Sunt o persoană foarte sociabilă și am mulți amici, cunoscuți. În weekend ne luăm mașinile și ieșim în oraș cu prietenii, la film, în cluburi, ne distrăm. Duc viața pe care o duc tinerii de azi în general.

Prietenă?

Da, Rebecca. E din Henley și am cunoscut-o recent, așa că nu vă pot spune prea multe despre ea acum. Atât poate că ne-am plăcut din primul moment…

Faceți sport?

Da: rugby, hochei, fotbal. Îmi place foarte mult să fac sport și am și rezultate (zâmbește).

Ați citit “Prinț si cerșetor”?

Nu, dar am auzit de carte.

Cum vedeți copilăria dumneavoastră, ca pe una normală sau ca pe una specială, comparând cu ceilalți copii din generația dumneavoastră?

Am trăit și clipe foarte frumoase, care pentru unii ar putea părea mai pretențioase, dar în ansamblu cred totuși că am avut o copilărie normală.

V-ați născut pe 1 aprilie 1985. V-au șicanat colegii pe treaba asta?

O, da! Nu m-au iertat niciodată… De câte ori aflau de ziua mea, începeau glumele (râde). Dar așa măcar am reușit să scap de farse.

Porecle?

Am avut câteva la școala: Durham, dupa locul din care veneam, și Rață, despre care chiar nu am idee de unde vine. De altele nu îmi aduc aminte.

Cu care dintre părinți simțiți că semănați mai mult?

N-aș putea spune ca sunt ca mama sau ca tata. Din contră, cred că cel mai mult semăn cu bunica mea pe linie paternă. În tinerețe fusese o persoană foarte dinamică, sportivă și plină de energie. Îi plăcea foarte mult mișcarea. Cred că semăn mai mult cu ea, mai mult chiar decât cu mama.

În ce țări ați călătorit în afară de România?

Madagascar, Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe, Kenya, Thailanda, Statele Unite, Franța, Spania, Cehia, Italia, Danemarca, Ungaria, Elveția, Germania, Austria… Cam acestea îmi vin acum în minte. Și desigur Scoția, Irlanda și Țara Galilor. Le-am vizitat fie în vacanță, fie în expediții, fie ca să îmi văd rudele.

Ce relații aveți cu restul familiilor regale din Europa?

Nu prea am relații cu ei, sunt destul de puține. Adică am avut ocazia, onoarea de a întâlni personalități precum prințul Charles și regina Marii Britanii, dar nu sunt în relații foarte apropiate cu membrii altor familii regale.

Cum a fost întâlnirea cu prințul Charles?

A fost acum cinci ani, la o întâlnire a bunicului meu, la rezidența de la țară a prințului Charles. E o persoana extrem de jovială dar, fiind mai mic la vremea aceea, am discutat mai mult despre școală, despre mine. Pe regină am întâlnit-o la castelul Windsor, în aceeași perioadă. Am discutat despre ce fac, despre planurile de viitor, despre cum merge cu școala, chestiuni de genul acesta. Întâlnirea cu regina Elisabeta a rămas însă o amintire deosebită pentru mine.

De câte ori ați fost în România?

Nu știu, de multe ori.

De 20, 50, 100 de ori?

A, nu, doar de vreo 15 ori, cred. De mai multe ori în București. În rest, la Săvârșin, Brașov, Arad, Timișoara, Iași, Neptun. Cel mai mult mi-a plăcut însă la Sinaia, la Pelișor și Peleș, e un loc superb, am călătorit mult prin împrejurimi și îmi place foarte mult acolo, totul e atât de liniștit, oamenii sunt atât de amabili, de primitori…

V-a șocat ceva în România?

Nu, chiar dacă România difera destul de mult de ceea ce e în Marea Britanie. În plus, după ce vii din Africa, e mai greu să ai astfel de surprize… În Africa am avut, da, a fost într-adevăr șocant.

Cum vi se par românii, România?

O țară absolut frumoasă! Partea interesantă este că nu prea poți găsi zone în România despre care să poți spune că merită vizitate numai în anumite perioade din an. România e atractivă tot timpul anului, are o natură superbă, indiferent în ce anotimp o vizitezi. Iar experienâa mea cu românii a fost una aparte, pozitivă; au fost foarte prietenoși, deschiși de fiecare dată când m-am întâlnit cu ei.

Care a fost experiența dumneavoastră cea mai plăcută în România?

Primăvara lui 1992.

O mai țineți minte?

Da, a fost ceva fantastic!… De la politiști la mulțimea care aclama, toată forfota de pe stradă… A fost ceva unic! Țin minte cum stăteam împietrit în balconul hotelului (Continental – n.a.), cum fluturau steagurile, sutele de mii de oameni care participau la meeting. Luasem masa și am mers în camera mea. Eram obosit și voiam să stau în pat, dar le-am spus tuturor că nu pot dormi din cauza mulțimii care scanda, îi auzeam, îi văzusem cu câteva minute înainte, din restaurant, printre lalelele din geam, și atunci am mers afară în balcon. A fost ceva extraordinar, o nebunie… A fost cel mai puternic moment trăit de mine în România.

Ați trăi acolo?

Da, cu siguranță.

Ca să devii prinț, conform Constituției române din 1923, trebuie să ai și acordul regelui. Cum vă înțelegeți cu bunicul dumneavoastră, cât de apropiați sunteți?

Amândoi suntem în ultima vreme foarte ocupați, din acest motiv ne vedem mai rar. De-a lungul anilor însă, m-am apropiat tot mai mult de el, relația mea cu bunicul și bunica mea fiind de la an la an tot mai caldă. În trecut ne vedeam mai des, acum suntem însă mai ocupați, eu sunt prins aici în Marea Britanie, ei sunt în România și în Elveția.

Cum l-ați portretiza pe Maiestatea sa?

Un om cu un caracter extrem de puternic și în același timp foarte prietenos și amabil. Îl simți mereu acolo unde ai nevoie de el, e mereu de partea bună a lucrurilor. Am învățat foarte multe de la el. Mă fascinează și preocuparea sa pentru jeepurile militare, pentru mașini și pentru maniera în care cultivă acest hobby. Și eu sânt îndrăgostit de mașini, de bărci, de tot ce ține de motoare, dar nu în “halul” în care este bunicul meu… (râde)

Ce credeți că ar trebui să scrie peste ani manualele de istorie despre bunicul dumneavoastră?

În primul rând ar trebui să scrie despre rolul regelui Mihai în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, despre cât a făcut pentru România și, scurtând războiul, pentru Europa. Cred că aceasta este perioada cea mai importantă de consemnat, poziția sa într-o epocă influențată de oameni precum Hitler și Mussolini.

Vă propun un scenariu: dacă liderii politici ai României ar decide revenirea țării la monarhie și v-ar oferi posibilitatea să fiți rege, ați accepta?

Dacă țara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aș accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar dacă mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată. M-aș implica în reconstrucția țării pentru a face din România un stat mai puternic, care să se bucure de mai multă încredere pe plan internațional. Sper să învăț cât mai curând româna și să mă implic mai mult în proiecte în România și implicit să mă aflu mai mult timp acolo.

Ce le transmiteți susținătorilor monarhiei din România?

E destul de greu. Cred ca întrebarea nu e dacă vreau sau nu vreau să servesc țara, o voi servi ori de câte ori mi se va cere, cu toate capacitățile mele; ceea ce mi-ar plăcea însă să fac acum pentru România este să particip la proiecte care țin de activitatea mea de acum, proiecte legate de protecția mediului, de expediții, de ferme organice, de tot ce are legătură cu probleme ecologice. Asta mi-ar plăcea să fac acum pentru România, să fac acolo ceea ce fac și aici. Admir foarte mult ce face prințul Charles și cred că e un model de urmat. Sunt foarte multe lucruri de făcut în acest sens în România. Foarte multe. Sigur, nu e caracteristic familiei regale să aibă o implicare în viața politică, deci toată această activitate ar fi una lipsită de astfel de conotații. Aș dori însă să acționez ca un simbol al unității naționale, pentru a avea pace și unitate socială. Vreau să le spun românilor că sunt un om care are o viață cât se poate de normală, că am crescut într-o familie normală.

Cum vedeți viitorul dumneavoastră ca prinț?

N-am idee, sincer. Nu sunt genul de om care e atât de calculat încât știe dinainte ce va face peste ani. Sunt o persoană foarte spontană, mă las adeseori purtat de oportunitățile care se ivesc. S-ar putea ca săptămâna viitoare să fiu în Japonia sau în alt loc îndepărtat. Deci nu știu cum va arată viitorul meu de prinț, ce îmi rezervă el. Depinde de multe lucruri…

Prințul Nicolae (născut în 1985), pe numele său întreg Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, este fiul prințesei Elena (născută în 1950) – a doua fiică a regelui Mihai I – și al lui Robin Medforth-Mills (1942-2002), profesor și fost oficial al Națiunilor Unite. Sora mai mica a lui Nicolae, Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills, are 19 ani.